Statele succesoare bizantine între cruciada a IV-a şi restaurarea Imperiului

Partitio terrarum Imperii Romaniae a reprezentat înţelegerea dintre liderii occidentali ai celei de-a patra cruciade - consemnată într-un act - de a împărţi teritoriile Imperiului constantinopolitan. De menţionat faptul că numele actului se referă în termenii "Romaniae" pentru denumirea imperiului. Cruciaţii îl recunoşteau astfel drept roman. Putem constata astfel artificialitatea termenului de "bizantin" conceput de către istoriografie. Imperiul cu capitala la Constantinopol nu era altceva decât Imperiul Roman de Est.

Istoriografia nu a căzut de acord asupra momentului semnării acordului de partiţie teritorială a Imperiului Bizantin între liderii celei de-a patra cruciade. Unii istorici au considerat că acest acord a fost semnat în toamna anului 1204 d.Hr. Alţii, precum Nikolaos Oikonomides, au propus ca dată de semnare a înţelegerii luna mai a aceluiaşi an, adică imediat după cucerirea capitalei imperiale de către armata cruciată.

Puţini dintre contemporanii evenimentului din anul 1204 d.Hr - cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi - au interpretat corect evenimentul. Confuzia a fost generalizată, deopotrivă, în rândul cruciaţilor cât şi al locuitorilor Imperiului Bizantin. Cruciaţii se închipuiau drept continuatori al imperiului condus de Alexios al IV-lea Anghelos căruia i-au susţinut drepturile la tron şi în al cărui anturaj ei au ajuns sub zidurile capitalei. Localnicii, vedeau iniţial ocuparea oraşului ca pe o altă rebeliune internă şi nu ca pe o cucerire străină. Acordul dintre cruciaţi de împărţire a teritoriului Imperiului Bizantin după cucerirea capitalei Constantinopol stipula faptul că un nou împărat urma să fie ales din rândul liderilor cruciadei. În acest sens, un colegiu de 12 de electori a fost format (6 veneţieni şi alţi 6 lideri cruciaţi) pentru a îndeplini această misiune. Împăratul ales din rândul occidentalilor (numiţi "latini" de către bizantini) urma să aibă reşedinţa la Constantinopol, în Marele Palat al foştilor basilei constantinopolitani.

Sursele bizantine au denumit statul întemeiat de liderii cruciaţi cu capitala la Constantinopol drept Imperiul Latin. Liderul cruciadei, Bonifaciu de Montferrat a considerat că el ar avea cele mai mari şanse de a fi ales împărat de către colegiul elector desemnat. În acest sens, el s-a instalat în Palatul Sacru al foştilor împăraţi bizantini, aşteptând să fie ales în drept împărat. Înţelegerea dintre cruciaţi consemna faptul că demnităţile de împărat şi cea de patriarh trebuiau împărţite între cele două facţiuni: veneţienii şi ceilalţi cruciaţi. Între împăratul latin al statului cruciat format cu capitala la Constantinopol şi ceilalţi nobili cruciaţi au funcţionat relaţiile de vasalitate clasică medievală de tip occidental. Potrivit partiţiei teritoriale, împăratul trebuia să deţină un sfert din teritoriul capitalei Constantinopol şi din cel al imperiului drept feude personale. Restul se împărţea între veneţieni şi liderii cruciaţilor. În acest fel, veneţienii au ocupat porturile şi vestul Peninsulei Balcanice. Fiefurile nobililor cruciaţi s-au constituit din teritoriile Greciei de astăzi.

Liderul celei de-a patra cruciade, Bonifaciu de Montferrat, a fost convins că va fi ales drept împărat al noului stat latin creat la Constaninopol pe ruinele Imperiului Bizantin cucerit. Pentru a-şi demonstra legitimitatea, se pare că el a contractat o înţelegere matrimonială cu văduva Margareta-Maria, fosta soţie a împăratului bizantin Isaac al II-lea Anghelos. Surpriza a fost mare în momentul în care electorii - veneţienii s-au declarat împotriva alegerii lui Bonifaciu - l-au ales ca împărat pe contele Balduin de Flandra.

Imperiul Latin de Constantinopol creat în urma cuceririi Imperiului Bizantin de către armata celei de-a patra cruciade nu a reuşit să îşi exercite autoritatea peste toate provinciilor deţinute de fosta monarhie. Situaţia politico-militară a fost confuză. Nobilii cruciaţi au primit teritorii în Peninsula Balcanică şi Grecia pe care le administrau aproape complet independent de împăratul de la Constantinopol. Ei s-au recunoscut vasali ai acestuia, dar mai mult teoretic. Veneţienii s-au situat în acelaşi tip lax de raporturi. Autoritatea împăratului latin de Constantinopol, Balduin conte de Flandra, în sens practic s-a exercitat doar asupra capitalei şi asupra teritoriilor din jurul acesteia. Exceptând teritoriile primite de nobilii cruciaţi, vasali lui Balduin de Flandra, restul teritoriilor Imperiului Bizantin s-a găsit încă sub autoritatea unor comandanţi şi despoţi locali complet independenţi. Unii dintre ei erau deja semi-independenţi faţă de împăratul bizantin dinaintea ocupării capitalei de către cruciaţi. Ei şi-au păstrat condiţia şi sub nou stat latin creat.

În Tracia, autoritatea împăratului latin Balduin I a fost anemică. Tzurulum, din estul provinciei se supunea ultimului basileu bizantin Alexios al V-lea Doukas care se refugiase acolo. Altfel, fostul împărat Alexios al III-lea Anghelos se refugiase în Mosynopolis şi prin urmare, a controlat zona Thesalonicului şi a vestului Traciei. Balduin de Flandra nu a beneficiat de forţă financiară sau militară pentru a cuceri şi aceste teritorii. În această iniţiativă el se baza pe buna dispoziţie sau nu - militară - a nobililor cruciaţi vasali lui.

Imaginea anemică a autorităţii împăratului latin Balduin I asupra fostelor posesiuni bizantine este conturată şi de peisajul politico-teritorial al Balcanilor. La nord de teritoriile deţinute de foştii basilei - Alexios al III-lea şi Alexios al V-lea - s-a situat ţaratul bulgar al lui Kaloian. Bineînţeles, acesta nu a recunoscut autoritatea lui Balduin de Flandra. Magnatul Leon Sguros în zona Corintului precum şi Bonifaciu de Montferrat în Creta şi-au condus teritoriile independent de orice autoritate imperială latină.

După destrămarea Imperiului Bizantin în anul 1204 d.Hr, o serie de foste teritorii s-au constituit în fiefuri personale ale unor comandanţi bizantini care nu au recunoscut autoritatea imperială latină. Prin urmare, ei au întemeiat adevărate dinastii conducătoare în aceste mici ducate şi despotate. Insula Rodos era condusă de magnatul Leon Gavalas iar Attalia de către condotierul italian Aldobrandini. Autoritatea în valea Meander din Asia Mică era exercitată de Theodoros Mangaphas şi Manuel Maurozomes. În coasta de nord a Asiei Mici după căderea Constantinopolului- în vidul de autoritate creat- cetatea Trebizonda a fost cucerită în interes personal de către Alexios Komnenos, un nepot al fostului împărat Andronikos. El s-a încoronat împărat iar acest stat a evoluat independent de orice autoritate politico-teritorială latină sau bizantină. Cel care a înţeles corect prăbuşirea Imperiului Bizantin a fost Theodoros Laskaris. El s-a retras la Niceea, unde a încercat să câştige autoritate prin creare unui nou stat.

Înfiinţarea unui Imperiu Latin de către cruciaţi cu capitala în oraşul basileilor- Constantinopol- a generat acţiuni în consecinţă. Împăratul latin ales, Balduin de Flandra, a dorit supunerea teritoriilor fostului Imperiu Bizantin sub autoritatea sa. Această dorinţă s-a lovit de opoziţia foştilor împăraţi şi comandanţi bizantini refugiaţi în teritoriu. Aceştia au urmărit recuperarea capitalei şi restaurarea monarhiei bizantine. Altfel, ţarul bulgarilor Kaloian, a cochetat cu ideea de a cuceri Constantinopolul şi a se declara împărat.

După cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, din punctul de vedere al legitimităţii, existau trei personaje care puteau clama restaurarea imperiului. Doi dintre ei erau foşti împăraţi, Alexios al III-lea şi Alexios al V-lea şi s-au refugiat în Tracia. Cel de-al treilea, împăratul autoproclamat de Trebizonda, Alexios Komnenos şi-a clamat legitimitatea prin înrudirea cu fostul împărat, Andronikos Komnenos. Dar între teritoriul deţinut de el pe coasta de nord a Asiei Mici şi Constantinopol se afla sultanatul turcilor selgiucizi. Împăratul latin de Constantinopol, Balduin de Flandra, a intenţionat să suprapună teritorial noul stat format peste schema geografică a fostului Imperiu Bizantin. El nu a dispus însă de resurse financiare importante pentru îndeplinirea acestei dorinţe. Distrugerile masive şi jaful provocat de cruciaţi Constantinopolului au lăsat oraşul într-o stare deplorabilă. De asemenea, o parte dintre bunuri au luat drumul Veneţiei şi al Italiei. Împăratul latin avea doar nume, nu şi putere, autoritate sau bogaţie.

