3.
Mariagrün, luni, 23 noiembrie 1913
Pendula din hol tocmai bătuse miezul nopţii şi eu nu puteam adormi. Fără să mai stau pe gînduri cîntărind alternativele, am sărit din aşternut, mi-am tras nădragii, am îmbrăcat o manta groasă şi cam ponosită din stofă cenuşie şi am părăsit locuinţa pe furiş. Era o noapte senină, fără nori, iar globul palid al lunii pline lucea sinistru peste acoperişuri ca obrazul unui înecat. Am străbătut străzile pavate cu paşi repezi şi-am ajuns în jumătate de oră în faţa unei clădiri mansardate, cu ferestrele acoperite de perdele groase şi cu un felinar pîlpîind rubiniu în firida de deasupra intrării. Dinăuntrul casei nu se auzea niciun zgomot dar, după ce am ciocănit tare de trei ori, uşa s-a deschis scîrţîind şi o siluetă bondoacă înveşmîntată într-un capot gros, matlasat, s-a ivit în prag. Era madam Hemdel, care înainte de a deveni patroana acestui templu al Venerei, fusese croitoreasă şi, vorba aceea, îşi cunoştea clienţii pînă la piele.
- Ce surpriză, domn doctor, a exclamat ea cu o voce piţigăiată de mezzosoprană, n-aţi dat demult pe la noi!
- Cred că am picat la o oră nepotrivită, am spus dezbrăcîndu-mi totuşi pelerina.
- Nicio oră nu e nepotrivită pentru domnia ta, a zîmbit codoaşa. Ce-i drept, fetele s-au culcat devreme că n-am prea avut clienţi... serviţi un şnaps?
- Nu, mulţumesc, acum nu... poate mai tîrziu, după...
E ciudat cum în nopţile cu lună plină unii bărbaţi se prostesc scriind poezii melancolice, se îmbată din plictiseală sau mai rău îşi pun capăt zilelor, în loc să viziteze o casă de toleranţă unde toate neliniştile metafizice şi melancolia neagră pot dispărea în patul unei femei fără prejudecăţi, la preţul modic al unui kilogram de unt. Am trecut din antreu în salon, o încăpere largă mobilată cu sofale şi fotolii din velur stacojiu, iar madam Hemdel m-a chestionat:
- Pe care dintre fete s-o trezesc? Ultima oară aţi ales-o pe Clara, aia roşcată, înaltă şi cu ţîţele mari, dar e cam trohnăită şi mi-e să nu vă dea şi dumneavoastră guturai... v-o trimit mai bine pe Gretchen, că e mereu veselă şi binedispusă chiar de o scoli din somn!
Aşteptînd ca fetele să se pregătească, a continuat să turuie:
- Cine credeţi că ne-a vizitat alaltăieri seara? Domnul paroh de la minoriţi... ce să faci, sub ţoala aia preoţească e om şi el, făcut din carne, nu sfînt!
Urmărit de trăncăneala ei am urcat repede scările spre mansardă unde mă aştepta Gretchen. Deşi se apropia de treizeci de ani, cămăruţa ei era decorată cu jucării de pluş şi flecuşteţe potrivite mai degrabă unei şcolăriţe, iar ea îşi păstrase aerul de ţărăncuţă inocentă şi prostuţă de-abia scoborîtă dintr-un cătun din Hohe Tauern. Mă aştepta într-o cămăşuţă trandafirie de mătase prin care i se întrezăreau sînii şi şoldurile pline. Avea pielea moale şi pufoasă, părul moale şi auriu, obrazul ca o petală de trandafir sălbatic şi mirosea ademenitor a flori sălbatice. Goethe dacă ar fi văzut-o i-ar fi închinat celebrul său poem:
"Un flăcău în cîmp zări / Floarea de răsură, / Mîndră-n straie purpurii / Dulce-n inimă simţi / O săgetătură / Roşu, roşu trandafir, / Floare de răsură / El îi zise: Eu te rup, / Floare de răsură, / Floarea zise: Eu te-mpung, / Să ţii minte îndelung / Floarea nu îndură, / Roşu, roşu trandafir, Floare de răsură. / Crunt flăcăul, crunt a rupt / Floarea de răsură / Ea l-a-mpuns şi s-a zbătut, / Geaba-n lacrimi a gemut, / Soarta tot o-ndură, / Roşu, roşu trandafir, / Floare de răsură."
