La ghicitoare

Petalelor, nr. 7. Am ajuns. Pe stâlpul porţii, pe o plăcuţă de inox, e gravat "Mama Rădaşca & Fiicele, srl". Alături e butonul interfonului. Înainte de a-l apăsa, examinez şi anunţul de dedesubt: o placă emailată, colorată în albastrul cerului, cu însemne zodiacale, cărţi de ghicit şi o palmă în relief. Şi, cu litere roşii, săltăreţe: "Viitorul dvs. ne priveşte pe noi: astrologie, ghicit în palmă, tarot. Profesionalism. Sunaţi de două ori."
 
Sun de două ori. "Am programare la ora 11". "Poftiţi. Pe alee, uşa din faţă", mă invită o voce tânără.
 
Merg pe alee. În stânga, o boltă de viţă, sub care se întrevăd câteva fotolii de răchită. În dreapta, tufe de trandafiri care se caţără pe gradene de lemn. În faţă e vila, zugrăvită în vişiniu, cu alb pe la arcadele ferestrelor. Pe scările din faţa uşii mă aşteaptă o tânără. Nu trebuie să mă apropii prea mult ca să văd că are puţin peste douăzeci de ani şi părul negru. Dar numai când dăm mâna, abia atunci observ că sânii ei sunt gata să spargă halatul. Halatul e alb şi pielea fetei e măslinie, aşa cum mă aşteptam. Ochii ei sunt verzi, aşa cum îmi plac mie. Halatul e scurt, dar nu îndeajuns de scurt. Şi decolteul e mic, dar asta ar fi tot pe partea dezamăgitoare.
- Popescu.
- Mirabela. Mirabela, de la "şi Fiicele." Poftiţi. Mama pregăteşte o iahnie de fasole. Eu mă voi ocupa de dumneavoastră.

Mă invită într-un birou şi îmi arată un fotoliu de piele. În faţa fotoliului e o măsuţă şi pe măsuţă e o ceaşcă de cafea. Lângă ceaşcă, zahăr, o ceşcuţă cu lapte şi o fişă. Biroul, ca de altfel întreg mobilierul, e elegant, negru, din lemn sculptat. Din păcate nu-mi permite să-i văd picioarele. Picioarele fetei. Aş putea să ghicesc cum arată, dar eu n-am venit aici ca să ghicesc. Am venit să mi se ghicească.
 
Mă uit pe fişă. Sunt cam tot atâtea rubrici cât în formularul de la Recensământ.
- Credeam că toate chestiile astea le ghiciţi, nu trebuie să le completez eu. Vârstă, adresă, vaccinuri, când m-am îndrăgostit prima oară, stare civilă, ocupaţie, stare materială, ce maşină conduc, funcţie.
- Nu trebuie să vă faceţi griji privind confidenţialitatea datelor. Oricum, nu vă cheamă Popescu. Majoritatea bărbaţilor care vin la noi îşi dau numele acesta: Popescu. Sau Ionescu. Sau, cei mai inventivi, Protopopescu. Nu numele e important. Şi, dacă observaţi bine, în afară de data şi ora naşterii, toate celelalte rubrici sunt opţionale. Dacă vreţi, numai dacă vreţi, puteţi să bifaţi categoriile de preziceri pe care le doriţi: Profesiune, Dragoste, Familie, Călătorii, etc. Multiple choice. În cele trei milioane, costul consultaţiei, e inclusă şi cafeaua, şi confidenţialitatea.
 
Nu spune, dar rezultă clar că şi privitul ei, atât cât îmi permite biroul dintre noi, e şi el un bonus. Un fel de frişcă la cafea.
 
Completez fişa, inventând. Mă aştept să fiu examinat, evaluat, ghicit. Dar Mirabela nu-mi dă nici cea mai mică atenţie. Manevrează, expertă, laptopul de pe birou. În privinţa mea pare a fi liniştită. Pare să ştie totul despre mine.
 
