Ciprian Alexe (foto: Matei Bumbuţ)Matei Bumbuţ: Crezi că opinia elevilor contează în consiliu, sau crezi că e mai mult o formalitate?
Ciprian Alexe: Tot ce pot spune este că depinde. Sunt mulţi factori de care depinde cât de formală este prezenţa unui elev în cadrul oricărui consiliu. Cel mai uşor de exemplificat îmi este prin experienţa prin care am trecut pentru a ajunge la poziţia pe care o ocup acum ca reprezentant al elevilor în consiliul de administraţie al CNB George Coşbuc.
Deşi motivul iniţial pentru care mi-am propus să candidez pentru acest loc a fost pur şi simplu să "o încerc şi pe asta", cred că primul şi cel mai important lucru la un reprezentant al elevilor este ca acesta să înţeleagă pe deplin că are o responsabilitate reală, dificilă şi chiar unică. Am realizat asta când Matei Dumitru mi-a spus că proiectul lui, isopatrusute (club de fotografie pe film), se află într-o situaţie delicată şi are nevoie de aprobare pentru a continua să funcţioneze. Am conştientizat că există posibilitatea reală ca acel consiliu să nu îi poată înţelege importanţa pentru colectivul liceului şi să îl respingă. În scurt timp am ajuns să realizez că într-un consiliu în care doar un singur om are responsabilitatea de a convinge alţi şapte de nevoile şi dorinţele elevilor din liceu, nu pot să îmi neglijez atribuţiile. Ca atare, caracterul de formalitate al funcţiei este în prima fază dat de intenţiile şi maturitatea celui care o ocupă.
Şi mai important totuşi este să ai cooperarea consiliului. Orice elev, oricât de persuasiv sau devotat colectivului ar fi, nu poate să obţină nimic împotriva a alţi şapte oameni din consiliu dacă aceştia nu îi oferă respectul aferent postului în care se află. Mă consider norocos că sunt în Coşbuc din două motive când vine vorba de aspectul ăsta: în primul rând simt că până acum mi s-a oferit acest respect şi în al doilea rând simt că şi în cazul absurd în care nu mi s-ar mai oferi, îmi pun încrederea în profesorii noştri şi cred că ar lua decizii favorabile nouă şi fără intervenţiile mele. E puţin ironic acum că stau să mă gândesc, pentru că la prima şedinţă chiar nu am avut intervenţii aproape deloc, tocmai pentru că simţeam că vocea elevilor era deja apărată chiar de profesori. Chiar dacă nu am fost activ verbal la acea întâlnire, e important de înţeles că asta s-a întâmplat doar pentru că nu a fost nevoie, ceea ce face lucrurile cu atât mai fericite pentru noi, elevii.
Nu ştiu ce este elevul în consiliul altor licee, dar eu mă simt ca Batman: a silent guardian, a watchful protector.