La sfârşitul lui februarie (2016), am plecat împreună cu Răzvan Popovici în prospecţie de conace, biserici fortificate şi castele pentru ediţia 2016 a SoNoRo Conac. Am plecat la drum cu un plan bine pus la punct şi chiar am reuşit sa ne ţinem de el aproape în totalitate, pe scurt, în timpul a trei zile pline, am străbătut 1.200 km şi am vizitat nu mai puţin de 12 locuri. Relatarea de faţă încearcă să redea acest mini turneu prin imagini însoţite uneori de scurte descrieri.
Am plecat din Bucureşti dis-de-dimineaţă, sau în fine, varianta noastră de dis de dimineaţă, dar chiar şi aşa am ajuns destul de devreme la Hărman unde urma să fim preluaţi de Marcela Coşnean ca mai apoi să mergem să vizităm Biserica Fortificată de la Ilieni. Cum am avut ceva timp la dispoziţie, am intrat să vizităm mai întâi Biserica Fortificată din Hărman, eu unul mai fusesem înainte cu un an împreună cu familia, dar cum 2 bătăi nu strică (sau strică?!), nici două vizite nu au ce rău să facă... O să las fotografiile să vorbească, dar vă sfătuiesc să mergeţi sa o vedeţi dacă treceţi prin zonă.
Apoi Marcela ne-a dus la ea acasă, un loc superb, numit "The Country Hotel". Nici nu bănuiam noi că va urma să mâncăm numai bunătăţi... Cât despre "The Country Hotel", este o casă amenajată superb de către Marcela şi pe care ne-am decis că trebuie musai să ne întoarcem ca turişti şi să petrecem măcar câteva zile. Acum realizez ca nici nu am fotografiat camerele de oaspeţi ale Marcelei şi ştiu şi de ce: am fost atât de plăcut impresionat de şemineul construit ca element central intr-una din camere ca am uitat să mai fotografiez! Şi că am adus vorba de mâncare, nu mai ţin minte ce de mirodenii a pus în orez şi salate, dar a fost foarte gustos (am strecurat şi o poză cu antre-ul cu pricina). Aici am aflat de piperul Cayenne (de la care probabil ca şi-a luat numele Porsche) care are mult mai multe proprietăţi benefice decât piperul obişnuit.
Cu burţile pline şi cu tolba de încărcată de povestirile Marcelei, am plecat spre Ilieni (asta e deja în judeţul Covasna) să vizităm Biserica Fortificată din sat. Drumul către biserică este păzit de crengile acum neînfrunzite de copaci, ceea ce face ca să îmi imaginez cât de frumos poate să fie aceasta potecă primăvara sau toamna, iar biserica din interiorul fortificaţiei are un farmec aparte, încă mai existând o bucată din zidul de protecţie ce odinioară se ridica mândru către atacatori. Tot din aceasta biserică face parte şi fotografia cap de afiş al acestei postări.
După ce ne-am luat rămas bun de la Marcela, ne-am îndreptat către Miclăuşoara, să vizităm Castelul Kalnoky aflat chiar în mijlocul satului. Ne-a luat cam o oră să ajungem acolo şi cum conacul este încă în renovare am ajuns să vizităm câteva case aflate în sat şi care au fost pregătite foarte elegant sa primească oaspeţi în regim turistic. După cum o să vedeţi în poze, şi după cum o să vedeţi în mai toate locurile pe care le-am vizitat, cam toate aceste locuri introduse în circuitul turistic, sunt case ţărăneşti ca multe alte case aflate în satele Româneşti, doar că au avut parte de gospodari cu bun gust şi cu bani. Ceea ce mă face să mă gândesc cât de frumos ar fi putut arăta ţara noastră dacă nu am fi avut parte de înfometarea comunismului!
Şi iată-ne iar la drum către Valea Zalanului de data asta, un sat aflat la capăt de drum şi unde Prinţul Charles obişnuieşte să petreacă anual câteva zile. Ajuns aici poţi să înţelegi ce atracţie magnetică poate exercita acest loc asupra omului modern. Începând de la faptul că eşti rupt de tot ce înseamnă conectivitate, fără reţea de mobil şi fără televizor, la nevoie însă, un telefon fix face legătura cu cei lăsaţi în oraşe - şi până la dealurile moi ce înconjoară atât de frumos acest sat. Aici am luat masa cu Contele Kalnoky şi a sa soţie şi pe lângă bucatele alese şi vinul bun am avut parte de povestea locului sau cum a ajuns Prinţul Charles tocmai în Valea Zalanului. Tot ce se găseşte acum aici, adică (parcă) 4 case ţărăneşti plus dependinţe, au fost reamenajate şi redecorate de familia Kalnoky reuşind intr-un mod demn de lăudat (şi copiat) să păstreze tradiţiile şi arhitectura locală. Am fost foarte fericiţi că am avut ocazia să ne petrecem o noapte în acest loc superb. De dimineaţă, de emoţie sau din cauza apropierii faţă de natură, m-am sculat mai devreme şi am plecat să alerg jumătate de oră pe dealuri. Am alergat la puţin peste zero grade dar tot timpul am simţit o căldură lăuntrică ce probabil venea de la bucuria de a fi în mijlocul naturii.
După ce am fotografiat cu nesaţ toate aceste locuri magnifice, ne-am aruncat lucrurile în maşină şi am plecat mai departe către următoarea noastră destinaţie, Castelul Daniel din Tălişoara, dar despre acest loc vă voi povesti data viitoare.
(va urma)