De-a lungul istoriei, chinezii au avut mai multe imperii care s-au întins pe regiuni vaste. În ordine cronologică, este vorba despre dinastia Han, care a dominat Asia, în antichitate. Începând cu secolul al III-lea, dinastia Han a decăzut din cauza invaziilor mongole. Puterea chineză a fost restaurată în secolul al VIII-lea, odată cu dinastia Tang. Evul mediu a cunoscut alte perioade de hegemonie chineză, secolul al XIII-lea fiind dominat de dinastia Yuan. În final, secolul al XVI-lea a fost influenţat de către dinastia Ming. Încetul cu încetul, chinezii au pierdut teren în faţa europenilor.
În momentul de maximă ascensiune, 58 de milioane de oameni, din totalul de 300 de milioane de oameni de pe Pământ, trăiau sub guvernarea Han. Nu mai puţin impresionantă este şi dinastia Tang, care a înglobat 50 de milioane de oameni, adică 24% din populaţia lumii. Imperiul Yuan avea 60 de milioane de chinezi, reprezentând 17% din populaţia globală. Mai mult, ca întindere, a fost al şaselea din istorie, cu 14 milioane de km pătraţi, însemnând 9,5% din suprafaţa Pământului. Dinastia Ming a fost compusă din 110 milioane de locuitori, din totalul de 550 de milioane de locuitori din întreaga lume.
Privind pe tot parcursul Evului Mediu, în mod obiectiv, nu s-ar fi dedus niciodată că puterile Europei vor ajunge, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, să domine întreaga lume. Explicaţiile pentru o asemenea ascensiune sunt multiple. Relieful şi clima europeană nu erau unitare, ceea ce a favorizat comerţul cu produse mai diversificate. Relieful a împiedicat cucerirea întregului continent de către o singură formaţiune statală. Europa era mult mai divizată politic, descentralizarea şi competiţia dintre ducate favorizând inovaţia. Pe de altă parte, imperiul chinez a devenit din ce în ce mai conservator.
Din toate punctele de vedere, imperiul Ming a fost superior oricărei alte puteri din lumea Evului Mediu. Istoricul Paul Kenney oferă câteva cifre remarcabile. La sfârşitul secolului al XI-lea, producţia de fier a Chinei era de 125.000 de tone pe an. Cantitatea aceasta era mai mare decât producea Marea Britanie în prima jumătate a secolul al XVIII-lea. Armata chineză număra în jur de un milion de soldaţi, mult mai mulţi decât toate puterile europene feudale la un loc. Oraşele vaste erau mai sofisticate decât cele europene, cultura confucianistă fiind una înfloritoare.
Biblioteci uriaşe şi apariţia tiparniţei, la care aveau acces funcţionarii confucianişti, au stimulat cercetarea şi inovarea. Hârtia a fost inventată de către chinezi, încă din antichitate. Praful de puşcă, folosit pentru artificii, a fost importat de către europeni, fiind utilizat în război. Chinezii au folosit tunurile încă din secolul al XIV-lea, împotriva invadatorilor mongoli. O altă descoperire faimoasă a fost busola, navele chinezeşti ajungând până în Africa. Flota chineză număra peste 1.500 de nave de război. Cu mult înaintea europenilor, China avea potenţialul de a descoperi America.
Ca în orice stat dezvoltat, populaţia începea să aibă parte de un trai mai bun. Mulţi negustori au ajuns foarte bogaţi, având capacitatea de a-şi angaja armate de mercenari. Acest lucru i-a speriat pe împăraţii chinezi, care, într-un mod asemănător cu cel al Japoniei, au decis să izoleze ţara. Întreaga flotă a fost incendiată, fiind interzisă construirea de nave capabile să străbată oceane. Oameni de afaceri au fost ucişi sau li s-au confiscat averile. Industria a decăzut, iar oamenii de cultură au fost marginalizaţi. China a refuzat să se deschidă, încercând să reziste în faţa coloniştilor portughezi.
