Vizita-piatră-de-mormânt

Şi-a întins mâinile, ridicând braţul stâng, care era moale, cu ajutorul braţului drept,
căutându-mi degetele. "Nu mă duc înapoi. Au să mă bage la azil."

Ostracizat-un bătrân care primeşte pe toată lumea în casă-sigur e vorba de orgii,
de droguri. Actele de acuzare s-au răspândit în reţeaua socială, au intrat în dosarul lui.

Şi uite că un tinerel, un prieten, l-a jefuit cât lipsea,
i s-a transmis. Ce vor fura / ce ţeastă vor mai crăpa după asta?

Dar cum să stai aici? E total nepractic: apartamentul este la periferie, o zonă săracă, aglomerată
cum să stai aici: doctorul e departe, n-are cine să te ajute în casă. Sub limita subzistenţei.

Singur toată ziua, prietenii reţinuţi de distanţă şi neîncredere.
Iar eu nu am pic de experienţă. Da, asta aşa e, zice. Nu prea ştii.

Din cauza asta, nici nu pot discuta prea multe. Cum se amestecă oamenii.
Ce închisoare poate fi libertatea. Ce lungi pot fi minutele.

Nu pot şti cât voi pierde la salariu din cauza zilelor lipsă
-prea obosită; prea obişnuită să fiu trasă pe sfoară de patron ca să merite să-i explic.

Nici nu intră în discuţie starea mea de spirit, după divorţul recent.
Prin urmare nu vor fi prăjituri în cuptor (dar gazul va putea încă asfixia).

Vorbeşti despre bunica. Şi cât mai are el. Puţin, foarte puţin. Dacă-l iau.
Şi totuşi, pe mine mă alege, iar eu-trebuie să se bucure de câtă viaţă mai e-sigur, sunt de acord.

O mică plimbare să închidem discuţia. Îmi e familiară greutatea lui, scaunul cu rotile,
dar, da, e plăcut să văd că am putere să-l împing la deal.

(în perioada 1 aprilie 2017 - 30 iunie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)