Consulatul

Revoluţia a reuşit să răstoarne Vechiul Regim şi vechea ordine politică. A lăsat-o însă fără conducători puternici şi expusă rivalilor precum Anglia, Austria, Prusia. Aceştia au încercat să o împartă, aşa cum procedaseră şi în cazul Poloniei. În faţa ameninţării, francezii s-au văzut nevoiţi să-şi mobilizeze toţi soldaţii de care dispuneau. Astfel s-a făcut remarcat Napoleon Bonaparte. Născut la Corsica, Bonaparte s-a făcut remarcat pentru prima dată ca locotenet de artilerie în timpul Revoluţiei. Apoi a urcat rapid în ierarhia militară.

Napoleon Bonaparte s-a născut pe o insulă din Marea Mediterană, Corsica. Aceasta a fost dependentă faţă de Franţa. Anterior a cunoscut  o serie de invazii străine în funcţie de ţara dominantă în bazinul Mării Mediterane. Părinţii lui erau nobili. Atât mama, Maria Letizia Ramolino, cât şi tatăl, Charles, au fost implicaţi în Mişcarea de independenţă corsicană. În condiţiile victoriei franceze, tatăl său a trecut de partea acestora, fiind înnobilat. Napoleon s-a născut într-o familie numeroasă. A fost cel mai mare din cei şapte fraţi. A cunoscut sărăcia în perioada copilăriei.

Preocupaţi de viitorul lui Napoleon, părinţii l-au înscris la o academie militară din Franţa de la frageda vârstă de zece ani. În cariera militară s-a făcut remarcat ca locotenent de artilerie în timpul Revoluţiei. În 1793 s-a implicat în acţiunea de respingere a forţelor britanice care invadaseră portul Toulon. Napoleon a urcat rapid în ierarhia militară. A fost promovat căpitan de divizie, apoi conducător al forţelor armate în prima expediţie în Italia. În interior a fost considerat ca făcând parte din reacţia thermidoriană. A fost numit de Barras să conducă represiunea împotriva contrarevoluţionarilor.

Napoleon a declanşat lovitura de stat. A folosit armata împotriva celor două camere care se opuneau adoptării unui nou regim condus de el. A fost sprijinit de Paul Barras şi de abatele Sieyes. El s-a autointitulat Prim Consul. A trecut la revizuirea Constituţiei pentru a primi cât mai multă putere. Dezbaterile pentru revizuirea Constituţiei au durat destul de mult. Napoleon a reuşit să convingă Consiliul celor 500 să adopte formula prin care el primea puteri sporite. În decembrie a fost promulgată noua Constituţie.

Rivalii politici au fost marginalizaţi. Este vorba despre generalul Jean-Baptiste Jourdan, autorul legii serviciului militar obligatoriu, despre generalul Moreau, regalist, şi despre generalul Bernadotte, adoptat de regele Suediei. S-a constituit pe ruinele Directoratului un nou regim, Consulatul. A fost condus de trei consuli. Napoleon a fost prim-consul. El a beneficiat în această calitate de puteri sporite.

Prevederile Constituţiei anului VIII au demonstrat faptul că recent constituita democraţie franceză a fost departe de a fi una consolidată. Ea a fost adoptată prin referendum. La redactarea ei a contribuit Napoleon însuşi. Prin noua constituţie Primul Consul avea atribuţii foarte sporite. Abandonând principiul separării puterilor în stat, noua constituţie a permis amestecul direct al consulilor în zona puterii legislative. Puterea legislativă aparţinea unui Parlament alcătuit din patru camere. Puterea acestuia a fost destul de limitată, comparativ cu cea a consulilor. Procesul legislativ a fost divizat în Consiliul de Stat alcătuit din 50 de membri numiţi direct de primul consul, care elabora proiecte de legi, Tribunalul legislativ care discuta şi dezbătea proiectele de legi, Consiliul Legislativ care adopta şi respingea proiecte de legi prin vot secret şi Senatul care urmărea constituţionalitatea legilor şi modificarea constituţiei.

Puterea executivă a aparţinut celor trei consuli numiţi pe 10 ani. Primul Consul a avut atribuţii sporite: promulga legile, numea şi revoca membrii Consiliului de stat, ambasadorii şi alţi agenţi în străinătate, pe ofiţerii armatei, pe membrii administraţiei regale, pe comisarii guvernului pe lângă tribunale. De asemenea, mai numea şi toţi judecătorii.

Consultarea electorală s-a realizat printr-un sistem cenzitar. Cetăţenii care se bucurau de mai multe drepturi civice alegeau trei tipuri de liste - la nivel comunal, la departament şi la nivel naţional. Administrativ, Franţa a fost împărţită în departamente. În Franţa s-a instaurat cenzura. Departamentele erau conduse de prefecţi numiţi de primul consul care erau răspunzători în faţa acestuia.

Poliţia lui Fouche, participant activ la lovitura de stat din 18 Brumar, a supravegheat cu atenţie întreaga societate. Ea a cenzurat toate activităţile politice considerate periculoase, dar şi presa, cărţile, teatrul. Adversarii politici reali, dar şi librari, poeţi, dramaturgi au fost aduşi în faţa tribunalelor speciale. Nici educaţia nu a scăpat sistemului de supraveghere. Libertatea de gândire sau de exprimare pentru elevi şi profesori a fost exclusă. Programele şcolare au fost puse sub atentul control al puterii centrale.

Dând dovadă de un excelent simţ politic, Napoleon a îmbinat măsurile autoritare cu cele de natură să readucă liniştea socială. Prin reformele sale, a pus bazele Franţei de azi. Emigranţilor regalişti li s-a permis să se întoarcă în ţară. Revoluţionarii au fost numiţi în organismele de stat. Proprietarii nu s-au mai temut pentru bunurile lor. Bonaparte a creat o nouă pătură de privilegiaţi. Aceştia l-au susţinut necondiţionat. A creat chiar noi distincţii, precum prestigioasa Legiune de Onoare, care a început să fie acordată din 1802.

Ateismul primilor ani ai revoluţiei a fost atenuat prin redeschiderea bisericilor şi prin semnarea Concordatului cu Papa Pius al VII-lea. Prin acesta Napoleon a recunoscut religia catolică în Franţa. Deosebit de importantă pentru liniştea socială a fost reconcilierea cu Biserica Catolică. Având în vedere schisma din interiorul Bisericii Catolice din Franţa şi având nevoie de un stat unit, Napoleon a semnat Concordatul cu Sfântul Scaun.

Concordatul cu Sfântul Scaun a cuprins un preambul şi 17 articole. Ele au stipulat că: religia catolică este religia majorităţii cetăţenilor francezi, ea va fi exercitată liber în Franţa, conformându-se regulamentelor de poliţie. Se stabilea că se va face o nouă împărţire a diocezelor unde vor fi numiţi noi titulari, episcopii şi clericii din treapta a doua vor depune jurământul de credinţă, şi că se va rosti la sfârşitul serviciului divin o rugăciune pentru Republică şi consulii ei.  S-a mai stabilit o nouă împărţire a diocezelor. Au fost numiţi noi titulari.

A urmat o nouă delimitare a parohiilor. Numirea preoţilor s-a făcut de către episcopi. Episcopii au primit dreptul de a deţine un colegiu de canonici în catedralele lor şi un seminar pentru eparhiile lor. Bisericile mitropolitane, catedralele parohiale şi celelalte neînstrăinate, necesare cultului au fost puse la dispoziţia episcopilor prin acest concordat. Papa Pius al VII-lea a promis să nu se atingă de cumpărătorii bunurilor eclesiastice înstrăinate. Guvernul s-a obligat să asigure un salariu convenabil episcopilor şi preoţilor. Napoleon s-a obligat să adopte măsuri pentru ca romano-catolicii francezi să poată să facă donaţii în favoarea bisericilor.

Papa a cerut demisia episcopilor refractari. Episcopii constituţionali au fost demişi şi s-a reintrodus învestitură canonică. Papa a decis că nu există nicio incompatibilitate între creştinism şi democraţie, recunoscând astfel Franţa republicană.

