Federer a părăsit în sferturi US Open 2017, dar gândește în perspectivă. Iar perspectiva imediată ne spune că tot ei, bătrânii, se vor bate pentru titluri.
Frumoasă declarația lui Federer după înfrângerea în fața lui Del Potro, în sferturi la US Open. "Ar trebui să doară. Și chiar doare, dar cu sezonul pe care l-am avut e mai ușor să așezi totul în perspectivă. Îmi va trece repede".
Îl apără titlurile
Federer vorbește despre perspectivă. Când un mare sportiv vorbește despre perspectivă și tocmai a împlinit 36 de ani, te gândești că delirează. Pe Federer îl apără însă tocmai cele două Grand Slam-uri câștigate în 2017, Melbourne și Wimbledon. Dacă nu ar fi fost victoriile din Australia și din Anglia, plus turneele de la Indian Wells, Miami sau Halle, afirmațiile elvețianului puteau fi privite ca tentativa demnă de milă a unui imens campion de a nu recunoaște efectul devastator al trecerii timpului. Nu își dă seama că a sosit momentul să se retragă, dom'le! Nu înțelege că a îmbătrânit, se agață ca înecatul de singurul lucru pe care știe să îl facă în viață.
Urmașii căutătorilor de aur
Poate așa ar fi sunat multe comentarii. Lumea te iubește cât ești în vârf. Iar drumul de la pisc la prăpastie este atât de scurt! 4 seturi de exemplu, cât a avut nevoie del Potro să-l învingă pe Federer. Câți dintre cei prezenți miercuri noaptea (6 septembrie 2017) pe arena Arthur Ashe credeți că au rămas cu sechele emoționale după înfrângerea lui Roger? Spectatorii l-au salutat pe învins și l-au uitat în clipa următoare. Apoi l-au îmbrățișat pe învingător. Sunt aceiași oameni care întârzie în pauzele dintre game-uri pentru că au fost să-și cumpere un burger, sunt cei care se bucură când le aterizează vreo minge în mâini, de parcă au pescuit vreo perlă în adâncurile oceanului. Sunt urmașii căutătorilor de aur, în stare să facă moarte de om pentru bunul lor. Este inocență pură și cinism veritabil în acest tip de comportament al americanilor. Dar să nu intrăm prea departe pe un teritoriu doar în aparență simplu de înțeles.
Delpo, erou sau actor? Sigur, subiect de film
Să ne întoarcem la Roger, la Rafa, la Delpo. Care Delpo vine de undeva de foarte departe. Din suferința care l-a aruncat de pe traiectoria succesului. Nu a fost o revenire ca în filme. Realitatea este prozaică, iar urcușul argentinianului a fost anevoios și dureros, presărat cu nenumăratele intervenții chirurgicale pe care le-a suportat. Cariera lui chiar este un bun subiect pentru scenariul unui viitor film și dacă semifinala cu Rafa Nadal va fi prilej pentru încă o victorie, avem asigurat și happy end-ul made in Hollywood. Interesant ce se va întâmpla în acest meci. Spaniolul revenit în fruntea ierarhiei ATP arată reîncărcat și ceva pe deasupra, iar Del Potro și-a regăsit echilibrul la serviciu, dar peste toate și-a recuperat fluența loviturii de dreapta, probabil cea mai de temut din circuit. Nu am înțeles totuși ce s-a întâmplat la meciul contra lui Dominic Theim. Dacă ești bolnav, victimă a unui virus, cu respirația diminuată, cum poți reveni de la 0-2 la seturi jucând din ce în ce mai bine? A fost teatru sau eroism acolo?
(Notă: Rafa Nadal - Juan Martin del Potro 4-6 6-0 6-3 6-2)
Nu plânge nimeni după Nole sau Andy
Din partea cealaltă a tabloului nu vine nimeni. De fapt, vine negreșit un outsider. Spaniolul Pablo Carreno Busta sau sud-africanul Kevin Anderson sunt jucători harnici și disciplinați, dar sub nicio formă vedete potențiale sau în devenire. Ar fi aici momentul să observăm că marile absențe ale lui Djokovici, Murray sau Wawrinka nu au provocat suspine la US Open 2017. Foarte ciudat, dar nu am auzit pe nimeni să plângă după ei. Asta apropo de recunoștința cu totul perisabilă a publicului. De pretutindeni, nu doar american. Ar mai fi fost și prilejul ca în acest articol să vorbim de tineri, dacă tinerii nu și-ar fi rupt dinții în carnea tare a bătrânilor. Denis Șapovalov și Andrei Rubliov pot fi nume importante mâine, foarte importante.
Tineri, nerăbdători și necopți
Deocamdată le lipsește ceva, acel ceva pe care acum foarte mulți ani îl aveau Borg, Wilander, McEnroe, Chang ori mai încoace Agassi sau Sampras. Acei copii minune aveau de partea lor nu doar forța nestăvilită a adolescenței, ci și mintea unui om trecut prin greutățile vieții. Șapovalov și Rubliov sunt copii ai timpului lor, foarte talentați, dar, mi se pare, imaturi. Necopți nu atât în joc, cât la minte. Ar fi timpul să ne obișnuim cu asta și să profităm cât mai este timp de dorința lui Federer de a juca în continuare. Asta ca perspectivă, vorba lui.