În vara anului 1204 d.Hr împăratul latin Balduin de Flandra a părăsit Constantinopolul şi l-a atacat în Tracia pe fostul basileu Alexios al III-lea Anghelos. Alexios al V-lea Doukas, refugiat tot în Tracia, s-a deplasat la Mosynopolis pentru a încheia o alianţă cu celălalt împărat, îndreptată împotriva lui împăratului latin, Balduin de Flandra. Dar Alexios al III-lea, după ce i-a promis mâna fiicei sale lui Alexios al V-lea, l-a capturat şi l-a orbit. Apoi s-a retras din calea lui Balduin care se îndrepta spre Mosynopolis. Luarea în stăpânire a teritoriilor desemnate în urma partiţiei imperiului de către cruciaţi s-a dovedit problematică. În primul rând, geografia viitoarelor posesiuni nu a fost strict delimitată. Apoi, rivalităţile dintre nobilii cruciaţi au ieşit la iveală. Bonifaciu de Montferrat a fost nemulţumit că nu a fost el opţiunea principală a electorilor pentru demnitatea de împărat latin al noului stat cruciat. Pentru a-l calma, împăratul Balduin de Flandra i-a desemnat regatul Thesalonicului drept domeniu personal.

Atunci când Bonifaciu de Montferrat a încercat să preia regatul nou creat pentru sine al Thesalonicului, împăratul latin Balduin de Flandra a lansat şicane asupra acestuia. În momentul în care Bonifaciu a intrat în posesia Thesalonicului, din suita lui s-a desprins un anume Mihail Doukas. Văr cu fostul împărat Alexios al III-lea Anghelos şi extrem de ambiţios, acesta a răspuns apelurilor unui comandant bizantin din zona Epirului. În toamna anului 1204 d.Hr, el s-a îndreptat spre Arta pentru a organiza rezistenţa bizantină. Fostul basileu Alexios al III-lea s-a retras din calea împăratului latin Balduin de Flandra, în sudul Greciei unindu-şi forţele cu magnatul local, Leon Sguros. În înaintarea lui, Balduin l-a capturat şi pe fostul împărat Alexios al V-lea Doukas, care fusese atras într-o falsă alianţă de Alexios al III-lea şi orbit. Alianţa dintre Alexios al III-lea şi Leon Sguros de a rezista în sudul Greciei s-a concretizat printr-o alianţă matrimonială. Bonifaciu de Montferrat i-a atacat dinspre Thesalonic pe cei doi asediind-le cetatea Acrocorinth.

Ca urmare a retragerii celor doi foşti împăraţi bizantini din Tracia spre sudul Greciei, rezistenţa în faţa ocupării acestorii teritorii de către împăratul latin Balduin de Flandra a fost eliminată. Tracia a intrat sub stăpânirea lui Balduin de Flandra. Natural, acesta şi-a îndreptat atenţia spre Anatolia şi fostele posesiuni imperiale bizantine din Asia Mică. Aici, împăratul latin s-a lovit însă de cel mai redutabil adversar pe care îl putea avea: Theodoros I Laskaris.

Theodoros I Laskaris a fost ginerele împăratului bizantin Alexios al III-lea Anghelos şi s-a aflat în Constantinopol în momentul cuceririi acestuia de către cruciaţi în anul 1204 d.Hr. A încercat în ultimul moment să-i determine pe membrii Gărzii Varege să continue lupta împotriva asediatorilor, dar în zadar. A părăsit oraşul şi s-a îndreptat spre Asia Mică.

După retragerea sa din Constantinopol în Asia Mică, Theodoros Laskaris a avut de gând să organizeze rezistenţa bizantină împotriva extinderii noului stat latin creat de cruciaţi. Membru al unei familii aristocratice constantinopolitane, Laskaris a fost unul dintre puţinii comandanţi ce au înţeles magnitudinea evenimentolor din primăvara anului 1204 d.Hr. El a dat interpretarea corectă a cuceririi cruciate a capitalei imperiale: nu a fost vorba de o nouă rebeliune internă, ci de o cucerire străină şi de desfiinţarea imperiului.

Organizarea rezistenţei din Asia Mică împotriva extinderii teritoriale a noului stat latin creat la Constantinopol s-a dovedit dificilă pentru Theodoros Laskaris. O serie de magnaţi locali situaţi în sudul şi sud-vestul peninsului asiatice nu recunoşteau un lider în persoana lui Laskaris. Mai mult decât atât, autoproclamatul împărat de Trebizonda Alexios Komnenos şi-a trimis fratele - David Komnenos - împotriva lui Laskaris. David Komnenos a reuşit să captureze coasta Paflagoniei. Situaţia politico-militară a lui Theodoros Laskaris în debutul anului 1205 d.Hr nu a fost deloc avantajoasă. În urma disoluţiei puterii centrale a Imperiului Bizantin, o serie de comandanţi locali din Asia Mică au devenit practic independenţi de orice formă de autoritate. Prin urmare, lui Laskaris i-a fost dificil să-i aducă sub autoritatea sa pentru organizarea rezistenţei împotriva latinilor. Aceştia au traversat Hellespontul şi l-au înfrânt pe Laskaris în apropiere de Poemanenum. Apoi au asediat cetatea Prusa, astăzi Bursa în Turcia.

