Șase actori extraordinari, un decor deloc spectaculos, dar foarte bine articulat și o cascadă de emoții bine controlate țin sala cu sufletul la gură. Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț strălucesc. Există în acești doi imenși actori o energie interioară și o știință a scenei pe care doar cei dăruiți o au. La un moment dat te fac să uiți că ești la teatru și te trag în povestea lor așa cum un ciclon absoarbe, natural, tot ce întâlnește în cale. Pe scândură sunt de fapt doi regi care înclină, pe rând, cum doar ei știu, balanța puterii. Și atunci înțelegi că regatul devenit iluzie înseamnă de fapt viața așa cum e.
Rebengiuc este categoric un rege al teatrului românesc de astăzi. Nu putea fi altcineva în acest rol. La fel și Mariana Mihuț; oricine altcineva ar fi fost strivit sub forța acestui personaj astfel întruchipat. Unii ar putea spune că faptul că trăiesc alături în viața din afara scenei e un avantaj. Eu cred că talentul, genialitatea, ingeniozitatea, mereu-prospețimea și puterea acestor doi actori depășesc o conviețuire. Ei joacă și funcționează pe scenă ireproșabil independent, iar când o fac împreună construiesc mai mult decât un regal; generează momente de magie și stări de grație.
Susținuți excepțional de valoroșii Ana Ciontea, Șerban Pavlu, Richard Bovnoczki și Florentina Țilea, Regele și Regina ne aduc aminte încă o dată de statura teatrului românesc atunci când se ia și este luat în serios. Iar sălile de teatru arhipline dovedesc acest lucru. Publicul simte valoarea, o știe și o caută. O aplaudă în picioare și o duce în minte și în suflet cu el, acasă. Și atunci, viața de o seară a unui spectacol de teatru se prelungește. Vibrația și fluxul de emoție de pe scenă ajung la țintă. Iar actorii mari, asemenea regilor, pot să dispară... Dar ei nu mor niciodată! Trăiască Regele!
