Barcelona / Madrid: Anii cincizeci

Vizitaţi albumul Barcelona / Madrid: Anii cincizeci, al fotografului Francesc Català-Roca.


În cadrul manifestărilor prilejuite de inaugurarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană al României, Institutul Cervantes din Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, în colaborare cu Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia (Madrid) prezintă expoziţia de fotografie Català-Roca: Barcelona / Madrid Anii Cincizeci.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 30 octombrie - 13 decembrie 2004 (zilnic 10.00-18:00, luni închis) la Sala Rondă, Galeria Etaj 3 / 4, Clădirea Teatrului Naţional Bucureşti, Bd. Bălcescu nr. 2.

Vernisajul expoziţiei, care conţine 139 de fotografii alb-negru realizate de Francesc Català-Roca, va avea loc în data de 30 octombrie 2004 ora 17.00, în prezenţa E.S. domnul Jesús Atienza Serna, Ambasadorul Spaniei la Bucureşti. Participă: Juan Manuel Bonet - critic şi istoric de artă, comisarul expoziţiei, şi Ioana Zlotescu Simatu - director al Institutului Cervantes din Bucureşti.

După inaugurare, la ora 18.00, la Fotogaleria GAD (clădirea Teatrului Naţional Bucureşti) va avea loc masa rotundă cu titlul: Barcelona-Madrid-Bucureşti: virtuale evoluţii paralele, cu Juan Manuel Bonet, Ştefan Ghenciulescu - arhitect, redactor-sef al revistei Arhitectura, Alex Leo Şerban - critic de film, Dan C. Mihăilescu - critic literar. Manifestarea va beneficia de traducere simultană realizată de conf. dr. Ileana Scipione.

---

Francesc Català-Roca (Valls, Tarragona, 1922 - Barcelona, 1998) este unul dintre fotografii cu personalitate complexă şi, fără îndoială, unul din acei artişti a căror operă fotografică- prin multitudinea de instantanee realizate, marea lor majoritate adevărate capodopere - este fundamentală pentru memoria colectivă spaniolă.

Francesc Català-Roca a lucrat de la o vîrstă fragedă în atelierul tatălui său, fotograful şi publicistul avangardist Pere Catalá i Pic (celebru pentru fotomontajele sale despre Războiul Civil), fapt care l-a făcut să se simtă atras de mic copil de această meserie în care avea să-şi demonstreze măiestria încă de la primele încercări fotografice. Francesc Català-Roca a fost un împătimit al lucrului cu obiectivul aparatului foto, neobosit prin vocaţie şi destin (se ştie că meseria de fotograf nu a beneficiat întotdeauna de consideraţia socială de care se bucură în zilele noastre): vom întîlni fotografii semnate de el în nenumărate locuri, cărţi şi publicaţii dintre cele mai diverse, fapt care l-a convertit într-un răstimp destul de scurt într-un artist de prestigiu şi într-un ochi atent la fixarea pe peliculă a unor fragmente din real care, astfel, dăinuie în timp.

Prietenia sa timpurie cu pictorii Salvador Dalí sau Joan Miró, la începutul anilor patruzeci, precum şi relaţiile de prietenie pe care le-a avut cu mulţi dintre scriitorii şi intelectualii barcelonezi ai aceloraşi ani, au dat lucrului său o aură literară, avangardistă şi artistică pe care opera sa fotografică nu avea sa o mai piardă niciodată.

Figură remarcabilă a fotografiei spaniole a anilor cincizeci, dacă nu cumva cea mai importantă, numele lui Català-Roca este asociat Madridului şi Barcelonei aşa cum numele lui Brassaï, Kertesz, Germaine Krull, Robert Doisneau sau Izis sînt alăturate Parisului; al lui Bill Brandt, Londrei; cel de Horacio Coppola, Buenos Airesului; ale lui Alfred Stieglitz, Andreas Feininger şi Berenice Abbott, New York, sau cel al lui Sudek, oraşului Praga. Se poate vorbi, într-adevăr, pentru prima oară, de un Català-Roca care poate să stea, fără complexe, alături de cele mai mari nume ale fotografiei mondiale a anilor cincizeci, ani care şi pentru fotograful spaniol au însemnat momente de maximă împlinire şi maturitate artistică.

Astfel în 1950 realizează filmul La Ciudad Condal en otoño, pentru care primeşte, în 1951, Premiul "Ciudad de Barcelona". Alte filme semnate de Català-Roca: Piedras vivas (1952), Femme (1980), precum şi filme documentare despre diferiţi artişti ai vremii sale (Miró, Chillida, Guinovart). Prima sa expoziţie personală datează din 1953 (în sala Caratl din Barcelona). Alte expoziţii importante: Expoziţia retrospectivă la Galeria Maeght din Barcelona, (1982) şi expoziţia "Personaje din anii ´50" (1984). Este autorul unor celebre albume de fotografie, cu textele unor mari scriitori spanioli si catalani. Cele mai importante premii primite: Premiul Naţional pentru Arte Plastice (acordat pentru prima dată unui fotograf), Medalia de Aur a Meritului Artistic, acordat de Primăria din Barcelona, Premiul Naţional de Arte Plastice şi Crucea "San Jordi" decernat de Generalitad de Cataluña, Premiul "Ocell Solar", acordat de Fundaţia Joan Miró.

Expoziţia Català-Roca: Madrid, Barcelona: anii cincizeci, inaugurată în 2003 la Muzeul Naţional Centru de Artă Reina Sofia din Madrid, reuneşte o selecţie de 139 de fotografii din Madridul şi Barcelona anilor cincizeci realizate de Francesc Català-Roca în acei ani. Constituirea expoziţiei porneşte de la două cărţi publicate în 1954, cea a romancierului Luis Romero dedicată Barcelonei, şi cea a jurnalistului Juan Antonio Cabezas dedicată Madridului, ambele ilustrate cu fotografii de Català-Roca. Comisarii expoziţiei, criticul Juan Manuel Bonet şi scriitorul Andrés Trapiello, cu ajutorul inestimabil oferit de Andreu şi Martí Català Pedersen, fiii fotografului, au făcut o selecţie dintr-un fond de peste 20000 imagini, preluate nu numai din cele două cărţi amintite dar şi din altele, precum şi din arhiva personală a fotografului. Realizării expoziţiei, produsă de Muzeul Naţional Centru de Artă Reina Sofia şi Editura Lunwerg, i s-a asociat şi Institutul Cervantes din Madrid pentru a o prelua ca una dintre cele mai strălucite itinerante ale sale prin diversele sale centre răspîndite în lume. Expoziţia soseşte la Bucureşti după Budapesta, urmîndu-şi drumul spre Moscova.

Cele 139 de imagini care constituie expoziţia reprezintă chintesenţa unei viziuni unice şi originale asupra acestor două oraşe; în toate aceste imagini se simte ochiul fotografului, atent la avangarda arhitecturală barceloneză, prietenul pictorilor moderni, cel care a frecventat cercurile artistice ale timpului său (Dalí şi Miró, precum şi adaugă Josep Maria de Sagarra, J. V. Foix, Eugenio d'Ors, González-Ruano, misteriosul Juan Eduardo Cirlot, tăcutul Frederic Mompou, melancolicul Leopoldo Panero), fotograful care a abordat periferia Barcelonei din perspectiva poeziei feliniene a neorealismului italian; cel care s-a plimbat prin Madrid cu aparatul de fotografiat, fără a înceta să fie poetul-artizan al clipei.

Juan Manuel Bonet, unul dintre cei doi comisari ai expoziţie, prezent la Bucureşti cu ocazia vernisajului expoziţie, spunea în textul din catalogul expoziţiei:

"(...) La un moment dat anumite imagini din Barcelona par să fie din Madrid, şi invers. În legătură cu capitala catalană, fotograful Català-Roca, ne înfăţişează ambianţa cotidiană care l-a marcat încă din copilărie şi despre care ne-a vorbit de asemenea în atît de interesantele sale memorii intitulate Impressions d´un fotògraf (1995). La Madrid, în schimb, se află în trecere aşa cum s-a aflat în trecere la Cuenca, Murcia sau New York, deşi s-a simţit la fel de confortabil, cu aparatul de fotografiat în mînă, în oricare din aceste oraşe. (...) Nu există mai deplin poet al fotografiei alb-negru decît acest Francesc Català-Roca, hoinar pe străzi, uimit şi fericit - deşi uneori melancolic, chiar întunecat de-a binelea - în faţa spectacolului străzilor din Barcelona şi Madrid, stăpîn pe îndeletnicirea sa tocmai din convingerea că ceea ce-i justifică viaţa este aparatul de fotografiat. A ştiut să surprindă pentru totdeauna, aşa, fără efort, un timp care nu se mai poate întoarce, fixîndu-l în imagini definitive, depăşind uitarea, moartea, istoria şi chiar şi geografia ţării."
(Juan Manuel Bonet - O lectură a lui Català-Roca)

---

Selecţie de fragmente din cartea-catalog: Català-Roca: Barcelona / Madrid anii cincizeci

"(...) Din Barcelona mea din anii cincizeci, ca dintr-o intimitate spulberată, n-a mai rămas aproape nimic, afară poate de nişte amintiri aproape adevărate, multe închipuite şi aceste fotografii ale lui Català-Roca, care-mi permit din nou să-mi închipui, să născocesc sau doar să mă gîndesc la ceea ce în ele nu apare şi să spulber totul cu o tăcere discretă aşa cum şi trecutul meu a fost spulberat.

Mă cufund în aceste fotografii şi mă gîndesc întîi de toate la fotograf, la Català Roca, şi îl văd sau mi-l închipui ca şi cînd ar fi povestitorul din Adio, Berlin, "un aparat fotografic cu obturatorul deschis, pasiv, minuţios" sau ca şi cînd ar ieşi din acea povestire a lui Cortázar în care un personaj spunea "nu-mi doresc să fiu nimic altceva decît lentila aparatului meu de fotografiat, rigid, incapabil vreo intervenţie". Català-Roca, cred, a spus cîndva, lăsînd deoparte orice teorie despre arta fotografiei că el se mulţumea doar a-şi lua aparatul de fotografiat şi cu a surprinde, intuitiv, cîteva cadre în momentele pe care le considera potrivite. Acest demers al său nu pleca de la consideraţii alambicate în legătură cu arta fotografică, ci doar de la această intuiţie care nu îi este dată oricui. Un bărbat tăcut, purtînd asupră-i un aparat de fotografiat. Mi se pare amuzant să mi-l închipui alături de alt bărbat tăcut, prietenul său pictorul Joan Miró. Am aflat că, adesea, Català-Roca mergea la Mallorca, fiind unul dintre puţinii cărora Miró le îngăduia să-i intre în atelier în timp ce el lucra. Pot să-mi închipui scena: Miró pictînd şi Català-Roca fotografiind, în tăcere, fiecare cu ale lui, fără să se deranjeze reciproc. Aproape că ajunseseră să semene şi fizic; îi unea dragostea pentru pămîntul natal, acelaşi pentru amîndoi. De cîte ori mă gîndesc la Català şi la Miró, scufundaţi în tăcere în atelierul din Mallorca, îmi vine în minte o frază a lui Man Ray care surprinde acel ceva comun artei celor doi: "A fotografiat ceea ce nu a vrut să picteze şi a pictat ceea ce nu a putut fotografia."
(Enrique Vila Matas - Barcelona anii cincizeci, o intimitate spulberată)

"(...) Apare aici Madridul învingătorilor, cel al vieţii de noapte şi al maşinilor strălucitoare de pe Gran Vía, Madridul luxului şi al primilor turişti, cel al afişelor de cinema şi al tuturor acelora care mergeau la cinema ca să uite de viaţa aspră de zi cu zi, deşi filmele pe care le vedeau erau poate chiar mai dure decît realitatea. Nu i-a fost greu lui Català-Roca să surprindă şi omenescul oraşului (...).

În galeria sa de oameni oarecare: trecătorii de pe stradă, cei care se opresc să-i asculte pe escrocii palavragii, cei care intră sau ies de la metrou, străini cu totul obiectivului fotografic, nu apar indezirabilii, oprimaţii regimului, dar apar, în schimb, indivizi fără nume, aproape fără chip, care poartă cusută pe braţul paltonului brasarda neagră, amintire a atîtor doliuri despre care nu se poate vorbi decît în şoaptă (...)

Madridul înfăţişat este un Madrid liric îmbibat de literatura lui Juan Ramón Jiménez, cu colţuri de stradă bătute de vînturi şi un alt Madrid, cu nuanţe literare pornite parcă de la Pérez Galdós, şi un altul, cel al lui Ramón Gómez de la Serna, şi cel al lui Pio Baroja, şi altul parcă pictat de Gutiérrez Solana.
(Andrés Trapiello - Madridul în contre-jour şi în instantanee)