Anii 1205-1206 d.Hr au însemnat încercarea împăratului latin de Constantinopol de a-şi extinde autoritatea asupra tuturor fostelor posesiuni imperiale bizantine. În contrapunct, în Asia Mică s-a consemnat deja rezistenţa - conturată în închegarea unui stat - a lui Theodoros Laskaris. În vestul Peninsulei Balcanice, despotatul Epirului condus de energicul Mihail Doukas s-a desprins într-un stat de sine stătător. În combinaţiile de putere şi politică a intrat şi ţarul bulgarilor, Kaloian.

Mihail Doukas Komnenos s-a opus autorităţii împăratului latin, Balduin de Flandra, creând în vestul Greciei un stat, iniţial sub influenţa Republicii veneţiene, apoi independent: despotatul Epirului. Acesta a cerut protecţia Scaunului Apostolic, recunoscându-se vasal papei Inocenţiu al III-lea. În acest moment al istoriei, papalitatea se afla în plină dezvoltare a tendinţelor sale temporale. Potrivit teoriilor canoniştilor pontificali, papa - vicarul lui Isus - reprezenta argumentul suprem de supunere în detrimentul oricărui împărat sau rege.

Ţarul bulgarilor, Kaloian, a cerut protecţia papală şi a recunoscut autoritatea Sfântului Scaun asupra statului său din Peninsula Balcanică. El urma să primească coroana regală de la Roma. Încercarea lui Kaloian de a a se asocia cu împăratul latin de la Constantinopol s-a soldat cu un eşec. Acesta îi reproşa ţarului bulgarilor hărţuiala şi ocuparea frontierei de nord a Imperiului Latin, dinspre Tracia. În vestul Peloponesului, o armată cruciată sosită din Siria a înfrânt armata despotului de Epir, Mihail Doukas.

Fratele împăratului latin, Henric, a condus o expediţie în Asia Mică împotriva magnatului Theodoros Mangaphas, cucerind Adramyttium. Acţiunile liderilor cruciaţi de a cuceri fostele posesiuni bizantine au continuat în Peninsula Balcanică. Regele Thesalonicului, Bonifaciu de Montferrat şi-a extins stăpânirea în centrul Greciei, Eubeea şi estul Peloponesului. Leon Sguros, magnatul din Corint, se afla încă sub asediul cruciaţilor lui Bonifaciu de Montferrat.

Considerând că poziţia sa e consolidată de intrarea în comuniunea religioasă a Sfântului Scaun, ţarul bulgarilor Kaloian a incitat populaţia din Tracia la revoltă împotriva împăratului latin de Constantinopol. Opoziţia ţarului faţă de împăratul Balduin de Flandra s-a accentuat şi datorită refuzului acestuia de a încheia o alianţă cu ţarul bulgarilor.

Se pare că la îndemnul ţarului bulgarilor, Kaloian, garnizoanele cruciaţilor au fost expulzate din Adrianopol şi din alte câteva oraşe din Tracia de către populaţia locală. Împăratul latin de Constantinopol, Balduin de Flandra, a pornit în fruntea unei armate spre Adrianopol şi a început asediul asupra cetăţii. Resursele militare de care a dispus nu erau numeroase, deoarece o parte a soldaţilor se aflau încă în campanie în Asia Mică sub comanda lui Henric, fratele împăratului. În aprilie 1205 d.Hr ţarul bulgarilor, Kaloian, a sosit în fruntea trupelor în faţa Adrinaopolului care era asediat de împăratul latin, Balduin. Deznodământul bătăliei a fost nefericit pentru armata cruciată. Depăşiţi numeric şi prea încrezători în forţele proprii, aceştia au fost măcelăriţi. Balduin de Flandra a fost luat prizonier şi dus în captivitate în capitala ţaratului, Târnovo. Fix după un an de la desfiinţarea Imperiului Bizantin, părea că Imperiul Latin fondat de cruciaţi pe ruinele acestuia, se găsea în pragul colapsului.

Mai multe detalii şi fotografii aici: https://ro.historylapse.org/statele-succesoare-bizantine-intre-cruciada-a-patra-si-restaurarea-imperiului