Ani întregi, dar ce spun: decenii am purtat,
ochelari pentru că mi-au fost prescrişi
evident pentru a recunoaşte mai bine
literele pe tablă, coroanele de liliac de-afară,
forma de monştri în nori, un zâmbet duios,
conturul moale al fetelor la joacă,
brazdele fine de pe buzele în floare,
nu în ultimul rând sferele lor pline săltând
care mi se-nceţoşau în faţa ochilor,
percepeam toate astea dintr-odată.
De curând opticianul mi-a spus
că n-am nevoie de ochelari, văd mai bine fără.
Acum mă-ntreb serios: oare ce naiba
am văzut eu tot timpul ăsta?
(în perioada 1 iunie 2019 - 1 iseptembrie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Descântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuRuga cuvintelor, N. Scott MomadayToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate