Dorer l'ordure (witzart, artentainment)

Adică? A auri, polei, înfrumuseţa gunoiul, deşeurile, ordurile. Rahatul. A-l - literal - dezmierda.
 
De ce în franceză? Pentru că sună mai bine, mai sintetic, mai "poetic" (participînd, deci, în parte, cu un picior în groapă, la însuşi procesul/fenomenul pe care-l denunţă). Şi pentru că franceza este limba imperialismului pre-globalizare, semnalînd implicit, prin recursul la ea, reziduurile ireciclabile de imperialism din cadrul globalizării.
 
Nu asta s-ar putea spune - radicalizînd, maximalizînd, desigur - că face arta contemporană integrată, atunci cînd încearcă să re-"vrăjească" lumea "dezvrăjită"? Arta-breloc, arta-accesoriu, mai exact: WITZ-ART (artă bazată esenţialmente pe witz).
 
Şi pentru că, după criminalul, apocalipticul secol XX, omul însuşi, cu toate ale sale, e un supravieţuitor, un reziduu, un rest minusculizat, miniaturizat de propriile proiecţii gigantice. În modernitate, verbul (copulativ) de fiinţă (cel sub care ne defineam, deziderativ, volitiv, relaţia cu fiinţa, cu a fi) a fost "a deveni" (altceva, noi înşine, supra-oameni). Astăzi, verbul nostru (copulativ) de fiinţă se dovedeşte a fi mai curînd "a rămîne", "a ajunge". Sîntem reziduali, de-asta sîntem atît de epuizaţi şi de asta căutăm să ne delegăm acţiunile, visele, dorinţele etc. tehnologiilor, neutralizînd posibilele (dar deja doveditele) surprize neplăcute ţinînd de iraţionalitatea fiinţei. Bine că am ajuns pînă aici şi aşa, după atîta voinţă de devenire! Ne-au rejectat propriile utopii. Să fim mai modeşti, după atîta eroism. A ieşit,l din fericire, pe dos decît cum am vrut. Bine că am scăpat şi aşa, esenţialmente aşa.
 
Arta-breloc, arta-accesoriu este cea mai apropiată (în amestec, indistinctă) de om. Artă modestă, care a încetat să mai spună poveşti: spune glume: ARTENTAINMENT. Nu-i puţin lucru!