Povestea păpuşii

Ţi se strecoară gândurile înăuntrul poveştii
doar pe jumătate spuse în clipa când adoarme fetiţa ta,
şi vezi cum îi cade păpuşa din mână
drept în lacul din gura vulcanului ce stă să se reverse,
cade şi se izbeşte de stânca arzând dinăuntru.
Ţi se pare că poţi s-o apuci,
Să-ţi uzi mâneca suflecată până peste cot,
ca şi cum ai scoate peria de păr dintr-o cadă clocotită.
Dar atunci ai face apa să dea pe dinafară:
ar inunda satul unde doarme fetiţa,
ar umple ca un lac adâncitura în care
doarme lângă ea pe pernă păpuşa;
ar lua la vale tot-cană, farfurie, căruţ, scaun-
şi pe toată lumea-mama, care crede că e trează,
deşi neliniştea aceasta este de fapt visul ei;
tatăl, care sforăie, cu mintea inundată de alte femei;
bunicul în coşciugul desfăcut
şi fetiţa însăşi-toate luate la vale fără
să trezească pe nimeni, fără a sparge nimic.
Pentru că habar nu ai unde duc toate acestea
pui capăt aici poveştii, cu ochii aţintiţi la
pupila lacului şi abia zărind
silueta minusculă a păpuşii care încă zace acolo
de parcă tu însuţi te-ai privi de acolo, şi nu o păpuşă,
ca şi cum acesta ar fi preţul plătit
pentru că nu ţi-ai trezit din somn copilul, nu încă,
să vadă revărsarea care distruge şi sfărâmă totul în cale.

(în perioada 1 martie 2019 - 1 iunie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)