La 15 ani prietenul meu de atunci îmi spunea vrute şi nevrute
dar era băiat bun şi exaltat
îmi aprecia simţul libertăţii
La 20 de ani prietenul meu îmi spunea că doar oamenii care n-au ocupaţie îşi permit mari pasiuni
Pe urmă am avut prieteni care mi-au tot măsurat şi cântărit hibele, umbrele, vorbele negândite
ţipetele, până şi cele care nu se aud,
Cu o palmă mă loveau cu cealaltă mă pansau
Trebuia să fiu pregătită antrenată pentru ce e mai bun
Îmi vorbeau despre dragoste ca despre o artă marţială
Acum, că e mult prea târziu şi nu mai e nimic de pierdut,
Prietenul meu e un băiat care vorbeşte noaptea cu mine pe net
Şi îmi spune numai ceea ce vreau să aud