Parcă o văd şi acum, Căprioara

Parcă o văd şi acum
Căprioara
Mă privea adânc
Cu ochii ei mari
Rotunzi
Două lumini întunecate
Pătrunzându-mi în suflet

Am îngheţat locului
Când ochii ni s-au legat
Pe firul
Atenţiei absolute

Un fir purtând
Adevărul adevărurilor
Catena princeps
Teamă, încredere, iubire, abandon
Şi mai presus de orice, concentrarea
Intensă, îmbătătoare ca o mireasmă
De necuprins

Atingerea noastră iradia invincibilă
Se revărsa peste marginea lumii
Se aşternea pe câmpuri sterpe şi copaci înfrunziţi
Umplea paharele şi pălăriile cerşetorilor
Întinzând aripi de vulture
Peste galaxii

Eu, vânător fără puşcă
Ea, vânat încrezător
Amândouă legate într-un nod trainic
Veşnicia clipei de comuniune
Fără oprelişti

Oare când s-a întâmplat?
Mă întreb
În ce moment a-nceput vântul?
O rafală uşoară
A făcut să tresară crengile
Şi a trecut prin blana ei aspră, castanie
Răcoarea ori sunetul vântului
Ne-a întrerupt fără milă
Legătura privirii, desăvârşită

Când ea a ţâşnit înapoi spre pădure
Mi s-a strâns inima
Mi s-au umplut de lacrimi ochii
Care nu-i mai prindeau privirea

M-am simţit singură
Atât de singură

Singură în univers

Începeam să mă resemnez
Cu noua mea singurătate
Când am văzut că se opreşte, privindu-mă iar
Oh, cum mi-a săltat inima de bucurie!
Cât de mult am iubit-o atunci!

Ne cufundam iar
În râul inocenţei noastre

Parfumul ei dulce-amărui
Definitiv întipărit în inima mea!

Dacă-ntâlneşti o căprioară
Priveşte-o în ochi
Universul aşteaptă iar şi iar
Clipa inocenţei, atenţia nemediată
Recunoaşterea
Măiastra care-şi întinde aripile
Printre stele

(în perioada 1 iunie 2019 - 1 iseptembrie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)