Cartofii copţi îşi au ciudăţeniile lor,
iar eu nu-i vreau perfecţi,
cum nu vreau un prieten ori o iubită perfect,
pentru că sunt prea pufoşi, prea moi la miez.
Mie cartofii îmi plac un pic arşi
să crănţăne la mestecat.
Nu mă deranjează că-i fugăresc niţel în farfurie,
nu strică un preludiu - scurt.
Un morman de cartofi copţi
e o sărutare pe gât,
o broască aşezată pe o frunză de nufăr, cu inima zvâcnind -
mult mai îmbietor decât o grămăjoară de mazăre.
şi îmi plac mai ales vinerea seara
în gură, în poală, în mâini,
ador cartofii copţi
oricum ar fi ei.
(în perioada 1 aprilie 2017 - 30 iunie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate