Strada RĂSPÂNTIILOR

La Paris, strada Răspântiilor nu are corespondent de nume. Aşa, ca idee, ar putea fi o oarecare asemănare cu Place de l'Étoile-Charles de Gaulle. La noi, Arcul de Triumf se află la răspântia dintre Kiseleff, Prezan, Averescu şi Constantinescu. O şosea şi trei bulevarde. Fără de Gaulle. Cuvântul răspântie se traduce în franceza strictă: patte d'oie. Retraducerea acestui cuvânt în limba română nu mai înseamnă răspântie, ci laba gâştei. Asemenea modificări rapide prin traduceri succesive sunt urmări ale traumatismului lingvistic produs în Turnul Babel. Astfel, străzii Răspântiilor i se poate da în interpretare babiloniană sensul de Laba Gâştei. De ce nu? Relaţiile dintre oameni şi gâşte au fost din cele mai vechi timpuri extrem de apropiate. Biologul Konrad Lorenz, laureat al Premiului Nobel, a studiat comportamentul animalelor domestice vorbind cu gâştele. El e cel care a compus faimoasele etograme ale diverselor specii de animale. Un exemplu al dimensiunii cauzalităţii imediate (adică o reacţie la un stimul), în spiritul Comunităţii Europene, ar putea fi Euro-Thanksgiving Day, prin înlocuirea curcanului cu gâsca.

În Bucureşti, strada Răspântiilor s-a format şi ea ca o labă de gâscă pe pielea sensibilă din jurul ochilor celor din sectorul 2. Zicea un scriitor: "Răspântiile sunt în mintea mea momente în care viaţa parcă stă aşa o clipă pe gânduri încotro s-o ia." Pe Tunari? Spre Fierari? Poate pe Dogarilor, sau direct în Fecioarelor? Strada e ca o gâscă ciuruită. O dungă albă îi despică spatele. Vânători cu experienţă în arta politică trag din toate poziţiile. La umbra unui stâlp din lemn s-au adunat câţiva saci din plastic. Gri metal. Un copil transparent trage de capătul unui fir înnegrit. Sacul se deşiră. Din el se rostogoleşte capul unui peşte cu un singur ochi. Copilul înghite în sec. Peştele se uită la o stea îndepărtată pe care un nor întunecat o acoperă repede. Copilul şi peştele dispar într-o curte îngustă şi mult prea lungă ca să mai putem vedea ce fac ei acolo.

La Londra, strada Răspântiilor şerpuieşte de la nord de Saint Martin in the Fields spre St. Giles Circus. Desigur, acolo i se spune Cross Road street. Numele ei vine de la întretăierea unor şine de cale ferată englezeşti. Acum, strada e specializată în bookshops-uri cu cărţi second-hand. Cei care îl cunosc pe Harry Potter ştiu că pub-ul Leaky Cauldron se află pe strada Răspântiilor din Londra. Fiind o stradă cultă, ea e preacunoscută tuturor cinefililor. În urma unei corespondenţe purtate timp de 20 de ani cu chief buyer-ul bookstore-ului Marks & Co, Helene Hanff a publicat volumul 84 Charing Cross Road, care s-a transformat într-un film cu Anne Bancroft şi Anthony Hopkins, în regia lui D.J. Jones. Între scriitoarea din carte şi vânzătorul de cărţi s-a legat o romantică şi profundă prietenie long-distance, că era pe timpul războiului. Când ea se hotărăşte în film să vină de la New York să-şi întâlnească boyfriend-ul londonez în carne şi oase, el moare de apendicită şi, astfel, Anne Bancroft ia şi BAFTA Awards as Best Actress în teatru. În cele din urmă, atât regizorul filmului, D.J. Jones, cât şi Anne Bancroft mor. În viaţă mai e doar Anthony Hopkins, actorul care îl interpretează în film pe cel care moare de apendicită la Londra. Şi pe strada Cross Road din Londra s-a lăsat seara.