Konstantinos Palaiologos se afla la Mistra, capitala despotatului de Moreea din Pelopones, în momentul în care a primit vestea morţii fratelui său, împăratul Ioan al VIII-lea Palaiologos. Având în vedere că basileul nu avea moştenitori iar fraţii acestuia mai mari au murit, Konstantinos era singurul în drept să conducă monarhia. Acesta a sosit la Constantinnopol şi a fost încoronat. El avea să fie ultimul împărat care a condus Imperiul Bizantin.
Vestea morţii împăratului Ioan al VIII-lea Palaiologos l-a găsit pe fratele acestuia, Konstantinos, la Mistra, capitala despotatului de Moreea din Pelopones. Practic, în lipsa moştenitorilor disponibili- fii sau fraţi ai basileului- Konstantinos era singurul în drept să moştenească monarhia bizantină, ceea ce s-a şi întâmplat. El a fost proclamat împărat la Mistra la începutul anului 1449 d.Hr. Următorul pas era să se deplaseze în capitala imperială Constantinopol pentru a prelua tronul. Împărăteasa-mamă- Elena- a împiedicat la Constantinopol uzurparea tronului de către fratele împăratului proclamat- şi totodată, fiul acesteia, Demetrios. Acesta se pronunţase împotriva Uniunii Bisericii Creştine semnate la Ferrara-Florenţa şi fusese arestat de către fostul împărat Ioan al VIII-lea deoarece încercase uzurparea tronului imperial. Împărăteasa-mamă a condus regenţa monarhiei până la sosirea în capitală a împăratului proclamat la Mistra în Pelopones, Konstantinos.
Konstantinos Palaiologos, despotul Moreei, proclamat împărat în 1449 d.Hr se găsea în jurul vârstei de 43 de ani. El era un personaj cu certe calităţi. Talentul militar şi l-a putut demonstra în anii anteriori în care a apărat cu succes, cu toată îngustimea resurselor pe care le avea, despotatul Moreei. Konstantinos era dispus să-şi asume riscuri militare- asemenea momentului în care i-a atacat pe turci şi a cucerit Tesalia- dar spaţiul de manevră pe care îl avea la dispoziţie acum ca împărat era drastic redus. Jocul pe care trebuia să-l practice împăratul Konstantinos Palaiologos era între tabăra unionistă şi cea antiunionistă din monarhia bizantină. El era fidel actului de la Ferrara-Florenţa de reunificare a Bisericii Creştine deoarece spera într-un ultim efort al puterilor occidentale şi al papalităţii de a organiza o cruciadă antiotomană. Pe de altă parte, nu dorea să antagonizeze tabăra clerului ortodox antiunionist deoarece şi-ar fi pierdut sprijinul acestora în lupta disperată împotriva turcilor otomani.
În momentul în care Konstantinos Palaiologos, proclamat împărat la Mistra în despotatul Moreei, a sosit la Constantinopol, acesta a amânat încoronarea sa ca împărat. Probabil nu a dorit să inflameze spiritele în capitală deoarece în acel moment Patriarh Ecumenic al Constantinopolului era Grigorios, un adept al Uniunii Bisericii Creştine. În cele din urmă, Konstantinos a fost încoronat. Avea să fie ultimul împărat bizantin care a condus imperiul: Konstantinos al XI-lea Palaiologos Dragases. După încoronarea sa ca împărat, Konstantinos al XI-lea Palaiologos a semnat un tratat de pace cu sultanul otoman Murad al II-lea declarându-se vasalul acestuia. În acelaşi timp, basileul a distribuit teritorii sub formă de apanaj în Pelopones celor doi fraţi ai săi. Thomas a primit vestul peninsulei iar Demetrios restul Peloponesului. Cei doi despoţi s-au certat între ei şi a fost nevoie de intervenţia împăratului pentru a calma spiritele în zonă.
În următorii ani ai încoronării ca împărat a lui Konstantinos al XI-lea Palaiologos relaţiile cu sultanatul otoman s-au alterat iremediabil. Noul sultan după moartea lui Murad al II-lea- Mehmed al II-lea- s-a dovedit mult mai intransigent decât tatăl său şi mai puţin deschis la negocieri. Operaţiunea pe care a declanşat-o acesta a fost să construiască o flotă şi o armată capabilă de a cuceri faimoasele ziduri ale Constantinopolului şi de a destrăma definitiv Imperiul Bizantin.
Sultanul otoman Murad al II-lea a murit în anul 1451 d.Hr după o campanie fără rezultatul aşteptat împotriva albanezilor lui Skanderberg din Balcani. Fiul lui Murad, Mehmed al II-lea, a devenit sultan la vârsta de 19 ani. În acest prim contact cu împăratul bizantin Konstantinos al XI-lea Palaiologos, Mehemed al II-lea a reconfirmat termenii acordului încheiat anterior de acesta cu fostul sultan, Murad al II-lea. Relaţiile dintre împăratul Konstantinos al XI-lea Palaiologos Dragases- ultimul nume desemna originea sârbă a mamei sale- şi sultanul Mehmed al II-lea s-au alterat la sfârşitul anului 1451 d.Hr. Probabil din lipsa resurselor financiare, atât de vitale, basileul i-a cerut sultanului dublarea sumei anuale- cifrată la 20.000 de
hyperpyra- oferită de otomani bizantinilor. Aceasta era în contul reţinerii la Constantinopol a unui pretendent la tronul sultanatului. Mehmed al II-lea a anulat tratatul de pace cu imperiul.
Cererea împăratului Konstantinos a XI-lea către sultanul Mehmed al II-lea de ridicare a subvenţiei pe care sultanatul o oferea bizantinilor, în contul detenţiei "oferite" la Constantinopol unui pretendent la tronul sultanatului, a fost receptată drept o insultă. Mehmed al II-lea a abrogat termenii tratatului de pace semnat cu basileul constantinopolitan şi a demarat pregătirile pentru construirea unei armate şi flote puternice. Scopul central era cucerirea Constantinopolului şi destrămarea monarhiei bizantine. După ruperea tratatului de pace cu împăratul Konstantinos al XI-lea Palaiologos, sultanul otoman Mehmed al II-lea a construit în primăvara anului 1452 d.Hr Rumeli Hisar. Denumit "Fortul Romanilor" acesta era poziţionat pe partea europeană a strâmtorii Bosfor, în apropierea zidurilor capitalei Constantinopol. Din acest punct, otomanii puteau ameninţa vasele care traversau Bosforul şi, în acelaşi timp, reprezenta o bază importantă pentru programatul asediul asupra Constantinopolului. Pe parcursul anului 1452 d.Hr sultanul otoman Mehmed al II-lea s-a preocupat de construirea unei flote puternice cu care să se angajeze, alături de armata de uscat, în programata cucerire a capitalei monarhiei bizantine, Constantinopol. În vara aceluiaşi an, sultanul a apelat la serviciile unui inginer ungur desemnat să construiască tunuri capabile să scufunde vase şi să distrugă ziduri de apărare. Ironie amară, inginerul tocmai părăsise serviciul bizantin din cauza lipsei plăţii pentru serviciile sale.
Conştient că sultanul otoman Mehmed al II-lea, după denunţarea unilaterală a tratatului de pace, avea să atace capitala monarhiei bizantine, împăratul Konstantinos al XI-lea Palaiologos a apelat la puterile occidentale pentru a putea rezista. Ajutorul militar pe care l-a primit a fost de mică intensitate şi prin urmare şansele de a rezista împotriva asediului pe scară largă programat de turcii otomani erau reduse. Împăratul Konstantinos al XI-lea Palaiologos Dragases a apelat la puterile occidentale pe parcursul anilor 1452-1453 d.Hr în tentativa de a primi ajutor împotriva turcilor otomani. Toate semnele ofereau impresia că sultanul Mehmed al II-lea pregătea un asalt pe scară largă a capitalei monarhiei bizantine, Constantinopol. Basileul s-a adresat Veneţiei, Genovei, Aragonului, regentului Ungariei Ioan Hunyadi, papei Nicolae al V-lea precum şi fraţilor săi Thomas şi Demetrios, care administrau Peloponesul. Apelul împăratului Konstantinos al XI-lea Palaiologos către fraţii săi, care administrau Peloponesul- Thomas şi Demetrios- de a trimite trupe în ajutorul Constantinopolului aflat în faţa unui iminent atac otoman, nu a avut efectul scontat. Cei doi se confruntau deja cu un atac masiv al turcilor în Pelopones şi cu o rebeliune a albanezilor. Papa Nicolae al V-lea a răspuns prin delegarea cardinalului Isidor de Kiev de a conduce spre Constantinopol 200 de soldaţi napoletani.
