Scaune goale / Noapte întunecoasă

Scaune goale

Goale goale goale
atâtea scaune goale
de jur împrejur. Ele arată
frumos în picturile lui van Gogh.

Mă aşez liniştit pe ele
şi-ncerc să mă legăn
dar ele nu se mişcă -
sunt îngheţate

de ceea ce respiră-nlăuntrul lor

Van Gogh îşi scutură pensula -
pleacă pleacă pleacă
azi n-avem nicio înmormântare.

Se uită drept la mine,
în flăcările florii soarelui
pe care el a pictat-o, eu mă aşez
ca lutul pregătit de ardere.


Noapte întunecoasă

Ochii se vor întoarce diseară
cu fantomele lor
în forma pietrelor de mormânt.

Mi-a rămas un moment în minte
deşi mintea mi-e astupată de paie.
Mormântul gol
nu e-nsoţit de floarea soarelui aplecată,
niciun rămas bun nebun din partea lui Van Gogh.
Oasele plâng:
albia râului îngheţată-n adâncul pământului.
Toate fantomele cu ochii lor
se-adună pe lângă leagăn
şi-mi vorbesc mut.
Crinii albi crinii albi
încep să cadă pe neobservate.
Nu pot compara viaţa cu moartea,
adevărul cu închipuirea,
palmele cu dosul palmei.
În noaptea asta, noaptea fără sfârşit,
un pom creşte din lacrimă, pe crengile lui
multe multe mâini disperate.
În bezna nopţii tale
cuvintele mele refuză să se nască.
(3-4 iunie 1997)

(În româneşte de Ioana Ieronim, după versiunea engleză de Jennifer Stern şi Ming Di)

(în perioada 15 august 2017 - 31 octombrie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)