Statul Francez a avut nevoie de resurse financiare pentru a duce războaiele în care era implicat. Franţa a fost cel mai populat stat după Rusia şi cel mai bogat din Europa.  Multe din reformele lui Napoleon s-au plasat în perioada 1800-1804, în Perioada Consulară. Au existat o serie de reforme fiscale: s-a înfiinţat Banca Franţei şi numeroase fabrici au fost salvate de la faliment. În justiţie s-a înfiinţat Tribunalul Suprem. A fost necesară o reformă fiscală pentru asigurarea colectării impozitelor. A fost lansat cadastrul. Totodată a apărut figura perceptorului.

A fost înfiinţată Banca Franţei.  Ea a avut monopolul asupra emiterii monedei, francul. Finanţele publice s-au redresat. Au crescut investiţiile, s-au dezvoltat manufacturile. Înviorarea generală a economiei a constituit unul dintre cele mai solide puncte de sprijin pentru marea aventură a anilor următori. Şomajul a dispărut prin măsuri ce au dus la salvarea de la faliment a numeroase fabrici. Au fost iniţiate vaste programe de construcţii publice: drumuri, poduri, canale.

Justiţia a fost reformată. Au fost create tribunale la diverse niveluri. În frunte a fost Tribunalul Suprem care nu era independent. Separaţia puterilor în stat nu a fost respectată.

Napoleon a acordat o mare atenţie educaţiei. A pus accentul pe învăţământul universitar care pregătea cadrele imperiale. A fost creat un sistem de conducere a învăţământului secundar şi universitar prin care statul a enunţat monopolul educaţional. În funcţie de regiune, de zonă, între 75 şi 80 % dintre comune au dispus de o şcoală primară. Statul s-a interesat atât de învăţământul secundar cât şi de cel superior.

A fost adoptată legea care privea învăţământul secundar. În 1806 a fost adoptată o lege care a pus bazele unei Universităţi Imperiale. Bacalaureatul a fost un examen a cărui diplomă a avut nivel universitar. A fost neglijat însă învăţământul pentru fete. S-a considerat că soarta acestora era căsătoria şi naşterea, respectiv educarea copiilor. Tinerii provenind din clasele sociale defavorizate au avut mici şanse să urmeze studii superioare.

Senatul a modificat Constituţia. A impus Constituţia Anului X. Consulii au devenit demnitari pe viaţă. Primul Consul a primit autoritatea de a-şi numi succesorul. A avut loc un nou complot regalist împotriva lui Napoleon. Regaliştii au vrut asasinarea lui Napoleon. Complotul a fost descoperit de Jospeh Fouché, şeful poliţiei. Napoleon a profitat de situaţie. Cu ajutorul unui plebiscit popular s-a încoronat împărat. Regaliştii au fost nemulţumiţi că Napoleon nu a militat pentru readucerea monarhiei. Ei s-au organizat sub conducerea lui Jean-Charles Pichegru. Au vrut să înlăture regimul prin asasinarea Primului Consul.

Au avut loc interogatorii. A fost implicat şi ducele d\'Enghien, fiul şefului armatei exilaţilor, membru al familiei Bourbonilor. El a fost răpit de pe teritoriul neutru din Baden, adus la Vincennes, la Curtea Marţială. În ciuda dovezilor clare de nevinovăţie, a fost dus la moarte din ordinele lui Napoleon. Executarea sa a revoltat Europa. Napoleon a profitat de situaţia creată pentru a-şi mări puterea. El a cerut Senatului să încredinţeze guvernul Republicii unui împărat ereditar. Acest lucru a fost supus dorinţei poporului printr-un plebiscit. Peste 3,5 milioane de francezi au votat pentru instaurarea imperiului şi modificarea constituţiei. Astfel, pe 2 decembrie 1804, Napoleon a fost încoronat ca împărat.

Mai multe detalii şi informaţii aici: https://ro.historylapse.org/revolutia-franceza/consulatul