Până la cinci

Declaraţia dumitale nu are nicio legătură
Cu ceea ce a fost.
Ceea ce este
Nu e treaba noastră.
Vrem adevărul
Numai adevărul!
Şi dacă nu vrei să ni-l spui pe gură
Ţi-l scoatem noi pe nas!

Şapte ani îţi dau
Dacă nu ne spui ceea ce ştim
Şi ştii prea bine şi tu.
Dar vrem s-auzim totul de la tine!

Sunt totuşi mai multe adevăruri.
Doar ieri mergând pe stradă
Am întâlnit vreo opt...

E unul singur
Ţi-o spun eu dac-ai uitat:
Adevărul din rugăciunea aia de grup
ai recitat-o în faţa lor
ai complici!

Bine dar era un poem
Cu vântul galben al periferiei
Cu asfinţitul legănat de palele lui...

Ce poem poate fi ăla
Când la fiecare şase fraze
Strigaţi cu toţii Amin
Când rostiţi facă-se voia nu ştiu cui
După fiecare refren?
Adevărul!
Număr până la cinci!
Altfel
Şapte ani iei de la mine.

Unu!

A fost odată un tren
La nouă seara şi treisprezece minute
Atunci pleca
Dar el şi venea...

Doi!

Când l-au executat
Nu a tras unul singur
Erau cel puţin şase acolo
Iar tatăl meu...

Trei!

Atunci
La cununie
Ea a vrut să spună adevărul
Că mă iubeşte
Dar n-au lăsat-o.
I-au cerut să răspundă prin da sau nu...

Patru!

Iar poemul de acum
Întrebaţi-i şi pe ei
Prin el voiam să eliberez tot adevărul...

Cum?
prin rugăciunea aia?
Cinci! Umflaţi-l!

(în perioada 15 august 2017 - 31 octombrie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)