Franz Schubert

tot mai mici insulele tăcerii
tot mai mari torenţii de cântec

voi fi cel care naufragiază
strângând cheia sol între dinţi

----------

contesa apreciază ceaiul şi mă întreabă
dacă am muzică pentru harfe sau îngeri
mie-mi cade prăjitura din mână şi cum
mă aplec îmi sare un nasture de la
haina de catifea ceea ce nu trece neobservat
contesa izbucneşte într-o litanie
ah schubert ferencz al nostru e de pe altă lume
la care eu mă prăbuşesc în abisuri de contrabas
şi de-acolo de jos gândesc, lunecătoarea ei întrebare
atingându-mă ca un sunet de început
eu muzică scriu de-atâta vreme
pentru o indefinită răsplată cerească

------

tot mai încet mai departe
dar lanţuri zornăie
trilurile mele stau de veghe
banca din parc alunecă spre mare
pe mama o strig
vine tatăl

--------

vântul din nord muşcă prin fereastră
îmi vântură paşaportul
eu n-ascund nimic
voi pleca acasă şi
tot în paturi străine am să dorm
dimineaţa scriu la ce-i mai important cu pana
în tăcere dar las să se-audă pentru cine vrea să asculte,
retrospectiva zilei seara-şi întinde şervetul de şters sudoarea
eu am sufletul la ultimele compoziţii

mă apropii de fundul sticlei
voi trimite în cvintet două violoncele
să coboare steagul în bernă

(Din ciclul Fără ochelari văd flori de gheaţă la fereastră, dedicat lui Schubert în vremea petrecută la domeniul Zseliz al Contelui Esterhazy - 1818 şi 1824)

(în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 martie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)