Să fie oare din cauză că nu va mai fi niciodată ca acum-
râul Saigon curge la picioarele noastre,
doi oameni aşteaptă bacul
melci uriaşi umpluţi cu usturoi, opulenţa acestor zile
mă face să-mi dea lacrimile. Dacă ar putea bunica să ne vadă,
acum când nepotul îi arată fiicei ei
ţara în care locuieşte.
Ca să vezi cum se-ntoarce roata, ar zice.
Vizităm muzeul de război, fotografii cu oameni arşi,
oameni care plâng, un ciung care vinde apă cu gheaţă.
Soarele e la fel de necruţător ca şi curenţii râului.
Dar s-a făcut ora şase
şi bem cocktail. Râs de tinere fete,
sandale de lac strălucitor, urcăm pe vas
ca să trecem râul.
da, mai sunt multe lucruri frumoase
în ţara asta care construieşte pe râuri şi pe uscat
dar unde soarele scrijeleşte pustiul.
(în perioada 1 aprilie 2017 - 30 iunie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)