Măcar de 1 Decembrie

Ştiţi cine a fost Walter Duranty? Într-o perioadă teribilă în Uniunea Sovietică, între anii 1922 şi 1936, corespondentul New York Times la Moscova a fost acest Walter Duranty. Corespondentul trimitea în America articole aproape elogioase despre Stalin şi despre ce se întâmpla atunci în Rusia. Preluând o frază celebră a lui Lenin, aceea că "nu poţi face omleta fără să spargi ouăle" Duranty încerca să explice şi să justifice nenorocirile pe care dictatorul de la Kremlin le genera cu efect devastator asupra maselor populare, una extremă fiind foametea din Ucraina. Deşi ştia foarte bine ce se întâmpla cu adevărat, Duranty, care altfel trăia o viaţă luxoasă la Moscova şi avea acces direct la Stalin, trimitea peste ocean ştiri false. Într-o vreme în care mijloacele de comunicare erau foarte precare, o sursă oficială ca Duranty avea capacitatea incredibilă să influenţeze major politica şi politicienii din Occident. Avea acces, aşa cum am spus, atât la Stalin cât şi la preşedintele Roosevelt. Lipsit de integritate jurnalistică, Duranty a păcălit ani buni cei mai puternici oameni ai epocii şi a generat percepţii false despre lucruri teribile. După o serie consistentă de articole de la Moscova, în 1932 lui Duranty i s-a decernat Premiul Pulitzer pentru (!) excelenţă în jurnalism... Au trebuit să treacă aproape 50 de ani până când, prin 1980, New York Times a început să se distanţeze ferm de întreaga dezinformare pe care a alimentat-o şi distribuit-o mult prea mult timp.

Acum nu se mai poate întâmpla aşa ceva, veţi spune, poate. Acum există surse infinite de informare şi adevărul nu mai poate fi mistificat. Acum distanţele geografice s-au comprimat, iar sunetul şi imaginea live înconjoară instantaneu globul. Şi totuşi... Haideţi să privim atent sursele de informare, media din ţărişoara noastră, cu precădere televiziunile de ştiri. Toate, aproape fără excepţie difuzează evenimentele şi ştirile importante dintr-o zi. Cu imagini, cu fete despletite şi gâfâind a efort de la faţa locului, cu setul de analişti aferent în studio, cu burtiere supraîncărcate şi cu breaking-news-uri la minut. (Nu vorbesc aici despre media de stat care, bugetare fiind, deci la mâna guvernului, evită în continuare subiecte incomode puterii). Privind, ascultând, comparând, ai impresia că da, totul e în regulă, ştim ce se întâmplă, nu ni se ascund lucruri. Şi chiar aşa ar fi dacă ştirea ar rămâne în forma aceasta. Dar... după difuzarea ştirii propriu-zise începe manipularea. Vin analiştii, se ceartă invitaţii, transpiră moderatorii, intră prin telefon alţi combatanţi, un vacarm de nedescris şi o amestecătură de excepţie. Omul din faţa ecranului e ameţit. Şi fezandat pentru manipulare.

Ştiţi vreo televiziune complet echilibrată, de mijloc, în peisajul audiovizual românesc? Sau toate, fără excepţie, sunt înregimentate sau măcar profund simpatizante cu câte un flanc politic? Stânga, dreapta, sus, jos, mereu şi mereu.... În mijloc, în centru, niciodată. Se vorbeşte prin nişte coduri deontologice despre echilibru, echidistanţă, nepărtinire etc, etc. Contează doar audienţa, dar şi asta până la un punct; prioritară e voinţa finanţatorului şi servirea grupării lui politice sau de interes politic. În funcţie de asta taberele se împart şi îşi susţin sau promovează cauza politică. Cu "probe", argumente si ţipete pe măsura. Cum fac asta? Debutând corect în procesul de informare, dând ştirea corect în marea majoritate a cazurilor, dar interpretând ulterior partinic informaţia şi concluzionând conform comenzii pe unitate. Influenţând, manipulând metodic, zi de zi, ceas de ceas, telespectatorul captiv. Taberele media împart în tabere publicul. Taberele publicului împart ţara. Ţara îşi segmentează de fapt prezentul, dar mai ales viitorul. Sunt toate acestea elemente de manipulare?

Dacă internetul ar fi existat, Duranty nu ar fi putut să manipuleze. Aceasta, informaţia on-line este soluţia împotriva încercărilor (şi chiar a reuşitelor) de manipulare prin media, deşi şi aici se vorbeşte tot mai insistent despre multiplicarea periculoasă a ceea ce se numeşte 'fake news'. Dorinţa de a manipula masele prin media este uriaşă. Şi interesele pe măsură. Din fericire, cu toate obstacolele şi eforturile unora de a manipula, publicul, în cele din urmă, înţelege. Ştiţi cât de rapid scade în România consumul de televiziune, în special pe posturile de ştiri? Lumea începe să îşi dea seama ce se întâmplă şi începe să le evite, îşi ia informaţia de pe net, priveşte posturi de divertisment, filme, călătorii, Discovery etc. În prime-time, în perioada de maximă audienţă, posturile de ştiri se laudă cu audienţe de maximum 3 puncte de rating. Un punct de rating, cu ponderările aferente, înseamnă cam 100 de mii de telespectatori. Deci, dintr-un univers de 11 milioane de potenţiali receptori, le consumă produsul un procent infim... Televiziunile de ştiri încă mai există. La noi. În lume, cu puţine excepţii, ele au dispărut, ştirile sunt integrate în canale media generaliste, au locul lor bine definit, dar nu sunt exclusive în program. Este acest lucru un alt... specific naţional? Eu cred că da, pentru că nu s-a înţeles încă, sau nu s-au putut rupe încă unii de dorinţa de manipulare mascată sub, asta e culmea, nevoia de informare. Adică, uită-te la mine, că te informez eu de îţi înnod mintea şi îţi arăt eu adevărul. Adevărul meu, care trebuie să devină şi al tău.

Vine 1 Decembrie... Poate e un moment, o clipă doar de reflecţie la cum suntem de fapt noi, ca popor, ca ţară. La ce ne desparte, dar mai ales la ce ne-ar putea uni. Poate că aceia care au în mână media se vor gândi, o clipă măcar, că unitatea naţională nu e doar o idee, un concept abstract sau o iluzie deşartă. Unitatea naţională este un element fundamental al existenţei unei naţiuni, o garanţie a viitorului ei. Poate vor înţelege ca, măcar de 1 Decembrie, să lase deoparte lupta partinică sau ştirile de senzaţie cu morţi, violuri sau cafteli politice şi să vorbească despre lucruri frumoase, despre români de succes, despre naţiune şi despre valori. Dincolo chiar de defilare, grătare şi intoxicaţii cu mâncare şi băutură care duc compatrioţi la camerele de urgenţă ale spitalelor. Pentru că ţara asta încă mai are astfel de lucruri bune, excepţionale chiar, despre care se poate spune simplu, direct, onest şi fără efort de manipulare... Chiar de mai multe ori pe an.