Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

O istorie secretă a Revoluţiei Ruse


Victor Loupan, traducere de Rodica Chiriacescu

28.02.2018
Editura Corint
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Victor Loupan
O istorie secretă a Revoluţiei Ruse
Editura Corint, 2017

Traducere din limba franceză de Rodica Chiriacescu


Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
Intro

Victor Loupan este jurnalist, scriitor, autor al mai multor lucrări de referinţă despre istoria Rusiei şi a comunismului. Este membru în Consiliul cultural al patriarhului Moscovei, preşedinte al comitetului de redacţie şi redactor-şef al revistei La pensée russe şi realizator de filme documentare. Este un colaborator constant al Le Figaro Magazine. În prezent, este unul dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi realizatori de emisiune ai postului de radio Notre Dame. Printre cărţile scrise de Victor Loupan amintim: La Révolution n'a pas eu lieu (1990), L' Argent de Moscou (1994), Le Défi russe (2000) şi Nicolas II, le saint tsar (2001).

*
Epopeea comunismului a marcat viaţa politică şi intelectuală a secolului al XX-lea. Totul a început odată cu preluarea puterii în Rusia de către un mic grup de indivizi, bolşevicii. Utilizând documente de arhivă inedite, volumul ne introduce în intimitatea neştiută a protagoniştilor Revoluţiei Ruse.

Uneori această relatare riguroasă - care respinge epicul şi monumentalul în favoarea aspectelor intime şi umane - se transformă într-o anchetă de poliţie sau într-un roman de spionaj, cu observaţia că totul este adevărat şi argumentat. În aceasta constă originalitatea cărţii lui Victor Loupan, care ne prezintă atât beciurile poliţiei secrete, cât şi birourile de pe Wall Street, închisorile siberiene, dar şi cafenelele din capitalele europene, frecventate de Lenin, Troţki şi alţi revoluţionari. Cercetând aspectele invizibile ale Revoluţiei Ruse, autorul deschide uşi rămase ferecate până acum.

"Victor Loupan aminteşte că, şi în prezent, multe dintre problemele morale, intelectuale, economice, teritoriale cărora trebuie să le facă faţă Rusia sunt consecinţele evenimentelor descrise în această carte. Revoluţia şi războiul civil au dezbinat popoare, familii, spirite." (medias-presse.info)


O mulţime de oameni îl aşteaptă la gară. Este sărbătorit ca un erou. În discursul improvizat, dar înflăcărat, pe care îl rosteşte pe peron, el vorbeşte despre a doua revoluţie, cea adevărată. "O revoluţie care va fi a noastră!", zice el. A doua zi după sosire, familia Troţki se instalează în foarte luxosul apartament al lui Aleksandr Serebrovski, industriaş de renume şi director al uzinelor Nobel, partener al lui Abraham Jivotovski în industria armamentului[i]. De la începutul războiului Serebrovski şi Jivotovski s-au îmbogăţit enorm.

În afară de unchiul Abraham, o altă rudă apropiată lui Lev Troţki trăieşte la Sankt-Petersburg, sora sa, Olga Bronştein, care este căsătorită cu al doilea şef bolşevic mai important după Lenin, Lev Kamenev[ii]. Acesta din urmă îşi va asuma sarcina de a restabili legătura dintre Lenin şi cumnatul său, abia întors în ţară.

9.

Ajungem acum în momentul cel mai misterios al relatării noastre: apropierea fulgerătoare dintre Lenin şi Troţki, doi bărbaţi care timp de cel puţin zece ani s-au jignit în toate felurile. Pentru a putea înţelege ceea ce s-a întâmplat în realitate, trebuie să ne întoarcem la William Wiseman, care, cu toate că era ofiţer britanic, lucra şi pentru americani, atât ca urmare a prieteniei sale cu House, consilier foarte influent al preşedintelui Wilson, cât şi datorită legăturilor sale intime cu cei mai înalţi reprezentanţi ai mediului de afaceri new-yorkez. Wiseman era bancher înainte de a fi ofiţer de informaţii şi va redeveni bancher după părăsirea serviciului. Ceea ce nu va întârzia să se întâmple.

Ei bine, Wiseman are un plan pe care el însuşi îl numeşte în însemnările sale "controlul furtunii"[iii]. Fără îndoială, el îşi face iluzii atunci când, în mod sincer, se gândeşte că poate să joace un rol important printre revoluţionarii ruşi pe care crede că-i controlează. El îl convinge deci pe Troţki să se apropie de Lenin. Dar reuşeşte oare cu adevărat? După căderea monarhiei şi revoluţia numită "din februarie", o putere bicefală se instalează în Rusia.

