Rămas bun

Stăteau în poartă, luna sus pe cer strălucea ca un obraz de fată mare, liliacul de la poartă înflorise şi mirosea... tii, ce mai mirosea. Şi nu se dădeau duşi. O vreme cască gura la luminile unui avion ce strică liniştea nopţii. Apoi, sătui de gurăcăscare, se uită cu ochi duioşi, aromiţi puţin şi de băutură, unii la alţii. Moş Mitriţă se hotărăşte cu gîndul să se urnească din loc:
- Apăi, sara bună, cumătre şi cumătră, că bine ne-am simţit la dumnilivoastră. Ne-om duce de-acuma. Vorba cînticului: Sara bună, lume bună / Eu mă duc noaptea pe lună.
- Rămîneţi cu bine, gazde bune - zice cu glas subţire şi cumătra Zîna - că bine-am mai pitrecut! Şi mulţămim frumos! De-acuma apucăm pe drumul nostru. Şi să ne iertaţi, dacă v-am greşit cu ceva, că la băutură cam umblă gura fără tine.
- Dar ce greşală! sare împăciuitor cumătra Ileana. D-apoi limba omului parcă o poţi lega? N-o poţi. Lasă că, se ştie, calul bun se cunoaşte după mers, iar omul după suflet.
- Tot aşa să ne mai întîlnim cumătră Ileană, să mai bem şi să ne omenim. Da' nu-i vorba de băut aicea, îi vorba că, uite, ne mai luăm cu una, cu alta. Să dea Dumnezeu tot aşa zile.
- Să te-audă Dumnezeu, cumătră! zice moş Vasile. Ne-om mai întîlni, că deal cu deal se întîlneşte, d-apoi om cu om. Doar n-o intrat zilele-n sac.
- D-apoi de bună samă, dragi oameni buni. Ei, cu cine te întîlneşti, nici cu gîndul nu gîndeşti.
- Cu bine, sănătate! Da' parcă greu de îngăduit e amărăciunea inimii, cînd vine vremea să ne despărţim, măi, oameni buni! A? întoarce vorba moş Mitriţă, cunoscut drept Moş Morişcă pentru vorba lui iute şi întortocheată.
- Inimile bune, cumătre, care sînt îngemănate prin legătură frăţească, nu se despart niciodată.
- Aşa-i, aşa-i. Că bine zici. Da', iaca, aşa o părere de rău tăt este.
- Eu zic să ne mulţumim cu ce-o fost îneasară şi să dăm mulţămire gazdelor pentru aşa bucurie! iar înalţă glas de mierlă cumătra Zîna.
- Apăi ne-om mai întîlni şi altădată, că n-au intrat zilele-n sac.
- Ei, şi dacă intră, îl găurim - să aibă pe unde scăpa, glumeşte moş Mitriţă.
- Gata! Hai să ne pupăm, că pînă acasă...

Cumătrii şi cumătrele se pupă ţocăit de despărţire, luna străluceşte tot ca un obrăjor de fată mare, iar liliacul, tii! al dracului de frumos mai miroase. Parcă te ţine-n loc! Şi tot nu se dau duşi cei de la poartă.
- Ei, să ne auzim de bine, oameni buni. Mulţămim pentru tot. Şi ca înesară să fie şi mîne sară şi-n toate sările. Sara bună!
- Doamne, cumătre, parcă nu-mi vine să mă dau dus.
- Hai, măi, omule, îl împinge de spate cumătra Zîna, ne-om mai întîlni în zilele noastre, că deal cu deal s-o întîlnit, d-apoi... Hai!
- Eh, de ziua de mîne nu-i sigur nimenea.
- Uite aşa prin inimă... nu ştiu cum. Ca mîne ne-om duce şi noi, cumătre.
- Da, cumătre, despărţirile iestea îs cum îi moartea, zău, de n-am zări o rază de nădejde că ne-om mai vedea.
- Eu gîndesc să ne mai vedem, dragă cumătre şi dragă cumătră. Să ne mai luăm.
- De bună samă că ne-om mai vedea. Da', iaca, te gîndeşti că... azi-mîne... Cum îi cînticul: Foaie verde de măsline / Hai, frate, să trăim bine / Că azi-mîne moartea vine / Ori la mine, ori la tine.
- Aşa-i, aşa! Da' n-avem ce face!
- Ei, sara bună! Noi dusu-ne-am!
- Da' nu de tăt. Gîndesc să ne-om mai vedea la ochi.
- De bună samă! Că doar nu sînteţi la capătul pămîntului. Hai să ne mai pupăm o dată.
- Sănătate, mergeţi sănătoşi. Drum bun! Şi cînd ne-om întîlni, tot aşa să ne fie.
- Doamne ajută!

Cumătra Zîna şi cumătrul Mitriţă apucă hotărît pe drumul lor. Merg nu mult. Că stau pe hudiţa cealaltă.

Un alt avion se aude huruind în noapte. Măi, ce de-a avioane trec pe deasupra! Parcă zici că satul nostru e buricul pămîntului.