Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cândva / Acest corp, acest corp...


Carmen Sorescu

21.06.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cândva

Am avut un plan al fericirii, harta lui era pe spatele tău

În fiecare dimineaţă mergem tiptil pe şira spinării
Mă uitam în stânga şi-n dreapta nimeni să nu mă recunoască
Şi eu săpam, săpam, zi de zi, asudam, seara mă întorceam
Tot cu mâinile goale, puneam apă, apă multă, să scot mai uşor
Rădăcinile iubirii din tine, să le scot şi să le mănânc
Eram singură în mijlocul acestei păduri, nici animalele sălbatice
Nu se apropiau de mine, nici lupii, de oameni nu putea fi vorba
Şi eu săpam, săpam, până degetele au degerat şi eu săpam
Cu cioturile, cu umerii, cu ochii, până n-a mai rămas nimic din mine

(Oamenii care scriu despre iubire ar trebui să trăiască la nesfârşit
Asemenea îngerilor, să aibă pielea mătăsurilor din Rai
Dar eu nu scriu despre iubire:))

Nu mai am nimic, doar semnele învierii nişte chingi peste inimă
Tu ai fost o fântână, m-am aruncat în tine şi m-am trezit
De partea cealaltă a Pământului unde era mereu vară
Şi oamenii se iubeau neîncetat, neîncetat, se hrăneau
Doar din cuvinte culese dimineaţa când roua iubitelor
Aluneca de pe frunţile lor încă adormite, neşterse de soare
Îţi pregătisem o viaţă frumoasă, ţi-aş fi uns corpul cu ulei de cocos
Şi ţi-aş fi dat să mănânci struguri şi smochine
Nu trebuia să faci nimic, doar să respiri, să respiri din plămânii mei


Acest corp, acest corp...

Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbuşită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi şi picioare ca nişte pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăţi din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eşua
Ele vor sta mult şi bine ca o barieră de corali, graniţă în calea altor femei
Alte părţi mai uşoare, vise, iluzii, vaporii de ceaţă vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi şi nu vei mai şti care-i adevărul:
- Aburii ridicaţi din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care şerpuieşte-n tine în aval şi-n amonte
Trece ca un râu, desculţ, prin măduva spinării, liniştit şi tandru
Şlefuieşte fericirea şi moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, ştiai deja din prima zi când ghicitoarea
Ţi-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieţii
Constelaţiile îţi vor mişca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei şti nimic niciodată
S-a făcut pojghiţă peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viaţă
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Cutremuratoare...
    Ana Dumitrescu , 25.06.2019, 17:17

    Carmen, poeziile tale sunt cutremurătoare. M-au miscat pana in străfundul sufletului. In prima spui ca tu nu scrii despre iubire, dar de fapt mie mi se pare ca iubirea e mesajul primordial, chiar daca ambele poezii sunt foarte triste...presupun ca au fost scrise dupa moartea unei mari iubiri.
    Imi plac foarte mult si articolele tale din rubrica atelier. Unde as putea sa gasesc mai multe poezii si articole scrise de tine?
    Daca ti-e mai usor, poti sa-mi raspunzi direct pe adresa mea de email. Multumesc!

Spacer Spacer