Simultan fiinţează guvernul numit provizoriu, condus de prinţul Lvov, şi Comitetul deputaţilor din Petrograd. Foarte rapid, cu titlul de fost şef al sovietului din Sankt-Petersburg în timpul Revoluţiei din 1905, Troţki face parte din organele de conducere ale comitetului.

Wiseman notează în însemnările sale pe care le transmite la Londra faptul că unul dintre agenţii lui din America, "un socialist de reputaţie mondială", a ajuns să fie acceptat de bolşevici şi poate să asiste la adunările lor cele mai importante. Fără îndoială că este vorba despre Lev Troţki. La fel ca toţi şefii serviciilor secrete, Wiseman se gândeşte că poate să-i controleze pe cei pe care îi socoteşte agenţii săi. Fără nicio îndoială, el exagerează foarte mult capacităţile sale de a influenţa istoria revoluţiei. Dar un lucru este sigur: el vede în Lev Troţki unul dintre oamenii săi.

Clădirea rotundă a Circului modern de la periferia Petrogradului este în acea epocă locul principal pentru a organiza dezbateri. Mitinguri înflăcărate au loc aici zi şi noapte. Troţki ia deseori cuvântul şi devine în curând vorbitorul cel mai aplaudat şi cel mai îndrăgit. Mulţimi imense se adună în fiecare zi în faţa clădirii. Acest circ este, de fapt, o metaforă a tot ceea ce se petrece acum în întreaga Rusie. Adunări doar cu puţin mai radicale se ţin peste tot pe front - să ne amintim că în tot acest timp războiul continuă. Lui Troţki îi place să apară în public, îi place să fie aplaudat. Propagandist înnăscut şi orator de mare talent, el vizitează unităţile militare de fiecare dată când poate. Locul său de predilecţie este fortăreaţa şi garnizoana din Kronstadt, aproape de Petrograd, unde se află un batalion disciplinar. Soldaţii aduşi în faţa tribunalelor şi condamnaţi să facă parte din batalionul disciplinar, la fel ca şi marinarii anarhişti din Kronstadt, vor constitui, după octombrie 1917, nucleele trupelor personale ale lui Lev Troţki. În ceea ce-l priveşte pe marinarul Markin, el va deveni garda de corp personală a lui Troţki şi a familiei sale.

În vara anului 1917, aşadar la două sau trei luni după sosirea lui Troţki la Petrograd, siguranţa militară a capitalei are deja un dosar atât de stufos în privinţa lui, şi mai ales a lui Lenin, încât arestarea lor este iminentă. Graţie informatorilor, Troţki nu numai că ştie despre existenţa dosarului, dar cunoaşte şi ce cuprinde. Or, dosarul conţine multe dovezi ale legăturilor lui Lenin şi apropiaţilor săi cu duşmanul. Aşadar, cu nemţii. Pe timp de război, acest lucru este calificat drept înaltă trădare.

Abil, datorită experienţei sale din timpul Revoluţiei din 1905, Troţki provoacă dezordini în Petrograd. Capitala colcăie de dezertori, de nesupuşi, de oameni înarmaţi, dintre care mulţi frecventau adunările de la Circul modern. Dezordinile se transformă rapid în confruntări armate. Acum se manifestă pentru prima oară talentul lui Troţki de mare organizator. El nu numai că reuşeşte să provoace debandadă, dar şi coordonează acţiunile în diferite cartiere ale Petrogradului. Trebuie spus că la conducerea sovietelor se găseau prietenii săi apropiaţi, întorşi la fel ca el din exil, favorizaţi de amnistia proclamată de guvernul provizoriu.

Când ofiţerii de poliţie se prezintă la domiciliul lui Troţki pentru a-l aresta, ei nu-l găsesc, dar sunt stupefiaţi să-l găsească acolo pe socialist-revoluţionarul Viktor Cernov, ministru care le explică expres că şeful guvernului în persoană[iv] tocmai a anulat ordinul de arestare al lui Lev Troţki eliberat de şeful poliţiei.

Cu un protector asemenea lui Kerenski, Troţki este de neatins. Dar el are şi duşmani, din ce în ce mai mulţi, care fac în aşa fel ca afacerea din Halifax să fie publicată în ziarele din capitală. Însuşi ministrul Afacerilor Străine, Pavel Miliukov, îl acuză că a primit în America suma de 10.000 de dolari. La început Troţki neagă totul. El spune că acea sumă astronomică nu a existat niciodată şi că totul a fost inventat pentru a i se prejudicia reputaţia. Dar Miliukov se încăpăţânează, aduce dovezi, insistă în asemenea măsură încât guvernul provizoriu nu poate să nu ordone, încă o dată, arestarea lui Troţki. Informat desigur, acesta din urmă îşi părăseşte domiciliul şi se instalează pe strada Taurida nr. 11, la Iuri Larin-Luria[v], apropiat colaborator al lui Alexander Parvus şi viitor socru al lui Nikolai Buharin. Asta îl salvează câteva zile, dar, în cele din urmă, ajunge să fie arestat şi încarcerat. Troţki primeşte în închisoare un număr mare de persoane, care vor juca roluri de prim-plan în Revoluţia din Octombrie[vi].