Papa Nicolae al V-lea a insistat în faţa împăratului Konstantinos al XI-lea că era necesară proclamarea în imperiu a actului de Uniune a Bisericii Creştine de la Florenţa pentru a-şi putea creşte şansele de a primi sprijin militar împotriva turcilor. Papa a cerut, de asemenea, reinstalarea ca Patriarh Ecumenic a lui Grigorios- favorabil uniunii- care se refugiase la Roma. Împăratul avea nevoie disperată de ajutor occidental, prin urmare, în ciuda opoziţiei clerului ortodox, basileul a proclamat Uniunea Bisericii. La începutul anului 1453 d.Hr un ajutor nesperat militar a sosit la Constantinopol. Împăratul Konstantinos al XI-lea a recepţionat 700 de soldaţi genovezi şi 300 de veneţieni care ridicau numărul străinilor din forţa de apărare a capitalei la circa 3000 de oameni. La aceştia se adăugau cei aproximativ 5.000 de soldaţi bizantini. Sultanul Mehmed al II-lea beneficia însă de aproximativ 80.000 de oameni.
Asediul final al capitalei Imperiului Bizantin Constantinopol, desfăşurat de otomanii conduşi de Mehmed al II-lea, a venit la capătul a aproape doi ani de pregătiri. Otomanii beneficiau de avantajul numeric: 80.000 de soldaţi în faţa celor 8.000 de apărători ai capitalei. Capitala avea zidurile sale impresionante care de-a lungul istoriei sale au fost rareori trecute. Acum turcii beneficiau de avantajul tehnic al unor tunuri de bombardament capabile de distrugeri masive. În prima fază a campaniei sultanului Mehmed al II-lea au fost cucerite teritoriile monarhiei bizantine de pe coasta pontică: Mesembria şi Anchialos. Apoi, otomanii s-au îndreptat împotriva Heracleei Tracice pe care au cucerit-o. La începutul lunii aprilie a anului 1453 d.Hr sultanul şi otomanii s-au apropiat de Constantinopol dinspre uscat. Au oferit termenii unei predări a capitalei către otomani vieţile bizantinilor urmând să fie salvate. A primit un refuz din partea basileului Konstantinos al XI-lea.
Turcii otomani conduşi de Mehmed al II-lea au lansat asediul asupra capitalei monarhiei bizantine Constantinopol la începutul lunii aprilie 1453 d.Hr. Chiar şi în această fază avansată a decăderii ei, capitala imperială beneficia de faimoasele ei ziduri de apărare, în stare bună. Tunurile imense aduse de otomani pentru spargerea acestora puteau efectua trageri la anumite intervale de timp. De asemenea, tunurile gigantice aduse pentru asediu aveau o cadenţă extrem de mică: doar 7 trageri pe zi. Apărătorii Constantinopolului erau în stare să repare pagubele produse de asediatorii otomani din aprilie 1453 d.Hr. Acest lucru era posibil datorită intervalului extrem de mare dintre tragerile efectuate de tunurile gigantice folosite de turci la asedierea capitalei. Soldaţii bizantini beneficiau, de asemenea, de tunuri în interiorul cetăţii asediate dar erau neinstruiţi în mânuirea lor. Au existat cazuri de deces din cauza manevrării defectuoase a tunurilor sau pagube provocate propriilor ziduri ale capitalei.
Armata bizantină, asediată în capitala imperiului Constantinopol în luna aprilie a anului 1453 d.Hr, a rezistat asediului şi datorită proviziilor oferite de flota genoveză. Aceasta a evitat mai neexperimentata flotă otomană ce bloca Cornul de Aur şi a reuşit să ofere provizii soldaţilor din capitală. De asemenea, prima tentativă otomană de abordare a primei linii din zidurile Constantinopolului a fost respinsă cu succes. Turcii otomani au încercat să schimbe strategia de asediu a Constantinopolului. Prima încercare de cucerire a capitalei a fost respinsă de bizantinii din capitală cu pierderi grele de partea otomanilor. Apoi, otomanii au reuşit deplasarea vaselor de luptă spre zidurile Galatei- suburbia capitalei- în nordul Cornului de Aur. În acest fel proviziile oferite celor asediaţi de genovezii din colonia Pera, din apropierea capitalei, erau întrerupte. Moralul celor asediaţi a primit o lovitură puternică. Pe parcursul lunii mai a anului 1453 d.Hr alte tentative de cucerire a Constantinopolului de către asediatorii otomani au fost respinse. Tunelurile săpate de geniştii turci pe sub zidurile capitalei au fost descoperite şi inundate sau neutralizate. Cu cât asediul se prelungea, pierderile din armata otomană erau din ce în ce mai mari. Comparativ, cele ale bizantinilor asediaţi din capitală erau foarte mici.
Mai multe informaţii şi fotografii găsiţi aici:
https://ro.historylapse.org/caderea-constantinopolului-requiem-pentru-un-imperiu 
