Strada POPA RUSU

Mă grăbesc să-i răspund unui prieten plecat în Germania:

Am primit prin intermediul revistei Luceafărul scrisoarea ta, scrisă într-o berărie din Augustinerplatz - Freiburg. Mă bucur că ai descoperit arta de a sta în faţa unei halbe de bere, chiar dacă nu ai înţeles ceea ce tu numeşti un acces de ură de sine la Nice filozoful (nu-l scriu cum se scrie, că şi-aşa nu-l mai citeşte nimeni) când zice: "Câtă bere se află în inteligenţa nemţească!" Îţi răspund de pe strada Popa Rusu, direct din spiritul locului. Nu ştiu nemţeşte, dar cred că Ortgeist + Zeitgeist + Volkgeist, la noi, e cam naşpa. Uite, tocmai trece pe lângă mine un gherţoi într-un Porş Caien. Habar n-are să se dea cu semnalizatorul. M-a stropit din cap până-n picioare, să vezi ce hap îi dau. Asta e, când ai spinarea plină de bani faci click pe icon, îţi iei remorcă, baţi berbunca pe străzi, le rupi fâşul, dai cu papaciocul, spargi la mufarine, bagi ca neamu' lu' Manivelă cupa de la ifron până dă de electrificare şi, atunci, să vezi artificii à la Michael Jackson chiar şi mort fiind el. Ne-am mişca şi noi cu talent, cu CtpCTP-ul, cu prinţu' Albert de Morallia, aia mică... dar cum? Ştii bine că suntem cu toţii porno până la salariu, nici de zdrefeluţe nu ne mai arde. Aşteptăm să ne-o pună pufarezii femeişti cu lozul de la împrumut, ca să ne dăm şi noi la ştrampi ventilaţi. Zici că Freiburgul tău e paradis faţă de otrava psihică a etosului nostru? Ce să spun! De parcă noi n-am avea pedigri la economie şi botul în ecler. Te extaziezi în faţa degustării voluptuoase cu bere nemţească pentru că ai uitat gustul de raşpilcă. Nu-ţi mai aminteşti brifcorul, savarina, marele licurici, marmota blondă, supco, vai ţie! Te-ai molipsit de gringrasul lor, ţi-au lisivat creierii capului, te-au făcut letz sau hentz. Nu uita că pe-acolo eşti doar un musafloc. Un nanac. Nu te mai holba la culoarea norilor cu sănătate vânătă, că e boală curată... Pe strada Popa Rusu, pe unde trec acum (să fac un crâşming), a ieşit soarele. Poate mă opresc la cafeneaua Metoc. Sau la Taverna lui Romică. Nu mă pot hotărî. Îmi amintesc de Mateiu Caragiale pentru că vedea cireşi înfloriţi sub acoperişurile din ţiglă. Vedea case cu pridvor. Copii fără sânge în obraz cu ochii mari şi negri. Spâncenaţi. Trişti. Vorba ruşilor: Orientul e o chestiune subtilă! Calc peste straturi de turcizaţi, grecizaţi, evreiescomani, unguroşi, ţiganişti, franţomani, anglosişti, ruşi. La o măsuţă, taclale. Negocieri şi înjurături. Băşcălie cu gust de şerbet. În linguriţă. Neam de feelingoşi. Cu libelulă. Naşparlii. Că ţi-am spus că nu ştiu nemţeşte. Mai scrii în scrisorica ta că vezi în pensionarii germani ţinuta hieratică a unor prinţi răniţi care sunt siliţi să fie martorii pângăririi blazonului lor. Văd şi eu ceva asemănător pe strada Popa Rusu. Dar nu e om. E o fostă casă şmirgheluită, a primarului Dobrescu de la o mie nouă sute. Acum e dată de panacotişti la multinaţionali. O dărăpănătură. Vrea s-o ia tehnic vreun guşter la papiţ. Ca relaxativ. Şi aşteaptă să treacă definitiv timpul, să nu se prindă cocalarii. Zicea unul Pippidi că e o casă fără statut de monument istoric, deşi e between the two world wars. Pensionarii de la noi sunt decartaţi hrană la babuini, că tot ajung nişte blebedoci. Cu blazon. Să-ţi mai spun că pe strada Popa Rusu e biserica Popa Rusu? La ce ţi-ar folosi? Zici că sunt clipe când ai vrea să te fi născut neamţ, să vorbeşti ab initio ca Hegel, să te faci Gică Freiburg, că nu-ţi mai plac ghiolbanii din metrou, gibonul din Pipera, Poponeţ, Chiuaua, Zacusca, Bideul, Distonocalma, Rudotelu, Băse-Blondi-Bombo, Şpagaton, Spermanţel, Pancarel, Plumbuitul, Necititul, Bâlbuţă, FedEx, Guriţă, Gimba, Virinel, Excrescentul, Mereu, Izopomp, Levantul de Cărtărescu, Jeleaua? Păi, de ce?

Cu bine, dar...

P.S.

Uitai să-ţi spun că biserica Popa Rusu a fost ridicată de dl Manolache, vătaf de harabagii, care avea şi o jimblărie pe lângă un tinichigiu cu zăbunare şi iamurlac, a cărui nevastă purta numai farafastâcuri, ibrişini şi iminei, până s-a prins Mihnea Turcitul că Livar Casapul bea din filigene cu ea ascultând fel de fel de mehterii în timp ce el dădea cu ciasnicul de pământ, că o iubea, chestie care l-a făcut pe Paul de Alep s-o confunde cu o indiancă ale cărei performanţe de agilitate erau de cea mai satanică dexteritate, mirându-se de câtă inteligenţă se află în berea nemţească!