Un personaj important, care apare brusc, aproape de nicăieri, îl înlocuieşte repede pe Troţki pe străzile Petrogradului - tânărul Iakov Sverdlov[vii]. Acesta are şi el relaţii importante la New York, pentru că fratele său Veniamin este un bancher cunoscut[viii]. Şi, amănunt interesant, biroul său se află la numărul 120 de pe Broadway, o adresă pe care o cunoaştem deja.

Prima acţiune a bancherului Sverdlov este să transfere bani. Imigranţii ruşi care muncesc la New York folosesc serviciile sale pentru a trimite bani din Statele Unite ale Americii în conturi ruseşti. Istoriografii ruşi spun că Veniamin Sverdlov a folosit mult acest canal aflat la dispoziţia sa pentru a finanţa ilegal mişcarea revoluţionară.

Troţki nu rămâne multă vreme în închisoare. Repede eliberat, el devine - în absenţa lui Lenin, care se ascunde într-o pădure pentru a scăpa de arestare - ş eful bolşevicilor din Petrograd. În septembrie 1917, este ales chiar preşedinte al sovietului deputaţilor muncitorilor din Petrograd. Stăpân incontestabil al aripii de stânga a mişcării revoluţionare, el începe să pregătească în secret o insurecţie armată, care va avea loc în 25 octombrie[ix]. Toţi martorii subliniază mina extrem de obosită a lui Lenin care soseşte "când totul se terminase". De abia ieşit din clandestinitate, el este mai mult spectator decât protagonist al evenimentelor care sunt pe cale să bulverseze, literalmente, lumea.

Martor al revoluţiei, ziaristul american John Reed relatează tot ce a văzut în cartea sa, bestseller mondial, Zece zile care au zguduit lumea[x]. Citind prima versiune a cărţii sale, îţi dai seama foarte limpede că Lev Troţki este cel care se află la comandă. Mai târziu, versiunea, să spunem sovietică, a lucrării, difuzată de altfel prin toate partidele comuniste din lume, va modifica relatarea lui Reed pentru a-l scoate în faţă pe Lenin. Încă şi mai târziu, în anii 1930, istoricii sovietici îi vor atribui un rol esenţial lui Stalin. Nimic din toate astea nu este adevărat, cel care a conceput şi a realizat Revoluţia din Octombrie, pe care o numim azi lovitură de stat bolşevică, a fost incontestabil Lev Troţki.

De altfel, acesta îşi asumă noul rol cu un entuziasm puţin obişnuit. După abia trei zile de la cucerirea puterii, el ameninţă că "o să-i împuşte pe toţi duşmanii bolşevicilor". Nu ai revoluţiei, reţineţi bine, ci ai bolşevicilor. Expresia "fără milă" devine expresia favorită a tribunului Troţki.

În mod ciudat, prima misiune oficială pentru Lev Troţki este la Comisariatul Afacerilor Străine. Friedrich Engels, marele clasic al marxismului, califica diplomaţia rusă drept "invincibilă". Troţki, care este orice vreţi, numai un diplomat nu, face aici ravagii, dar nu rămâne multă vreme în fruntea acestui minister. Mulţi istorici ruşi consideră astăzi că Troţki era în momentul acela în serviciu comandat, că fusese numit în post pentru a distruge acest bastion al puterii ruse pe plan internaţional. Imediat după cucerirea puterii de către bolşevici Troţki demască toate acordurile secrete dintre Rusia şi Aliaţi - în special dezmembrarea şi împărţirea mai multor ţări europene între viitorii învingători. Publicarea acestor informaţii - este inutil să precizăm - nu este în interesul Aliaţilor angrenaţi în război, dar ajută Statele Unite ale Americii care de abia intraseră în conflict. Să ne amintim: colonelul House vrea să împiedice pe oricine, cu excepţia americanilor, să controleze lumea la finele războiului. Proiectele lui House sunt uneori, trebuie să mărturisim, destul de exaltate. Îndeosebi cele referitoare la Rusia, pe care o vede împărţită în patru entităţi distincte: Siberia şi încă trei teritorii în partea europeană, dintre care una, evident, Ucraina.