Îi predau fişa şi mă aşez la loc în fotoliu. Mirabela n-o citeşte. Nici măcar nu trece la fila a doua. Tastează, rapid, cele două date: data şi ora naşterii. Pe astea nu le-am inventat.
 
Pe un ecran, mare cât jumătatea suprafeţei peretelui lateral, apare harta globului ceresc. Planetele, Soarele şi Luna privesc Pământul aşa cum îl priveau şi acum 27 ani, 15 zile şi 6 ore, momentul venirii mele pe lume. O imprimantă uriaşă începe să zumzăie. Mirabela trece în faţa ecranului, ca o profesoară care lasă catedra pentru a explica la tablă.
- Până când se imprimă cele trei exemplare, să vă explic. Veţi avea prezicerea amănunţită acolo, dar uneori, pentru nespecialişti, e mai greu de înţeles. Vedeţi, la naşterea dumneavoastră, Soarele era în Scorpion, în al doilea decan. Asta înseamnă că sunteţi un Scorpion get-beget. Şi cu cele bune ale zodiei, dar şi cu cele rele. Ascendentul, dat de ora naşterii, e în Taur. Acum să vedem ce înseamnă. N-o să vă spun toate caracteristicile zodiei. Insist pe ceea ce aţi bifat la categoriile de preziceri: Profesiune şi Dragoste. În profesiune, în viitorul apropiat veţi trece printr-o mare încercare. Vă chinuiţi, pierdeţi nopţile şi încercaţi să găsiţi o soluţie la o problemă de care depinde avansarea sau chiar postul dvs. E o perioadă foarte grea, în care şeful şi timpul vă presează. Poate să ţină până la nouă luni, cât ţine Luna neagră. Dar veţi ieşi cu bine din această încercare.
- Deci tot răul e spre bine.
 
În gândul meu, mă consolez cu faptul că încep, aşa cum sfârşesc: cu bine. Adică, picioarele ei, pe care, în sfârşit, le văd. Arată bine. Parfumul ei, discret, mă îmbată şi începe să domine izul de fasole fiartă care se strecoară pe sub uşă. Deşi expune profesoral, e genul de profesoară pentru care aş învăţa până şi chineza în numai două zile.
 
Nu se face să întrerupi un profesor tocmai când îţi predă o lecţie nouă, nu? Aşa că nu-i spun că a ghicit, exact, ce foc e pe mine, la firmă. Ce avansare? Dacă nu termin, într-o săptămână, specificaţiile alea blestemate, mă zboară!
 
Profesoara se face că nu observă că elevul este mai atent la expunerea trupului ei, decât la expunerea lecţiei.
- Acum, să trecem la Dragoste. Casa a cincea. Venus. Aici lucrurile nu sunt foarte clare, aşa cum sunt la Profesiune. E o influenţă destul de puternică dinspre Lună. S-ar părea că sunteţi atras, în mod egal, de două femei. Nu ştiţi pe care s-o alegeţi.
 
Cele două ar fi, de fapt, trei. Trei colege. Sabina, Maria şi Irina. Toate trei sunt frumoase. Maria e pasionată de telenovele, nu-i scapă niciun episod. Le mai şi povesteşte la serviciu. Aşadar, Maria cade. Rămân două, cum apare acolo, în astre. Sabina e şatenă, are ochii căprui şi o aduce la serviciu unul cu un Logan albastru. Irina e blondă, are ochii albaştri şi vine cu un Peugeot 207. Nimeni nu ştie dacă e cuplată sau nu. Poate că n-ar trebui s-o exclud nici pe Maria: e brunetă, cu ochii verzi şi vine cu troleibuzul. Cine ştie? Poate îi trece faza cu telenovelele. Şi îşi ia maşină.
 
Mirabela turuie în continuare. Insistă pe faptul că viitorul meu în dragoste e incert. Asta nu mă ajută prea mult. Ştiu şi eu că e incert, e incert de multă vreme şi nu dă semne de concret. Să-mi spună, domnule, care dintre ele? Altfel, plec cum am venit. A, nu chiar cum am venit: mai sărac cu trei milioane.
- M-ar ajuta foarte mult să fiţi mai exactă în prezicere, îmi arăt, precaut, nemulţumirea. N-am mai fost pe la ghicitoare, aşa că poate greşesc. Mă aşteptam să-mi spuneţi ceva de genul: O damă de tobă vă aţine drumul şi se luptă cu una de roşu. Şi apare, pe drum de seară, una de ghindă care le alungă pe-amândouă. Nu mai spun că m-ar ajuta enorm să-mi ghiciţi dacă aleasa mea are maşină şi, dacă da, ce marcă.
 
Mă priveşte contrariată, fără însă să se supere.
- Domnule Popescu, vă rog să observaţi că am abordat ştiinţific viitorul dumneavoastră. Dar dacă vreţi doar un simplu ghicit, acolo...
 
Se îndreaptă spre uşă, aruncându-mi o privire compătimitoare. Deschide uşa şi strigă pe hol:
- Mamă, hai că domnul vrea şi ceva clasic. Apoi, către mine, în drum spre birou:
- Nu vă temeţi, vă oferim ghicitul clasic tot în cele trei milioane.
 
Până să vină Mama Rădaşca, îmi dă două seturi cu "Horoscop Popescu Virgil". Horoscopul e în culori, are antetul şi ştampila firmei. Chitanţa are serie şi număr, cum au şi cele trei hârtii de o sută pe care i le dau în schimb. Chitanţa are şi CUI.
 
Mama Rădaşca intră ca o furtună. Mirosul de mâncare ne ameţeşte. Pare că s-a strâns tot în capotul ei imprimat cu flori de liliac.
- Ce-i, fa? Deduşi greş cu ştiinţa?
- Domnul vrea să ştie cui să aţină calea, mamă. E de tobă, e de ghindă? Aşa ceva n-avem în program, pe calculator. Am auzit că lucrează să-l upgradeze cei de la care am cumpărat programul. Firma aceea austrică. Au trimis o scrisoare, la toţi clienţii, cum că speră să ofere noi facilităţi. Cel mai devreme, peste un an.
- Ia hai la Mama Rădaşca, să-ţi ghicească baba cum trebuie.
 
În timp ce aşază cărţile pe măsuţă, o bombăne pe Mirabela.
- Fa, Miro, degeaba te-am dat la Informatica aia, la liceu. Nimic nu ştii. Măcar de lipeai fun băiat dă Senator sau de fiţos d-ăla cu Merţan, să ieşi d-acilea, din Ferentari. Da' tu ai înţeles greşit de ce te-am dat acolo. Toată ziua călare pe leptapul ăsta! Mai costă şi un porcoi de bani. În loc să călăreşti mai cu folos! Soru-ta, la 22 ani, câţi făcuşi tu, avea deja doi puradei. O să rămâi fată bătrână, fa!
 
Mira nu zice nimic. Dă impresia că a mai primit dojenile astea. Mă priveşte, de parcă m-ar chema în ajutor. Ridic din umeri. Mă sfârtecă Mama Rădaşca dacă îi ţin partea Mirei. Nemaivorbind că mor de curiozitate: Sabina, Maria sau Irina?
 
Mama Rădaşca o lasă pe Mirabela. Caută riga de caro. Dă pe faţă cărţile de lângă rigă. Mută cărţi de pe un rând pe altul. Îmi dă de înţeles că vede ceva în ele. Clatină din cap. Le mai dă o dată. Ca şi cum ar face proba unei operaţii aritmetice. Se pare că pică la fel.
- Boiarule, să umbli cu grijă, că e multe cioburi pe jos. Pe toate cărările pe unde te duci, pe oriunde a-i apuca-o, dai dă oameni răi. A dă roşu, şatenă ca să-nţelegi şi mata, uite asta, se preface şi îţi pică la aşternut. Dar când nu e cu mata, e cu altul. Vrea să te joace, doar aşa, ca să nu te aibe alilalte două. Că trei e cu toate, nu două câte văzuşi tu, fa! Ce v-o hi învăţat la şcoală, zău de ştiu! Asta, şatena, boiarule, poţi s-o încerci, că viaţa e scurtă - auzi, ascendentul în ... pardonul meu - da' nu care cumva să te legi de ea cu legământ.
 
Şatena e Sabina. E bine că mai învăţ, de la ea, câte ceva. Că nu s-o fi plimbat numai cu Loganul şi cu proprietarul lui.
- Vezi dama asta de pică? E o damă cu ochi albaştri. Are un Peugeot, că ziseşi că vrei şi marca maşinii. E fată de treabă, mătură prin casă, spală, calcă. Nu-ţi pică la aşternut. Pe drum de seară merge la riga ăsta, ăsta de ghindă. Riga ăsta e cam puriu, da' are parai. Auzi, fa, Miro, parai, nu leptap! Păi leptap îmi trebe mie?
 
N-a zis Peugeot 207, dar a zis Peugeot. Vasăzică, Irina mătură - şi ce-o mai fi făcând - la un babalâc. De aceea îl ţine secret. Aşteaptă să moară. Să-şi ţină Peugeotul pentru ea! Cine ştie cât trăieşte ăla! N-o să aştept o mie de ani!
- Şefu', nici a treia damă, uite, asta de treflă, brunetă cum ar veni, nici asta nu-i de viitor la matale în cărţi. Şi dacă nu-i în cărţi, nu-i nici în pat. Nici cu pirostrii, nimic. N-ajunge ea rău, că se călugăreşte, dar asta nu e treaba matale.
 
S-a dus şi Maria! N-aveam de ce să-i port pică. Poate că la mânăstire va avea şi televizor. După rugăciune, va putea să privească telenovelele. În voie.
 
Mama Rădaşca tace brusc. Îşi dă seama că-mi spusese totul despre damele care-i ieşiseră din cărţi, dar niciuna nu era de mine. Deşi scosese nu două, ca Mira, ci trei.
 
Mă priveşte lung. Mai suceşte o dată cărţile. Se uită la Mira, de parcă i-ar cere ajutor. Mira însă se întorsese spre ecran, cufundată parcă în studierea planetelor. Părea să spună: Te-ai băgat, descurcă-te singură!
- Câţi ani ziseşi că ai, conaşule? 27 ani, 9 zile şi 6 ore?
- Păi dumneavoastră nu v-am spus vârsta. Am scris numai în fişă. A băgat-o domnişoara în calculator. Dar n-aţi greşit cu mult: 15 zile, în loc de 9 câte aţi spus.
- N-am eu trabă cu fişe şi cu leptoape. Bag seamă că n-am ţinut cont de anii bisecţi. Aşa. Şi ia să vedem ce faci matale? Ce hram porţi?
 
Amestecă din nou cărţile. Le amestecă de le înnebuneşte. I-au ieşit ochii în orbite. Le învârteşte, le suceşte şi tace. Tace vreo cinci minute. Se uită la mine, se uită la Mira. Şi iar tace.
- Matale trăieşti numa' din leafă? Şi mai umbli şi după nevastă! Din ce-o s-o ţii? Mai bine rămâi burlac, să nu încurci şi pe alta. Văz eu o avansare, da' 6 ăsta de cupă bagă strâmbe. Poate să te avanseze, da' poa'să te dea şi afară. Arcan, ce-ţi veni să vii taman la noi aicea în Ferentari? Nu puteai să te duci la alta? Gata, ţi-am ghecit destul. Mergi cu Dumnezeu!
 
Specificaţiile acelea blestemate ieşeau aşadar şi din cărţile Mamei Rădaşca. Aşa cum ieşiseră şi din planetele Mirabelei.
 
