Soţii Duling

Amândoi în cărucior, împinşi de infirmieri,
soţii Duling, proaspăt sosiţi la azil,
sunt aduşi la masă pentru micul dejun.

De unde vin? Rosie pare
să ştie, dar cuvintele nu-i ies din gură. Spune,
unduindu-şi vocea între tonul de sus şi cel de jos: "Păi..."

Întoarce privirea către Dan: "Chiar aşa, unde locuiam?"
El răspunde: "N-am stat întotdeauna în Framingham.
Ţii minte Cresskill?" Tandru, "Scumpa mea Rosie."

Vocea ei se unduieşte acum de la tonul jos la cel de sus.
"A-ha?" zice. Şi zâmbeşte cu gura strâmbă.
Întreabă cineva ce s-a-ntâmplat cu casa lor.

"Am vândut-o," zice el. "Am crezut că stăteam
cu chirie," zice ea. Iar el se ia după ea
de parcă ea ştie mai bine adevărul

şi el e cel confuz.
Se corectează: "Da, plăteam chirie."
Când termină de mâncat, îi atinge încheietura mâinii.

"Gata, Rosie?" Spune celor de la masă că ei doi pleacă.
Zâmbeşte larg. "Am mâncat jumările.
Şi slănina" (cu toate că n-au mâncat slănină)

"Şi pâinea prăjită. E perfect.
Scumpa mea, mergem la noua noastră casă,
Da? 3-G. Al doilea etaj, sud."

Pleacă de obicei amândoi, unul după altul.
Dar, uneori, ca vântul care aduce aerul de afară,
vine fiul lor, Matt. Bea cu ei cafeaua

şi face conversaţie până ce termină ei de mâncat.
Apoi îl ridică pe tatăl lui în picioare,
îi ia mâinile şi le pune

pe scaunul lui Rosie, iar Dan o împinge spre casă.
Revine trecutul. El e din nou
Directorul şcolii elementare din Cresskill.

Dan adresează mesenilor o propoziţie spirituală pregătită
dinainte, înclină capul şi zâmbeşte larg. Matt zâmbeşte şi el.
Rosie a întors capul să-i vadă şi aplaudă.

(în perioada 1 aprilie 2017 - 30 iunie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)