La o săptămână după preluarea puterii de către bolşevici, Lev Troţki se întâlneşte cu John Reed şi îi explică amănunţit cum va arăta Rusia bolşevică şi, de asemenea, Europa. El îi spune că aceasta din urmă nu va mai fi condusă de diplomaţi, ci de proletariat şi foloseşte pentru prima dată termenul "Statele Unite ale Europei". Îi mai dezvăluie că dezvoltarea economică pretinde demolarea ţărilor şi ştergerea frontierelor naţionale.

New York Times are întâietate asupra documentelor secrete dezvăluite de Troţki, care vor fi publicate şi în Manchester Guardian, ziar britanic foarte de stânga în perioada aceea. Este un cataclism, un cutremur de mare magnitudine care face să se prăbuşească zidurile acestei fortăreţe ce a fost diplomaţia europeană. Dar publicarea acestor documente explozive are un avantaj de necontestat: ea permite Aliaţilor, americanilor şi britanicilor în primul rând, să renunţe la angajamentele lor în privinţa Rusiei tocmai atunci când victoria este cu fiecare zi mai aproape. Astfel că Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie vor fi marii învingători şi organizatori ai lumii după războiul din 1914-1918.

Preşedintele Wilson se felicită în faţa Congresului american pentru această divulgare a clauzelor ascunse care i se datorează lui Lev Troţki. El condamnă principiile diplomaţiei secrete pe care le consideră "oculte" şi declară că principiile democratice ale diplomaţiei americane vor servi de acum înainte drept standard universal. Asta în timp ce, evident, diplomaţia americană este la fel de secretă ca aceea a statelor europene, iar colaboratorul său cel mai apropiat, colonelul House, este chiar întruparea acestui caracter ocult. House notează în jurnalul său:
Am ajuns la preşedinte la ora 9.30, aşa cum convenisem. Am început pe dată să lucrăm. Către ora 11.30 noua hartă a lumii era gata.

Biblioteca Congresului - biblioteca centrală a Statelor Unite ale Americii - păstrează schiţe ale acestor hărţi fabricate cu grijă de cei doi oameni, care vor fi prezentate "sub formă de sugestii" la Conferinţa de la Versailles. Reiese de aici foarte clar dezmembrarea Rusiei în mai multe state. În mod surprinzător, această hartă este foarte apropiată de ceea ce în mod real s-a întâmplat, dar în 1991, după căderea URSS.

Solid instalat în vârful puterii, Lev Troţki insultă toate ţările beligerante, toate ţările europene fără deosebire, dar menajează Statele Unite ale Americii. El elogiază chiar politica "inteligentă" a americanilor care "susţin material Revoluţia rusă". Într-adevăr, banca Morgan, de exemplu, acordă credite importante Rusiei bolşevice. Cei care l-au cunoscut pe Lev Troţki în Statele Unite ale Americii şi care se gândesc că pot să-l controleze mizează pe faptul că el va transforma Rusia într-un sens favorabil intereselor americane.


[i] După 1917, va conduce industria de petrol şi gaze sovietică, apoi rezerva de aur a URSS.
[ii] Lev Kamenev (1883-1936), Lev Rosenfeld pe numele său adevărat. Este cel mai apropiat colaborator al lui Lenin, comisar al poporului, preşedinte al sovietului din Moscova, membru al Politburo. Va fi împuşcat în 1936, după ce a fost acuzat de troţkism.
[iii] Guide the storm (în engl., în original).
[iv] Adică Aleksandr Kerenski.
[v] Iuri Larin (1882-1932), pe numele său adevărat Mihail Luria, economist sovietic de origine evreiască. Între 1925 şi 1932, a condus OZET, instituţia care se ocupa de organizarea muncii evreilor stabiliţi în Uniunea Sovietică. Ana, fiica lui, s-a căsătorit cu Nikolai Buharin.
[vi] Cei care-l vizitează sunt Lunacearski, Antonov-Ovseenko, Kollontai, Kamenev.
[vii] Numit de Lenin, încă din a doua zi după cucerirea puterii de către bolşevici, preşedintele Comitetului Executiv Central, altfel spus al guvernului revoluţionar, Sverdlov inventează practic toate elementele instituţiilor şi organelor care vor fi structura puterii sovietice. El moare de gripă spaniolă în 1919, la vârsta de 34 de ani.
[viii] Veniamin Sverdlov va fi, după Revoluţia din Octombrie, comisar, adică ministru la Transporturi.
[ix] 7 noiembrie 1917, conform calendarului gregorian folosit în zilele noastre.
[x] Zece zile care au zguduit lumea, prefaţatori Vladimir Ilici Lenin şi Nadejda Krupskaia, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1957.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer