Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cînd luna delira peste acoperişuri (I)


Radu Părpăuţă

11.12.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vasile. Bogdan s-a cuplat cu Gabriela la noi la revistă. De fapt, o cunoştea dinainte, bineînţeles, fiindcă Gabriela lucra la noi, cum am spus, era tehnoredactor, dar nu s-a îndrăgostit de la început. La început nici nu o lua în seamă. Gabi făcuse o facultate de piscicultură, dar cum să te duci tu, fată, la mama dracului, la iazul de la Hurdoaia, ca să nu mai vorbesc că în meseria asta lucrează numai bărbaţi? A venit la noi imediat după '90. Dar nu-şi găsea locul. S-a apucat de tehnoredactare, deşi nu ştia nimic din meseria asta. Tehnoredactarea la revista noastră o făcea un şmecher de la postul local de radio, fost tehnoredactor pe la o editură. Apelasem la el, fiindcă nu se găseau tehnoredactori pe toate drumurile. Pentru chestia asta tipul lua un salariu dublu faţă de un redactor şi asta pentru două-trei ore de lucru pe săptămînă. Golănie curată! Gabi a tras cu ochiul la cum lucra şmecheroiul în cauză, i-a mai tras un zîmbet, ba i-a făcut o cafeluţă, pînă ce tipul, om la vîrsta a treia, s-a înmuiat, simpatizînd-o. Şi a început s-o înveţe temeinic meseria. Într-o lună Gabi ştia să tehnoredacteze ca lumea, cu toate că pentru început revista arăta cam pătrăţoasă, articolele erau aşezate în nişte chenare prea geometrice. - se temea să nu greşească. Dar cu timpul tehnoredactarea Gabrielei a devenit tot mai suplă, mai imaginativă. Directorul revistei a renunţat la serviciile şmecheroiului, care ne tapa de o groază de bani, iar Gabi a fost angajată ca tehnoredactor. Aşa era în anii aceia nebuni. Învăţam meseria fără şcoală, din pasiune. Sigur, şi din interes.

La Gabi venea un băiat solid, cu o figură voluntară, o moacă nelucrată ar zice alţii. Ieşea Gabi din birou şi stătea cu el în holul fostei biblioteci de marxism-leninism ("biblioteca de marxism-leninism" scria pe ştampila cărţilor mai vechi, dar acum vopsiseră cioara, se chema, dacă nu mă înşel, "biblioteca de ştiinţe social-politice"), acum redacţia noastră, hol care era plin de pupitre. Nu ştiu ce căutau acolo. Stăteau într-un pupitru şi discutau. Sau mergeau afară în părculeţul Titu Maiorescu (fost Puşkin), la "balenă", arteziana de acolo. Parcă-i văd: el masiv, colţuros, ea slăbuţă şi cam ciolănoasă. Dar avea nişte ochi de un verde lăptos, iar pe fondul verde tăciunii pupilelor arătau în unele clipe halucinant, misterios; doar în unele clipe. Trebuia să fii un fin observator ca să bagi de seamă acest mister.

Gabi mai mult fuma sau bea cafea, iar el mai mult vorbea. Nu prea eram noi atenţi la ce vorbeau ei. Se pare că fusese o relaţie între ei, iar la un moment dat, din cine ştie ce cauză, s-au certat, iar Gabi i-a dat papucii. Şi băiatul venea să se împace cu ea. Gabi îi răspundea scurt şi înţepat sau îi reproşa ceva de genul: "Dar de ce..." Iar el îi vorbea şi vorbea, încercînd probabil s-o convingă de intenţiile lui serioase. Ea însă îl respingea.

