Strada VIESPARILOR

Strada Viesparilor ţine din Ştefan cel Mare până-n Radu de la Afumaţi. E o stradă dreaptă, aparent liniştită. Mai mulţi câini paranormali stau lungiţi pe bordurile proaspăt plantate. În mintea lor ştiu că nu vor profita prea mult de căldura cimentului, ştiu că alte borduri le vor înlocui pe acestea, ştiu mult mai multe decât pot ei să latre.

Din cabinetul de tatuaje se prelinge un fir de cerneală chinezească roşie. Un câine ridică a mirare coada şi aşteaptă să vadă seriozitatea şi probitatea morală a tatuatorilor pe pielea tatuaţilor. Ultimul tatuat muşcat era plin de stele, dragoni şi flori. Avea gust de chimicale mai rău ca un produs ambalat plin de E-uri. Ce păcat că n-avem marinari mai mulţi pe-aici, pe stradă, cu braţele pline de sirene blonde cu coadă scurtă, bune de muşcat, de sfârtecat, de votat. Cum, de votat? îi prinse gândul un alt câine paranormal. Câinele e un animal cu dinţi şi creier apropiat de cel al politicianului. De aceea expresia "E o vreme să nu dai afară nici măcar un politician" a fost extinsă şi la câini.

Pe partea cealaltă a străzii Viesparilor, un tei se leagănă fără autorizaţia Direcţiei Generale a Protecţiei Copacilor. E un tei cu frunza mare - Tilia Platyphilos. Copiii de la grădiniţa Neghiniţă au exersat câteva litere pe scoarţa lui bătrână. Unul mai vioi a înfipt cândva în el o cutie de scrisori portocalie. Acum s-a mai decolorat. Cu greu vor mai putea ateriza în viesparul cuibărit în el diferitele specii de vespula rufa, vespula austriaca, vespula vulgaris, vespula germanica, vespula vida, vespula squamosa, vespula sulphurea, vespula atrophilosa, vespula flaviceps, vespula consobrina, vespula flavopilosa, vespula maculiforma sau, poate, uneori, mai rar, destul de rar, o singură dată, în ecouri, celebra dolichovespula. Un bărzăun. Toate aceste specii pot mişuna vara în frunzişul teiului protejat ştiinţific. Un viespar e un loc primejdios. O capcană. Spunea un poet al insectelor că "Viespile îţi intră în ochi şi-ţi ies prin gură". Cei care au zgândărit măcar o dată-n viaţă un viespar ştiu ce-nseamnă un zbor frontal cu zumzet Hi-Fi.

Iarna, viespăriţele se duc în ţările calde. Viesparii rămân cu noi în ţara asta rece - viespar de legende, viespar de contradicţii, viespar de zvonuri, viespar de suspiciuni, viespar de hrăpăreţi, unde mişună hoţii, rutier, prin gropi, cu relaţii, prin găuri, cu metroul, balcanic, stropiţi cu insecticid, politic, în cap. Viespar de draci. Vespula vespulelor.
Din pricina unui comportament iraţional, un bărbat şi o femeie stau sprijiniţi de teiul cu cutie poştală portocalie de pe strada Viesparilor. El sparge nuci. Ea le curăţă. El le mănâncă. Ea pictează o foaie de tei. El o întreabă de unde să luăm, fă, bani, trebuie să plătim chiria. Ea pictează altă foaie de tei. Sau desenează cu acul pe nervurile frunzei 5.000.000.000. El se uită la un brad închis într-o curte. Ea pune foile în cutia poştală a teiului. El şi ea aşteaptă să apară luna, să latre câinii, să fie scoase bordurile, să iasă prin gură viespile, să plece vespulele.

Totuşi, strada Viesparilor nu are nimic comun nici cu acele viespi cu ace variate, nici cu celebrele Viespi ale unui anume Aristofan, premiat la sărbătorile elene prin 422 - un fel de Urs de Argint al Atenei antice, nici cu o anume politică, aceeaşi dintotdeauna.