Colonul infinitului

Puterea se asamblează segmentar şi mobil, verigă cu ferigă. În cazul de faţă, ea se asamblează însă solzos, din plăci cheratinizate, ca o coadă de saurian, de varan, greoi dar omnivor, implacabil: a luat ceva timp, dar acum abia aşteaptă să pleznească (fără a şfichiui aerian: în România nu este aer!), mortal, tot ce mişcă. Un asamblaj politic hidos, o monstruozitate deloc aberantă (diferenţierea nu este faţă de o presupusă "normă naturală", ci doar de la o ipostază, de la o "făcătură" la alta), făcută tocmai ca să funcţioneze greoi, o maşină ad-hoc nu de ucis pe faţă, "clasic" (deci vizibil şi faţă în faţă, prin confruntare), ci prin înghiţire şi prin adăugare, prin alipire, prin "aliere": prin chiar forma şi modul în care se constituie şi funcţionează. Politic mecanic proliferant.
 
Politicul românesc nu reuşeşte să se de-mineralizeze, să evolueze spre registrul şi regimul fiinţelor vii, individuate: de o parte aparate, maşini mecanic-mineral-segmentare în necontenită asamblare, dezasamblare şi reasamblare, de cealaltă parte, "poporul vegetal", ca "materie primă" de prelucrat, de mestecat, de măcinat: nutreţ. Trăim într-o gură, trăim în guri, sîntem guri în guri alcătuind o mare, infinită Gură şi Gaură neagră de viaţă. Teratologia politică românească e infinită şi se întruchipează printr-o uimitoare mobilitate pe loc. Divagăm istoric prin metamorfozări ale Voracelui care tind mereu să "inerveze" întregul corp viu, maşină în maşină.
 
Românismul, dacă este să existe aşa ceva (şi, iată, există, dar numai aşa!), se dovedeşte a fi, în infinite ipostaze identice, Voracitate. Legea "ontologică" de funcţionare a maşinii politice, care asamblează artificial societatea, reificînd-o funcţional, o constituie, imanent, "din sine însuşi spre sine însuşi", Corupţia, Coruperea. Te aliez (cu mine) deci te corup. Mă aliez (cu tine) deci exist. Din aproape în aproape, pînă dincolo de orice limite, menţinînd politicul, publicul într-un inimaginabil frenetic, care evacuează orice posibilitate de realitate "organică". Mestecăm tot ce creşte.
 
Etc. Delirant, dar un delir obiectiv, avînd drept obiectiv: să ne creştem  viaţa (capacitatea de a înghiţi şi de a mesteca) adăugîndu-ne, însuşindu-ne, alipind trupului nostru cît mai multă viaţă, tot ce mişcă, cît mai multe guri vorace. Căci acest mod de a fi al politicului nu consumă, nu distruge, ci se supraaglomerează, creşte prin alipire şi prin adăugare continuă. Sîntem, adică "facem parte" (în sens literal: ne constituim ca parte dintr-un întreg expansiv).
 
Etc. La infinit şi pe loc. Căci astfel de alcătuiri nu au cum să se deplaseze, să se mişte, aparate omnivore fiind, mişcarea lor este una pur interioară, pe loc, prin permanente reaşezări şi adăugări de segmente, de "organe", pe un singur circuit, primar-ontologic: Gură-Cur, segment de dreapta labirintic, de mestecare şi eliminare, irigînd şi întreţinînd întregul prin infinite şerpuiri de Maţ Gros. Ne în-"colonăm", facem împreună Colon. Politicul românesc este bazic scatologic.
 
Etc. Omul-segment, care numai astfel poate via, funcţiona (înghiţi-elimina). Singura lui activitate: mestecatul.
 
Etc. (Proliferant, ca însăşi maşina în care se naşte. Maşină în maşină, dar doar din cuvinte.)
 
Etc. Idem.
 
"Coloana vertebrală" este Colonul.
 
De la Coloana infinită, a infinitului, la Colonul infinit al unui alt infinit, lateral. Brâncuşi ridicase, erijase Colonul naţional atît în sens literal, cît şi la rangul de Coloană. Monument singuratic, încercare disperată, exasperată, a unui artist, ghimpe enorm, cosmic, în adipozităţile veşnic flămînde ale locului.
 
Infinit.
 
(Concreţionez textual concreţionările de fiinţă, fiinţa CA COncreţionare. Altfel nu se poate fi, scrie. Sînt în aparat, deci exist. Fac, la rîndu-mi, maşină, adăugîndu-mi tot ce mestecă şi elimină sens.)
 
(2007) (Încă mă mai zbăteam.)