A venit băiatul acela, se pare inginer de meserie, de cîteva ori. Apoi a dispărut pentru o perioadă lungă de timp. Cînd a revenit, băiatul (n-am ştiut niciodată cum îl chema), a chemat-o şi acolo, în pragul uşii, a anunţat-o scurt că a găsit o fată şi se însoară cu ea. Au mai schimbat două vorbe, apoi el a plecat. Gabi a făcut doi-trei paşi năuci spre un pupitru, s-a aşezat şi a stat cîteva minute nemişcată. Apoi a început să plîngă, la început încet, apoi tot mai tare. Şi plînge, şi plînge, dar nu aşa, smiorcăit - un plîns cu şiroaie, cu icnete grele din piept. Au sărit fetele din redacţie s-o liniştească, s-o consoleze, deşi nu ştiau pentru ce. De-abia cu ocazia plînsului Gabi le-a povestit toată tărăşenia, tot ce v-am povestit eu pînă acuma. Dorin, care era pe acolo, căra pachete de ziare (el se ocupa cu difuzarea). S-a oprit şi i-a zis cam bădărăneşte, dar, totuşi, cu bunul lui simţ ţărănesc:
- Dacă ai fost proastă şi nu l-ai iertat, ce să-ţi fac? Dacă ţineai la el, trebuia să-l ierţi!

La replica asta Gabi a mai tras un ropot de plîns. Fetele se uitau cu reproş la Dorin şi-l ţistuiau. Dar el:
- Acuma degeaba mai plîngi. Gata. L-ai pierdut, fată! Trebuia să te gîndeşti înainte.

Bogdan a venit şi el nu ştiu de pe unde, ţin minte că te trăsnea mirosul de vişinată venit dinspre el, era sfîrşitul lui august foarte cald, de aceea damful era atît de înţepător, duhnea a bodegă. A rămas impresionat de povestea auzită, a intrat în vorbă cu Gabi ca s-o consoleze şi, nu ştiu ce i-a zis, dar au plecat amîndoi fără să spună nimic. A doua zi i-am văzut întîmplător prin Grădina Copou, se plimbau pe acolo, dădeau mîncare la porumbei. La cîteva zile după aceea, Gabi a petrecut noaptea cu Bogdan, în apartamentul din Păcurari. Şi acolo a rămas.

Gabriela. După ce am terminat-o cu Ştef, iar javra m-a anunţat că se însoară, anume a venit ca să-mi comunice, să-mi facă în ciudă, să vadă pe faţa mea că-mi pare rău, că-l regret, că mă doare, dracu' să-l ia de sadic, după asta, zic, eram dezorientată rău. Bogdan a picat ca o foaie de pătlagină pe rană, aşa că, la drept vorbind, relaţia noastră s-a cimentat şi pe fondul slăbiciunii mele de atunci. Eram ca un călător care merge prin Sahara patruzeci de zile fără apă, după care dă peste un izvor. Pentru mine izvorul a fost Bogdan - salvator, tumultuos, vînos, dar tulbure şi întunecat, cum aveam să simt pe pielea mea după aceea. Însă atunci el era totul, el m-a mîntuit, înţelegi? "Aşa sîntem noi, femeile - slabe", repeta mama, ah, cît o detestam pentru vorba asta, dar uite că na! căzusem şi eu ca o muiere slabă şi proastă.

Deci, boceam ca proasta, fetele mă compătimeau, mă încurajau, eu mă destăinuiam dintr-o nevoie irepresibilă, cum mi se întîmplă în momentele grele, mă rog. Atunci a venit Bogdan, mi-a zîmbit şi a aruncat cu umor vorbele că în situaţii din astea cel mai bine este să mănînc covrigi.
- Hai să mîncăm covrigi! Te duc eu. Ştiu un loc.

Am dat să-l refuz, că, vezi Doamne, eu eram cea tristă, părăsită, abandonată. Dar era atît de amuzant!
- Nu e departe, mi-a mai zis.

Într-adevăr, era aproape. Am mers puţin mai jos de redacţie, peste drum de Universitate. Am cumpărat covrigi calzi de la un chioşc de acolo, unde era o doamnă grasă şi ţîţoasă. Şi Bogdan, înghiţind pe nerăsuflate covrigi, era tonic să-l vezi halind aşa, lupeşte, mi-a zis că idealul lui nu este să scrie romane mirobolante, cum s-ar crede, ci să stea la casa lui ca un bun familist, iar viitoarea soţie să-i coacă poale-n brîu, covrigi şi mai ales chec. Asta-i slăbiciunea lui - checul cu cacao şi nucă. Şi să ducă aşa o viaţă tihnită, după-amiezile să crănţăne liniştit şi somnolent nucile din chec. Aceasta ar fi fericirea fericirilor pentru el.
- Vorbeşti la mişto? l-am întrebat.
- Rîd, desigur, mi-a zis, dar uneori mă gîndesc serios la chestia asta.

Şi mi-a cerut numărul de telefon. I l-am dat, mi l-a dat şi el pe-al lui. A doua zi, era sîmbătă, ieşise lumea la plimbare, mi-a telefonat şi mi-a propus să ne întîlnim la Universitate.
- Sub mîna călăuzitoare a lui Kogălniceanu, mi-a zis la telefon. Şi nu uita: Fii bună, fii blîndă, Măria Ta, urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi linguşire.

Am rîs cu poftă la această parodie a celebrului discurs mihailkogălnicenesc şi, fireşte, am acceptat. Am cumpărat iarăşi covrigi calzi de la doamna cu sîni imenşi, rezemaţi de ferestruica chioşcului. Apoi am pornit să ne plimbăm în Grădina Copou. Mergeam încet ca doi melci. Făceam paşii mici, cît mai lenţi, pe cît avansam pe atît ne retrăgeam. Acuma mă gîndesc că prelungeam plimbarea, fiindcă mă simţeam fericită. Cred că şi el se simţea la fel. Vorbeam vrute şi nevrute, nu mai ţin minte ce, nici nu conta. Conta că eram împreună; iar Ştef devenea clipă de clipă o palidă amintire, parcă despărţirea noastră se petrecuse cu mulţi ani înainte.

În zilele următoare am urcat tot mai sus pe Copou, îl exploram zi de zi tot mai departe, ca şi cum l-am fi descoperit atunci, deşi îl cunoşteam destul de bine de dinainte. Umblam-umblam toată ziua, pînă ce zumzetul maşinilor scădea şi tăcerea trandafirie se lăsa peste oraş. Am trecut agale în zilele ce-au urmat de Garnizoană, de Parcul Expoziţiei, de Stadion şi, într-un sfîrşit, am ajuns la capătul liniei de tramvai. N-am urcat mai sus de Agronomie. Am preferat să ne pierdem printre copacii care despart bulevardul Carol de aleea Grigore Ghica Vodă.

Aici, cred că era a patru zi, în mica pădurice străbătută de cărări pietruite, m-a sărutat prima dată. Nu numai pe neaşteptate, dar şi violent. Apoi m-a rezemat brusc de un tei cu coaja aspră şi a început să-mi strîngă brutal sînii. L-am împins cu toată forţa de care sînt capabilă şi am fugit cîţiva paşi pînă în aleea Ghica. Eram consternată, dar, în pofida indignării, simţeam un val inexplicabil de fericire, ca un vînt neaşteptat care umflă o pînză. Străduţa era goală. Doar un porumbel se bălăcea fericit într-o băltoacă. A rămas nemişcat cînd am trecut pe lîngă el, ţinînd întinse aripile cu reflexe irizante. În unele curţi din casele frumoase de pe stînga cum urci era forfotă. Mergeam înainte cu răsuflarea tăiată, iar Bogdan venea ca un cîine spăşit la patru-cinci metri în urma mea. I-a făcut cineva semn de pe treptele unei case, iar Bogdan a salutat ceremonios. A schimbat cîteva vorbe cu acea persoană, iar eu m-am oprit mai sus, la umbra unei porţi, aşteptîndu-l.
- E domnul Tacu, mi-a explicat, un disident autentic al oraşului, nu făcut de alţii.

Şi a început să-mi vorbească liniştit despre Tacu de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat între noi. Eram supărată - îmi venea să plîng şi să-l bat. Însă am vorbit în continuare destul de calm cu el. Dar am spus o grămadă de lucruri incoerente. Gîndurile îmi ţîşneau razant, ca zborul de rîndunică.