Nu mă aflam acolo ca să-i recit din Goethe, aşa că am cuprins-o în braţe şi ne-am prăbuşit înlănţuiţi în pat. Surexcitarea mea era atît de mare că am pătruns-o năvalnic în timp ce ea îmi susura la ureche: "Vai, domnu' doctor eşti imens!" Nu-mi făceam iluzii că ar putea să resimtă o plăcere firească, egală cu a mea deşi natura m-a înzestrat cu un membru viril mult peste media celorlalţi bărbaţi, probabil că acuplările repetate îi atrofiaseră zonele erogene, dar exclamaţia ei naivă mi-a măgulit orgoliul.
După un ceas, sătul de giugiulelile şi drăgăşeniile cu care Gretchen îşi acompania toate partidele de amor, am coborît din cămăruţa ei de la mansardă şi am dat nas în nas cu un băieţandru slăbuţ şi stîngaci, învăluit în faldurile unei pelerine negre, care încerca să-şi ascundă obrazul palid sub borurile unei pălării în stil carbonaro. Mare mi-a fost surpriza cînd am recunoscut-o sub deghizarea acesta pe fräulein Halskettel, profesoară de limbi romanice la pension. O zărisem de cîteva ori la poştă sau în singura librărie din Neuenburg, mereu singură şi retrasă, nu intra în vorbă cu nimeni dintr-o timiditate bolnăvicioasă, ori poate dintr-o pornire sfielnică, dar niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte că ar putea vizita stabilimentul cu dame de consum. Madam Hemdel a condus-o protectoare în salon apoi s-a întors spre mine şi m-a dojenit cu un zîmbet onctuos:
- Ia nu vă mai zgîiţi aşa ca un plugar la o girafă. Ce vreţi, lu' fräulein îi plac, ca şi dumitale, fetele!
În drum spre casă am reflectat la faptul că n-am acordat destulă atenţie în studiul meu invertiţilor de ambele sexe. Am întîlnit destule cazuri de inversiune sexuală, care, atunci cînd nu constituie o anomalie biologică, dezvoltată în stadiul embriologic şi fetal al gestaţiei, par să survină dintr-o pervertire a instinctului de procreaţie pe care aş încadra-o, laolaltă cu celelalte pulsiuni anormal orientate, în categoria paraesthesiei. Rămîne de văzut dacă un invertit sau o invertită resimt aceleaşi plăceri ca şi indivizii care îşi canalizează instinctele în chip firesc. Oricum, imaginea domnişoarei Halskettel juisînd în braţele altei femei era destul de surprinzătoare, chiar şi pentru unul care cunoaşte în amănunţime toate formele de inversiune şi toate manifestările bizare de sex intermediar.
Am ronţăit un bretzel, am băut o cană cu lapte covăsit şi m-am culcat. De data aceasta somnul m-a cuprins repede şi am adormit fără să mă mai deranjeze şicanările lui von Halsrigg.
M-am trezit odihnit, deşi nu dormisem decît cinci ore şi avusesem parte de un vis bizar care mă purtase în decorul lugubru al unui codru întunecat. Călăream un cal murg al cărui crupă asudată era brăzdată de sînge din pricina hăţişurilor prin care treceam. Mi-am strunit bidiviul încercînd să ies din pădure şi deodată am auzit o voce de contralto intonînd: "Ave Maria, gratia plena, Ave, ave Dominus, dominus tecum, Benedicta tu in mulieribus et benedictus, et benedictus fructus ventris, ventris tui, Jesus."
Am călărit mai departe, curios să descopăr făptura cu voce att de angelică, dar totul s-a năruit într-o groapă întunecată şi plină de noroi. Calul a fornăit bătînd din copite, iar eu m-am trezit într-o lumină violentă, fiindcă frau Graureifes trăgea draperiile din camera mea, ca de fiecare dată, la orele opt fix. Menajera mea era de-a dreptul obsedată de interpretarea viselor şi merge atît de departe cu predicţiile sale încît atunci cînd visa o apă mocirloasă refuză să iasă în ziua următoare din casă. Avea şi un fel de îndreptar al viselor pe care-l folosea să joace la loterie, fiecărei imagini onirice fiindu-i asociat un număr. De pildă, dacă cineva visa un frizer care alerga cu o pereche de foarfeci după o pisică neagră ea paria pe numerele 28, 10 şi 13. Dacă frizerul se împiedica şi se rănea în foarfeci adăuga 34 şi tot aşa, dar niciodată nu a reuşit să obţină un cîştig substanţial. Voiam să-i povestesc visul dar am observat că era mohorîtă şi în timp ce-mi servea cafeaua cu lapte a mormăit:
- V-am făcut bagajul... redingota şi încălţămintea le-am fus în cufărul mare, de piele, iar schimburile în geanta de voiaj. Dacă vreţi să mai împachetez ceva, să-mi spuneţi, că trebuie să plec la tîrguieli în piaţă!
Mi-am pus singur în trusa de voiaj un brici, un pieptene şi o sticluţă cu eau de cologne şi m-am îndreptat spre cabinet, să-mi pun în ordine hîrtiile. După ce am clasat toate fişele medicale am bătut la uşa cabinetului lui Halsrigg. Dezbrăcat de redingotă, numai într-o cămaşă din olandă albă. cu mînecile suflecate pînă la coate, acesta tocmai tăia cu bisturiul o felie subţire dintr-un lob frontal. Am urmărit în linişte felul în care efectua delicata operaţiune şi trebuie să recunosc că degetele sale butucănoase se mişcau cu o abilitate de invidiat. După ce a terminat frotiul i-am spus pe un ton rece, neutru:
- Vă anunţ că am acceptat postul de la curtea Lodomeriei şi vă predau toate fişele mele medicale în bună stare!
El a apucat lamela între degetul mare şi cel arătător, examinîndu-o în lumină:
- Mă bucur pentru dumneata, dragă colega! Nădăjduiesc că te vei achita cu abnegaţie de cerinţele acestui post şi o parte din prestigiul pe care îl vei dobîndi se va răsfrînge şi asupra clinicii pe care o conduc!
Mi-a strîns cu putere dreapta cu laba lui mare, acoperită de peri roşcaţi şi a adăugat jovial:
- Dacă nu e prea mult, te-aş ruga să-mi trimiţi nişte mostre de acolo pentru colecţia mea!
Ştiam că strînsese o sumedenie de specimene cerebrale ale indivizilor de ambele sexe din toate rasele şi i-am promis că îi voi trimite, îndată ce se va ivi ocazia, un creier întreg de lodomerian conservat în formol. M-am întors în locuinţa mea unde am dat peste frau Graureifes trebăluind de zor în bucătărie. Felia cu un cuţitoi o bucată mare de ficat şi am remarcat cu oareşce amuzament cum mîinile ei se mişcau cu o dexteritate egală cu cea a lui von Halsrigg.
- Vă pregătesc nişte merinde pentru drum, o porţie mare de Leberkäse!
Nu prea mă dădeam în vînt după "brînza de ficat" o specialitate bavareză pe care o socotesc dezgustătoare, dar n-am avut suflet s-o dezamăgesc şi i-am mulţumit pentru bunele ei intenţii şi pentru devotamentul cu care mă slujea. Gîndul că peste douăzeci şi patru de ore mă voi afla într-un tren gonind spre un tărîm necunoscut mă mîhnea şi pe mine, iar ca să-mi risipesc melancolia am plecat să-mi iau rămas bun de la Franz Lügner. Nu l-am găsit nici la taverna Turcului nici la "die Fürstin" dar portăreasa lui mi-a înmînat un bilet. Pe dosul unui plic mototolit amicul meu mîzgălise cu un creion bont aceste cuvinte: "Plecat în Balcani reporter de război. untill we meet again."
(va urma)