Zeul

E căzut lat într-un câmp cu maci. Nu respiră regulat, nu stă într-o poziţie adecvată... Doar stă întins. Se ridică în patru labe şi analizează, pe cât poate, ce-l înconjoară. E pierdut, nu înţelege cine e
- nu înţelege absolut nimic -

E zeu, dar numai el nu ştie. Îi e teamă de moarte.
- ce fel de zeu stăpâneşte un lan de maci şi nu ştie ce-i cu el? -

I se face sete, o sete de nestăpânit. Îndată începe furtuna. Se trânteşte în pământ. Şi cu mâinile murdare de noroi, bea apă.
- ce fel de zeu, care are acasă izvoare cu licori magice, bea apă mâloasă? -

Îşi vede reflexia în bălţile din lan, îşi vede faţa.
- Atunci când un zeu uită de propriile puteri, se transformă-n muritor-

Îmbătrâneşte. Nu-i este deloc cunoscut acest termen. Pielea palmelor e aspră, părul grizonat, degetele capătă îngroşări la finalul fiecărei falange. În colţurile ochilor pielea cade în valuri mici, triste. Îşi pierde puterile. Se aruncă înapoi în noroi. Cu mâinile murdare îşi atinge faţa.
- Ce fel de zeu, se uită atât de fermecat şi se lasă purtat, de ceva ce e sub stăpânirea sa? -

E blestemat. E blocat într un van de timp, nu ştie cine e, n-are voie să ştie, doar cunoaşte şi simte ceva greşit. Ultima sa dorinţă înainte de a fi blestemat, a fost: "Toate acestea să mi se întâmple în lanul meu de maci" Astfel, al nostru Zeu, şi-a început amorul cu al său câmp de maci.
- Niciun Zeu nu are dreptul de a purta dragoste pentru o fiinţă muritoare. Atunci când un Zeu poartă dragoste adevărată unei existenţe muritoare, aceasta ia puterile Zeului, iar el, urmează spre a fi blestemat -

Zeul trăieşte-n repetitiv aceeaşi zi, visează acelaşi vis, îl doare-n acelaşi loc... Dar nu bănuieşte nimic. Apune soarele.
E căzut lat într-un câmp cu maci.
Nu respiră regulat, nu stă într-o poziţie adecvată...