Vreo cîteva zile nu i-am mai telefonat, ca să ne dăm întîlnire. Mă perpeleam ca un peşte pe grătar, dar m-am ţinut tare. Hm, "tare" e un fel de-a spune. Nici la serviciu nu m-am dus pretextînd că sînt răcită. Pînă la urmă mi-a dat el telefon. M-a întrebat de sănătate şi am schimbat cîteva vorbe anodine. Apoi mi-a spus, fără nici o legătură, cu voce răguşită:
- Hai, vino la mine!

N-am ezitat decît o clipă:
- Bine, m-am trezit vorbind, deşi voiam să spun altceva.

Mi-a dat adresa apartamentului din Păcurari, explicîndu-mi cum să ajung acolo. Şi m-am dus. Să fi aflat maică-mea, cred că murea de ruşine pentru fiică-sa.

Cum am intrat în apartament, n-am schimbat nici o vorbă. În holul de la intrare m-a strîns în braţe şi m-a sărutat atît de violent, că mă durea maxilarul. Ne-am iubit cu patimă chiar acolo, pe covoraşul din hol. Mai făcusem eu prostioare cu vreo doi colegi în facultate, dar asta era prima mea experienţă sexuală de femeie adultă, experienţă care era, cum să spun, şi înfiorător de adolescentină. A fost una dintre cele mai frumoase nopţi din viaţa mea.

Onu. Bogdan avea nevoie de Gabriela cum are nevoie mistreţul în arşiţa verii de apa din răstoacă, dar după ce bea năvalnic, pe nerăsuflate, calcă apa în copite şi o face mocirlă, deşi el însuşi va avea nevoie iarăşi de apă. Însă furiile lui intempestive, scrîşnetele din dinţi, vorbele necugetate pare că nu o atingeau. Nici nu răspundea în vreun fel, nu-l ironiza, de pildă; atîta ar mai fi trebuit - să fie două săbii în aceeaşi teacă.

Gabriela era o femeie tare, cu substanţă, nu o piţipoancă amorezată ţac-pac de altceva-ul artistului, aşa cum legiunile de adolescente micţionează imediat la auzul numelui lui Elvis sau la văzul muşchilor nu mai ştiu cărui boxer. Am convingerea că s-a lăsat cucerită de el, fiindcă i-a înţeles adînca tristeţe ce se cerea tămăduită; sau măcar scăzută. Pe sub coroniţa de păr tăiat scurt, lăsat pe sprîncene, ochii ei ardeau de o dragoste de netăgăduit. Însă tăcerile şi felul ei potolit de a fi nu scoteau prea des la iveală iubirea înfocată. "Uitaţi-vă la ea - a intuit odată Corneliu - e cărbunele mocnit."

Cu toate că se arăta adesea o bestie neîmblînzită, în pofida faptului că ştia să stîrnească sentimente în Gabriela, dar n-a ştiut niciodată să le şi returneze, Bogdan se simţea ca un rug aprins în prezenţa ei. Ce mai, îl stimula profund! Ea îi mai umplea ceva din vidul pe care-l simţea în jurul lui şi care-l însingura. Asta cu toate că nu era un om sociabil, casa îi era mai mereu plină de scriitori şi nescriitori. Avea nevoie să strălucească într-un anturaj oarecare, să fie apreciat, răsplătit cumva. Gabriela chiar, cu zîmbetul ei distant, "cu rază mică de acţiune", îl categorisea Vasile, îi reproşa discret că se cheltuie prea mult în serile acelea cu prietenii, că pozează şi filosofează prea mult, în loc să-şi reverse acel talent în scris. Dar el nu putea altfel. Îi răspundea că prietenii şi alcoolul îl zgîndăreau, aşa cum îţi descojeşti cu unghia o bubă pînă ce dă sîngele. La fel cum şi ea îl zgîndăreşte.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Familia Botnariuc (I), Radu Părpăuţă (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La berărie, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fulgerul, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O carte poştală, Radu Părpăuţă (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cîntare omului (material ajutător pentru referatele şcolare), Radu Părpăuţă (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer