22.09.2017
Eroii care fuseseră scăldaţi în lapte
se puteau doar zări, tizi uzi
prin aburii băii turceşti
fiecare singur
ca miezul de nucă de nucă desprins

ce homeri să vină să ne facă reclamă abjectă
orbecăind prin zăpezile de al'dată
cînd planeta-i o plită încinsă?
-şi strigau doi eroi jucînd table pe apa fierbinte
cu picioarele împlîntate în capul avocaţilor
care curgeau şuvoi dinspre Babilon
submarine pe cerul desstelat
avocaţii sînt patrupeşte, spuse eroul de la Troia
mai ales în vremile noastre
cînd doar nesimţiţii se simt în siguranţă, adăugă eroul de la Isarlîk

impulsul le bătea iute dar dar raţiunea,
nisipul patinatorilor,
le mîngîia subţiorile şi viorile
ca o mîţă mîngîndindu-i fără gheare
apoi lipăind laptele pînă să nu dea în foc

atunci eroii scoaseră săbiile
şi rotindu-le nebuneşte
se ridicară elicoptere coleoptere
nu foarte sus, însă,
departe de privilegii privelişti
lîngă sînul cerului roş

(în perioada 15 august 2017 - 31 octombrie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)

0 comentarii

Publicitate

Sus