În prezent, China este una dintre cele mai mari economii ale lumii. Acest lucru nu este o surpriză, având în vedere trecutul formaţiunilor statele. Din punct de vedere istoric, decăderea chinezilor din perioada modernităţii, reprezintă, mai mult, excepţia de la regulă. Ultima mare dinastie a fost Qing. Începând cu secolul al XVIII-lea, imperiul chinez a intrat într-un declin accelerat, fiind surclasat de tehnologia superioară a coloniştilor europeni. Familia imperială şi înalţii funcţionari au devenit corupţi, oferind concesii importante puterilor occidentale, în schimbul unor sume de bani sau a unor favoruri.
Poate cele mai reprezentative episoade care evidenţiază starea în care a ajuns dinastia Qing, sunt războaiele opiului. Chinezii erau mult devansaţi, din punct de vedere tehnologic, de către europeni. Totuşi, din perspectiva hranei şi a produselor de strictă necesitate, China era autosuficientă. Revoluţia industrială şi creşterea accelerată a populaţiei europene a condus la o cerere din ce în ce mai mare a produselor chinezeşti, cum ar fi mătasea sau ceaiul. Dinastia Qing nu a vrut să cedeze în faţa pretenţiilor britanicilor şi a încercat să se apere. Navele englezeşti au anihilat, însă, flota chineză.
Primul Război al Opiului a avut loc în deceniul al patrulea din secolul al XIX-lea şi s-a purtat între China dinastiei Qing şi Regatul Unit. Drogurile cauzau grave probleme sociale şi economice, foarte mulţi chinezi devenind dependenţi. Imperiul chinez a încercat să înlăture comerţul ilegal cu opium, confiscând peste 1.400 de tone de droguri, vândute de către negustorii englezi. La câteva zile de la acest incident, un englez a ucis un ţăran chinez. Marea Britanie a refuzat să-l predea autorităţilor chineze pe vinovat, considerând că englezii nu pot fi supuşi jurisdicţiei dinastiei Qing.
Navele chinezeşti au încercat să întrerupă comerţul cu droguri, instaurând o blocadă a oraşului Hong Kong. Britanicii au distrus navele chinezeşti şi au trimis noi întăriri care să intimideze China. Mai mult, flota engleză a atacat şi a ocupat oraşul Hong Kong, şase luni mai târziu. Chinezii nu au putut rezista în faţa armamentului modern. Cu toate acestea, au organizat un contraatac ambiţios care a fost, însă, respins. Englezii au continuat să avanseze, ocupând şi oraşul Nanjing. Învinsă pe toate fronturile, după trei ani, China a cerut armistiţiul.
Războiul a arătat superioritatea totală a tehnicii moderne. În acest conflict, englezii au pierdut în jur de 600 de oameni, din totalul de 19.000 de oameni, mobilizaţi pentru campanie. Chinezii au avut o armată de 200.000 de soldaţi, care nu au putut face faţă tunurilor şi puştilor britanice. Aceştia au pierdut 20.000 de soldaţi. Marina engleză a anihilat întreaga flotă imperială chineză, fără să piardă niciun vas de război. Chinezii au numit acest incident: "începutul secolului umilinţelor". Conflictul a marcat începutul epocii moderne şi începutul mişcărilor revoluţionare democratice.
Condiţiile păcii au fost dictate de Tratatul de la Nanjing. China a fost forţată să plătească daune de război, deşi nu aceasta provocase conflictul. Hong Kong era anexat de către englezi, aceştia primind şi dreptul de a face comerţ în cinci porturi chinezeşti. Cel mai important oraş-port care a fost inclus în aceste drepturi, a fost Shanghai. Foarte mulţi oameni de afaceri s-au mutat în Hong Kong şi în Shanghai, acestea reprezentând porţi de intrare pentru produsele europene. Era doar începutul procesului de colonizare, grupuri de englezi stabilindu-se în oraşele mari chinezeşti.
Mai multe detalii şi ilustraţii aici: http://ro.historylapse.org/china-de-la-imperiu-la-republica-democrata.