51. În lumina aurie. Pentru Nadia.

8 aprilie 2001
Fumul gunoaielor arse. Cireşii înfloriţi. Dragostea mea pentru Nadia. Anotimpurile care trec ducând anii cu ele. Tăcerea ta. Oamenii care locuiesc lîngă cimitir. Ane la telefon vorbindu-mi de fragilitate. Fragilitatea fiecăruia. Revista "Vatra" în cutia mea poştală. Curăţ cartofi. Spăl ştevie. Ane face clătite.

Nadia a plecat în zori la Bucureşti.

M-am îndrăgostit de ea. Eram atît de diferiţi! Era tot ce nu eram eu. Pur şi simplu nu pot să cred că au trecut aproape şase ani; uite, acum şase ani, de Paşte, o ştiam pe Nadia numai din auzite. Radu era în Craiova, el o cunoştea, dar nu ştiu de cînd, adică de puţină vreme – jucaseră cred un meci de fotbal pe la statuie – dar vezi, nu-mi amintesc bine, pentru că eu n-am fost acolo – şi-atunci, pentru mine, lucrurile astea-s în vag. Poate o voi întreba pe Corina. Ştiu că tot atunci, în primăvara aia a cunoscut-o şi ea pe Nadia.

Murise mama? Sau se împlinea un an? Corina era cu Laur; avea blugii rupţi; era studentă; Dan îi preda informatică; Laur era la liceu. Nadia era în clasa a X-a. Radu purta război cu gândacii noştri de bucătărie, înarmat cu un papuc. Pisică mă pîndea din colţuri întunecate, apoi se repezea, îmi mototolea foile, cu coada înfoiată, ca o veveriţă, mă muşca.

Într-o zi m-am dus şi eu la statuie şi stăteam acolo, în lumina aurie şi priveam apusul, dincolo de biserica de lîngă colegiul Bălcescu şi ea a venit şi mi-a adus o frunză şi mi-a zis: "Salut! Eu sînt Nadia" – şi pentru o secundă, am crezut că a venit din visurile mele. Apoi mi-am dat seama că auzisem numele ăsta şi că e prietena Corinei. Mi s-a părut imposibil. O relaţie între noi – imposibil! Dar a venit noaptea de Sînziene şi am fost foarte fericit atunci.

M-am îndrăgostit foarte tare – şi am trăit aşa în toţi aceşti ani – doar astă toamnă am încercat să omor sentimentul ăsta, în fel şi chip, ca să pot trăi. Adevărul e că sînt îndrăgostit şi acum.