Mă hotărăsc să dau toate cărţile pe faţă.
- Mamă Rădaşcă, domnişoară Mirabela. Uite cum stau lucrurile. De ce am venit eu aici, la ghicit. Lucrez la o firmă de calculatoare. Programe. Software.
 
Mirabela face ochii mari. Maică-sa rânjeşte cu satisfacţie.
- Cărţile mele, cărţile mele nu minţeşte. Am văzut eu asta acolo. Cam ce fel de programe, ha?
- Programe de astrologie. Horoscop pe calculator.
 
Mirabela, să leşine.
- Şi am dat de necaz, am continuat, firesc. Trebuie să dezvolt un program, să-l fac să ghicească, automat, lucruri din astea din care mi-ai ghicit matale: dacă dama e de ghindă sau de tobă, dacă are bărbat sau iubit şi ce hram poartă respectivul, marca maşinii, vârsta. Doar cu acele date obişnuite, cele pe care le-a introdus domnişoara. Matale ai putut, de ce să nu poată şi programul? Dacă îmi spui cum faci, eu scriu nişte specificaţii - că aşa se numesc - şi apoi toată echipa lucrează la algoritm şi la programul propriu-zis. În felul ăsta avem şanse să o luăm înaintea austriecilor. Pe mine mă avansează, vouă vă livrăm programul gratis. Dacă-l lăsaţi pe 6 ăla de cupă să-şi facă mendrele, mă zboară. Vreţi să mă zboare?
 
Mirabela pare gata să plângă. Evident, nu ar fi vrut să-mi pierd slujba. Mama Rădaşca stă, nu ştiu de ce, în cumpănă. Parcă ar fi vrut să plec de-acolo şi să-mi pierd serviciul, parcă se simţea obligată, nu ştiu de ce, să mă ajute. Numai de ea depinde soarta mea. Mirabela singură nu mi-ar fi de niciun folos.
- Fa, Miro, ia fă tu un contract cu domnu'. Firma noastră, firma lu' domnu'. Sau, şi mai bine, vii matale, domnu' Stelian, domnu' Stelian Ilie, să nu zici că nu te cheamă aşa, vii mâine cu contractul, cât ne plătiţi, termene şi îl discutăm acilea.
 
Cum de îmi ghicise numele? Ca şi vârsta. Şi asta fără ca să se uite în fişă. Îl spulberase într-o clipită pe domnu' Popescu. Mă citise tot. Dar îmi spusese chiar tot?
 
Mirabela dă să spună ceva:
- Mamă, dar...
- Niciun dar, fa! Io-s derectoare: am zis aşa, aşa rămâne. O să-l ajuţi pe domnu' Stelian. Gata, pa, ne vedem mâine. Că mi s-o fi sfărogit iahnia...
 
Sărut mâna Mamei Rădaşca. Mâna salvatoare. Strâng mâna Mirabelei. Ea dă să mă conducă, dar maică-sa o opreşte.
- Lasă că găseşte singur drumul. Aşa cum a venit, aşa se va şi duce. Cine l-o fi adus la noi, măiculiţă?
 
Cobor scările, fluierând. Mă opresc să miros un trandafir roşu care creşte chiar sub fereastra biroului. Le aud discutând:
- Ce ţi-a venit, mamă, să ne încurci cu contractul ăsta? N-aveam noi destul de lucru? Nu făceam noi destui bani, tu cu clasicul, eu cu laptopul?
- Fa, tu să taci şi să faci cum zisei io. Că numa' tu ne-ai băgat în bucluc. Să fi găsit şi tu, ca sor-ta, un şef de depozit la fiare vechi. Sau ceva, pe-acolo. Ai văzut ce-a picat în cărţi la funcţionăraşul ăsta? N-a fost să hie aia şatenă, nici aia cu Peugeot-ul, nici a dă să duce la mânăstire. Te găsişi taman tu să te bagi în cartea lui! Aia te aşteaptă! Cărţile mele nu minţeşte!