M

Martei îi place de cineva. E îndrăgostită sau ceva de genul ăsta. Nu ştie multe despre el, ştie doar că e spontan şi trecător. Martei îi place spontaneitatea, îi place să fie luată prin surprindere, să fie poate puţin speriată şi să fie uimită...

Martei îi place să rupă flori şi să smulgă câte o petală şi să spună alternativ: "mă iubeşte", sau, "nu mă iubeşte". Tipul de care-i place artei, dacă ar auzi asta ar zice: "Ah, ce clişeu. Tre' să fug." Tipul de care-i place Martei e un tip bine.

Martei i-ar plăcea să-l oprească pe tipul ăsta odată şi să-i zică: "Hei!!"
Într-o zi Marta îşi va face curaj să-i spună ceva, dar momentan nu. Îi e teamă de consecinţe. Prietenele Martei spun:"E pierdere de tip!"

Prietenele Martei nici nu-l cunosc pe acest tip. Dacă Marta s-ar gândi mai bine, şi-ar da seama că nici ea nu-l cunoaşte pe tip. Toţi îşi dau cu presupusul când vine vorba de tipul ăsta. Unii chiar îl plac, îl plac mult. Alţii vorbesc de el de parcă nici n-ar fi de faţă. Marta nu ştie ce să creadă. Unii zic că e prea în toate locurile, cu toată luea. Că cică ar fi prieten cu toţi, că e un prefăcut. Că se crede foarte important şi pentru că el îşi dă importanţă, devine important.
- Dacă ar fi să fiu sincer, eu cred că tipul ăsta e doar de treabă -
Mă rog, toţi îşi fac ipresii, dar nimeni nu-l întreabă nimic.

PÂNĂ ÎNTR-O ZI.

Marta se uită la ceas, e linişte în casă, e undeva pe la miezul nopţii. Marta doar se uită la ceas şi tace. Se aude doar ticăitul ăla sâcâitor şi Marta tot la ceas se uită.
Îşi face curaj, zice: "Hei!"
Şi tipul ăsta se-opreşte! Ce reacţie să vezi că are Marta? - Normal, stă pur şi simplu uiită. -

Bun, deci cum spuneam, cine se crede tipul ăsta? A stat o secundă şi-a luat-o din loc... Ok, să zicem, dar...

- am uitat să pun câte un m, scuze -