Consolidarea Uniunii Sovietice (I)

Congresul de la Viena, din 1815, a adus Rusia ţaristă în poziţia unei mari puteri europene. Armatele ţarului Alexandru I au fost cele care au înfrânt vestita "La Grand Armee" a Primului Imperiu Francez. Bătălia naţiunilor de la Leipzig a atras trupele ruseşti către inima Europei. Acestea au înaintat până la Paris, forţând abdicarea lui Napoleon Bonaparte. Testamentul ţarului Petru cel Mare a devenit mai mult decât un simplu vis. Pe de altă parte, statul rus a continuat să fie ancorat în vechile structuri feudale, rămânând mult în urma competitorilor, până la sfârşitul secolului al XIX-lea.


Testamentul lui Petru cel Mare a fost un act prin care ţarul, care a modernizat şi a occidentalizat pentru prima dată Rusia, oferea sfaturi pentru viitorii lideri ai naţiunii. Pe scurt, obiectivul principal din politica externă ar trebui să fie expansiunea către Vest. S-a planificat controlarea Mării Negre şi a Mării Adriatice, urmând cucerirea Europei Centrale. Aceste ţeluri au fost urmărite cu sfinţie de către Rusia ţaristă. Prin urmare, s-a ajuns la războiul Ruso-Turc, din 1828-1829, încheiat prin semnarea Tratatului de la Adrianopol, care recunoştea victoria Moscovei.

Expansiunea Rusiei ţariste a atras atenţia celorlalte mari puteri europene. Marea Britanie, a cărei politică externă a fost balanţa de putere, a fost cea care a format o coaliţie împotriva Rusiei. Este vorba despre Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, care au declarat război Moscovei. Evenimentul a rămas cunoscut în istorie cu numele de Războiul Crimeii, din 1853-1856. Ţarul Alexandru al II-lea s-a declarat înfrânt, conflictul arătând multe din slăbiciunile armatei ruse. De asemenea, problemele de aprovizionare şi de logistică sugerau gradul de înapoiere economică a ţării.

Din toate punctele de vedere, Germania de atunci era superioară Rusiei. Faptul că Otto von Bismarck s-a temut atât de mult de ruşi, arată că el înţelegea puterea latentă şi potenţialul Rusiei. În opinia "Cancelarului de Fier", în viitor, ruşii ar putea invada întregul continent european. Întrebat care este scopul artei politice, Bismarck a răspuns: "Secretul politicii? Semnează o înţelegere bună cu Rusia". El era convins că o victorie decisivă împotriva unei armate ruse compuse din milioane de rezerve era imposibilă. Moscova poate pierde bătălii, dar nu un război total.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tehnologia de război a Rusiei a rămas mult în urmă. Acesta a fost unul din motivele pentru care ruşii au cerut organizarea unor conferinţe despre dezarmare şi limitarea unor mijloace militare foarte distructive. Este vorba de Comisia Militară Internaţională, din 1868, de la Sankt Petersburg şi Conferinţa de la Bruxelles pentru stabilirea regulilor războiului din 1874, convocată la iniţiativa diplomaţiei ruse.

La conferinţa de la Sankt Petersburg au participat 19 ţări. Cea mai importantă decizie a fost condamnarea folosirii gloanţelor explozive. Deşi au participat toate puterile Europei, conferinţa de la Bruxelles a fost un eşec, actul nefiind ratificat. Au urmat Prima Conferinţă de la Haga, din 1894 şi A doua Conferinţă de la Haga, din 1907. Pentru prima dată în istorie, statele erau de acord să reglementeze condiţiile purtării unui război, tratamentul faţă de prizonieri şi împrejurările aplicării legii marţiale. Urma să fie ţinută o a treia conferinţă, dar aceasta a fost anulată din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.

Actul anulării iobăgiei, din 1861, nu a însemnat eliberarea reală a ţăranilor. Ei au rămas în continuare legaţi de glie, fiind dependenţi de bunăvoinţa marilor proprietari de pământ. Reformele administrative au fost modeste. Aristocraţia din jurul ţarului a continuat să conducă după bunul plac. Pe de alte parte, privită din afară, Rusia ţaristă arăta ca o mare putere, având un imperiu care se întindea din estul Europei până la Oceanul Pacific. Punctele forte erau reprezentate de loialitatea faţă de ţar şi de patrie a vastei majorităţi a ruşilor şi de populaţia numeroasă, care oferea o bază solidă de recrutare.

În lucrarea "Ascensiunea şi decăderea marilor puteri" se discută despre situaţia Rusiei ţariste. Sectorul industrial a cunoscut creşteri anuale de peste 8%, 3 milioane de muncitori fiind angajaţi în domeniu. Din punct de vedere industrial, Rusia era a patra putere a lumii. Primele trei poziţii erau ocupate de Germania, Marea Britanie şi Statele Unite. Acestea se aflau la o distanţă uriaşă faţă de Rusia, în ceea ce priveşte dezvoltarea industrială şi producţia. Cele mai importante venituri ale statului proveneau din exportul de resurse brute. Prelucrarea acestor resurse s-a realizat cu capital străin, care era majoritar.

Pentru a putea ţine pasul cu puterile occidentale, Rusia a investit foarte mult în tehnologie şi în industrie. Lungimea căilor ferate a ajuns la 75.000 km. Foarte multe fabrici au fost construite în jurul marilor oraşe. Colectarea de taxe era modestă, sistemul birocratic fiind foarte corupt. Bugetul de stat a devenit dezechilibrat, bazându-se pe multe împrumuturi, la o dobândă dezavantajoasă. Dezvoltarea economică a fost coordonată de stat, după un plan centralizat care se schimba anual, în funcţie de intrigile din jurul familiei imperiale, domeniul antreprenorial fiind dezavantajat.

În anii în care vremea era favorabilă, producţia agricolă cunoştea o dezvoltare explozivă. În trei decenii, populaţia Rusiei a crescut cu peste 60 de milioane de oameni, ajungând la un total de 170 de milioane de locuitori. Nivelul de trai al ţăranilor nu era influenţat de această schimbare. În multe regiuni, aceştia au suferit de foamete, deoarece alimentele erau exportate. Povara fiscală era susţinută de către ţărani, aristocraţia fiind scutită de plătirea taxelor. Economia era afectată şi de lipsa specialiştilor, rata alfabetizării abia atingând 30%. A fost nevoie de împrumutarea expertizei tehnicienilor din Vest.

Înarmarea masivă şi întreţinerea unei armate numeroase a dezechilibrat şi mai mult întregul edificiu socio-economic. Două statistici oferite de Paul Kennedy sintetizează foarte bine starea de fapt: "Statul îşi însuşea pentru apărare din venitul rusului obişnuit cu 50% mai mult decât în cazul englezului obişnuit, chiar dacă venitul unui rus era doar de 27% din cel al contemporanului său." Oamenii de rând nu au beneficiat de pe urma plăţii taxelor. Banii erau alocaţi în felul următor: "970 milioane de ruble pentru apărare, 154 de milioane de ruble pentru sănătate şi educaţie."

Mai multe detalii şi imagini aici: http://ro.historylapse.org/consolidarea-uniunii-sovietice