Germania nazistă

Odată cu preluarea destinelor Germaniei de către Hitler, politica externă s-a orientat către distrugerea edificiului de la Versailles, pe care mulţi germani îl considerau un "Diktat" umilitor.

Hitler a impus o relativă stabilitate socială, specifică dictaturilor, în comparaţie cu haosul reprezentat de Republica de la Weimar. Salariile claselor de jos au scăzut iar costurile de trai au devenit mai mari. Grevele şi protestele au încetat. Această stabilitate socială indusă de teroare a mărit profiturile marilor oameni de afaceri. Reorganizarea întregii vieţi socio-economice a favorizat o creştere economică susţinută pe mai mulţi ani. Însă înarmarea masivă din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial a periclitat progresul economic.

În afara represiunii împotriva inamicilor partidului nazist, orice act de violenţă sau dezordine a fost aspru pedepsit. Liderul nazist a consolidat puterea internă a Germaniei. El a refuzat să-şi respecte promisiunile populiste din campanie. Germania nu şi-a putut permite să plătească sume importante pentru ajutorul social destinat oamenilor dezavantajaţi. Şomajul în masă, punerea pe picioare a industriei, investiţiile în infrastructură şi reînarmarea au fost mult mai importante. Introducerea armatei obligatorii a ajutat industria de război.

Teroarea instaurată de nazişti a fost tolerată de majoritatea populaţiei ca urmare a beneficiilor economice. Munca forţată din lagărele de concentrare a ajutat economia. Statul a obţinut bani şi din confiscarea abuzivă a averii multor evrei. Evaziunea fiscală şi infracţiunile mărunte au fost controlate de Gestapo. Poliţia secretă de stat a aplicat pedepse foarte dure. Industria automobilelor a cunoscut o creştere exponenţială. Volkswagen, maşina poporului, a fost rezultatul voinţei lui Hitler de a face maşinile accesibile maselor.

Înainte de câştigarea puterii, naziştii au fost sprijiniţi în campaniile electorale de importanţi oameni de afaceri. Numele cele mai sonore au fost: Emil Kirdorf, Krupp, Hjalmar Schacht, Fritz von Thyssen, Henry Ford. Interesele economice au primat în faţa principiilor morale şi a intereselor ideologice. Germania nazistă a rămas o ţintă atractivă pentru investitori, chiar dacă asta a însemnat ajutarea indirectă a unui regim extremist.

Efectele Marii crize economice au început să se estompeze încă de dinaintea venirii lui Hitler la putere. Germanii se aflau încă într-o situaţie financiară proastă. Referitor la reformele economice miraculoase ale lui Hitler, trebuie să avem în vedere faptul că industria şi infrastructura nu fuseseră distruse în Primul Război Mondial. Germania era bogată în resurse naturale. Toate acestea nu umbresc meritele lui Hitler. Investiţiile în înarmare, în infrastructură şi în industrie au pus Germania pe picioare.

În afara personalităţilor din lumea antreprenoriatului, o serie de companii celebre au sprijinit ascensiunea şi consolidarea regimului nazist. Printre cele mai cunoscute s-au regăsit: Ford, Bayer, Coca Cola, IG Farben, Chase Bank, General Motors, Texaco, United Steel. Impunerea de către americani a unui embargo economic a forţat producătorii Coca Cola să inoveze. Compania a inventat în Germania celebrul suc Fanta.

Primul pas de reformare a economiei a fost întâlnirea cu marii oameni de afaceri. În ciuda orientărilor lor liberale, aceştia erau mulţumiţi de venirea la putere a naziştilor. Hitler a fost singurul care a putut suprima grevele clasei muncitoare, aducând ordine socială. Marii industriaşi au sperat ca muncitorii să se întoarcă la munca în fabrică, acceptând chiar şi salarii mai mici. La primele întrevederi cu Hitler, aceştia au obţinut promisiunea că elementele marxiste vor fi eliminate. Aceasta a fost printre puţinele promisiuni pe care Führerul le-a onorat.

Reocuparea regiunii Saar de către Reich, restabilirea serviciului militar obligatoriu şi acordul naval încheiat cu Anglia au contribuit la consolidarea interioară a regimului nazist. Cele trei evenimente au modificat raportul de forţe în Europa. Aceste acorduri au permis tacit reînarmarea Germaniei şi o apropiere diplomatică de Anglia.

Conform Tratatului de la Versailles, Germania nu a avut voie să susţină o armată mai mare de 100.000 de soldaţi. Hitler a ignorat toate prevederile legate de înarmare. La un an de la venirea sa la putere, Wermacht-ul a numărat peste 4,5 milioane de ostaşi. Majoritatea a intrat în componenţa SA, o organizaţie paramilitară nazistă. Introducerea armatei obligatorii a făcut ca Germania să poată antrena 300.000 de soldaţi pe an. Cu cea mai mare populaţie din Europa şi baza industrială din zona Ruhr, naziştii au pus pe picioare o maşinărie de război în doar câţiva ani.

Accesaţi History Lapse - Germania nazistă pentru a citi întreaga poveste într-o variantă bogat ilustrată.