Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Dincolo de tristeţe - Simona Halep


Cristian Geambaşu

03.02.2018
Gazeta Sporturilor, ianuarie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Este lupta Simonei cu ea însăşi. Cu ideile preconcepute ale altora, dar şi ale noastre. Aici iese mereu învingătoare.


Cuvinte. Tristeţea, oboseala, gustul oribil al înfrângerii. Privirea Simonei. Ochii duşi în fundul capului, din nou tristeţea care strânge ca o menghină. Trebuie şi cuvinte. Nu avem ce să îi reproşăm. Greşit, nu avem dreptul să reproşăm ceva unui om care îşi pune sufletul pe teren. Avem însă datoria să îi fim recunoscători pentru această călătorie spre tărâmuri puţin cunoscute nouă. Sacrificiu, demnitate, curaj, ambiţie nesfârşită, umanitate, credinţă.

A fost mai bună Caroline?

Simona Halep a onorat finala de la Melbourne cu un joc extraordinar. Calitate tehnică, spectacol. Toate finalele ei au avut o poveste în spate. Dramatism, răsturnări de situaţie. Au fost finale epice, cum se zice acum şi la matul din centrul satului. Preferam nişte meciuri terne, cu victorii fără strălucire. Caroline Wozniacki a ştiut să se hrănească din energia Simonei. S-a apărat foarte bine, ceea ce ştiam, dar au apărut şi momente în care a atacat. Ceea ce ştiam mai puţin. A fost mai bună Caroline? Scorul spune că da, atitudinea din teren şi mingile câştigătoare ale Simonei spun altceva. Dacă a pierdut, a pierdut pentru că şi-a asumat rolul celei care impune ritmul, fără să mai aibă însă suportul unei forme fizice impecabile. Dar felul în care Simona a trecut peste durerea din oase, articulaţii şi muşchi este o lecţie inaccesibilă celor mai mulţi dintre noi.

Ceva pentru viitor

Uzura meciurilor de la începutul turneului şi-a băgat capul pe fereastră cam pe la mijlocul setului al doilea. Ca un musafir nechemat. Acea cavalcadă emoţională, psihică şi fizică de la întâlnirile cu Destanee Aiava, Lauren Davis (mai ales) şi Angelique Kerber s-a decontat în finala cu Wozniacki. Aici are dreptate marele campion suedez Mats Wilander, al cărui pronostic dinaintea meciului speram să se infirme ca de atâtea alte ori. Zice Mats, probabil că pasul următor pentru Simona este să înveţe să îşi câştige mai repede partidele din primele tururi la turneele de Grand Slam. Să economisească energie pentru partea de final a acestora. Să nu se mai expună accidentărilor.

Diversificarea jocului

Cu ce rămânem în afară de regrete şi de tot felul de patetisme pe care tastatura parcă le scrie singură? Simona Halep a încercat să ia meciul în mână, să nu mai aştepte. Ţineţi minte finala cu Ostapenko, de la Roland Garros. La fel procedase în faţa Angeliquei Kerber. Nu doar că a încercat, a jucat chiar aşa. Acest tenis comportă riscuri de care o adversară cu tenacitatea Carolinei Wozniacki poate profita. Dar în sine, această schimbare nu este o înfrângere, este o victorie uriaşă pentru Simona. Mult mai echilibrată emoţional, cu un repertoriu tehnic în plină diversificare şi rafinare - vezi ruperile de ritm, vezi "scurtele" (încă departe de perfecţiune), vezi contre-pied-urile sau drive-vole-urile -, Simona se anunţă o jucătoare mai bună şi mai completă la acest încă nou an 2018.

Cuvinte. E timpul să ne retragem în vârful picioarelor. Ştie că nu este singură, i-au arătat asta românii din tribunele arenei Rod Laver. Superbi acei oameni! Mulţumim, Simona, odihneşte-te şi ia-o de la capăt! Şi da, poate că ea, Caroline, a fost mai bună astăzi. Un motiv în plus să nu laşi lucrurile aşa, neterminate.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer