Salutări din Maldive

Am renunţat în ultima clipă la varianta "Lechuigilla", feerica peşteră americană, kilometri de palat subpământean, numai cristaluri şi stânci cum numai natura, marele artist, se pricepe să cioplească. Şi la varianta "Fair Isle", cea mai nordică insulă britanică. Locuită acum de nostalgici americani care s-au reîntors pe pământul strămoşilor lor, cu veacuri în urmă refugiaţi în Ţara Tuturor Naţiilor. Iubitori de linişte, de paşnic trai, englezo-americanii merită admiraţia oricărui orăşean orbit de reclame, asurzit de clacsoane, de neîntreruptul vuiet al străzii. Atunci încotro?

Într-un prea scurt concediu, când comorile subpământene te cheamă, când vrei să cunoşti alţi oameni, alte obiceiuri, unde poţi evada din prea scumpa şi natală ţară, rostogolită prin gropile neputinţei de a se fixa într-o normalitate europeană? Unde-i paradisul visat în ceasuri de rebelă insomnie? În Maldive, desigur. Ape calme, de smarald, diamantin sclipind sub blândul soare, nisip alb, fin cernut, adieri de vânt pierdute, regăsite, în parfumul florilor. Splendori învecinate de o fermecătoare, anevoie de întâlnit, singurătate. Îmi plimb pălăria cea nouă pe sub palmierii veşnici, pe sub cocotierii înalţi. Aleşi de maldivieni drept simbol pe bună dreptate: gustoasele lor nuci nu lipsesc din hrana zilnică, cojile devin sfori, felurite obiecte casnice sau combustibil. Din frunze se construiesc case, în sfârşit aici nu insist, iar trunchiurile, cum singuri vă închipuiţi deja, devin insolite bărci. În care plimbarea e la fel de obligatorie precum cea cu gondola în Veneţia. Diferenţa făcând-o aerul curat şi limpezimea de cleştar a nesfârşitului Ocean Indian.

Dintre cele 250 de insule ale edenicului arhipelag, m-am oprit la Dhiffushi. Loc în care să-ţi scalzi zilele pentru totdeauna. Să respiri mireasma agrumelor, a mangovelor.

Fascinaţia adâncurilor

"Colo-n palate de mărgean / te-oi duce veacuri multe / Şi toată lumea-n ocean/ De tine o s-asculte", îmi răsunau astăzi. în timp ce coboram, costumaţie adecvată desigur, în limpezimea apelor. Aşteptând ca, în palpitanta probă a snorkeling-ului, regină să fiu peste fascinantul univers al răcoroaselor adâncuri. Unde peşti de un intens verde sau galben citron, albastru cobalt, de bal costumaţi, dungaţi sau cu buline de o perfectă rotunjime, îşi flutură dantelate aripioare în fără de sfârşit slow-uri prin multicolora grădină de corali. În tonuri de toamnă europeană în lumină scăldată. Coralii vin pe lume, trăiesc viu coloraţi şi mor în formaţiuni stâncoase, împlântate în nisipul din adânc. Nu ai voie să-i atingi, dacă nu eşti înrăit braconier, decât cu privirea. Care rătăceşte în jur. Descoperi o ţestoasă în roşu burgund şi oranjuri de apus. Să-i atingi carapacea? Dar dacă îi risipeşti cromatica de basm? Dacă, odată atinsă, ar deveni cenuşie-nisipie-verzuie, asemeni suratelor ei încarcerate la Zoo? Mai bine să fim atenţi la graba unei ciudate vietăţi, care, cu multele-i braţe, acoperite de vibratili cili, mătura nisipul. Protejată fiind în carcasa unui melc pierdut în ceruri. Urmărindu-i zig-zagul, dau de un insolit grup statuar: maldivieni, femei, bărbaţi, copii, bătrâni, cu trăsăturile lor luminos naive. Imortalizaţi în vădita dorinţă de a supravieţui astfel iminentei dispariţii a Maldivelor în neîndurătorul Ocean Indian. Pentru că cel mai ridicat punct, în insulele arhipelagului, atinge 2,5 metri deasupra nivelului mării. "Înălţime" aleasă pentru un proiectat oraş virtual destinat supravieţuitorilor tragediei. Dar până atunci, "O clipă rămâi, eşti atât de frumoasă" în Paradisul apelor de smarald.

"Roshi" şi măturatul din zori...

... s-au întâmplat în ziua/noaptea trecute. După palpitant / fascinantul meu snorkeling, respirând aerul blând / umed al uscatului, foamea mi-a amintit de mâncăruri tradiţionale. O ciorbă de peşte, îmbibată, aici, de nelipsitul curry, mi-a revoltat papilele gustative de un iute mai iute decât cel de Mexic sau de India. Le-am îndulcit cu pâinea "roshi", sfârşind astfel "mâncarea lungă", felul principal. "Mâncarea scurtă" mi-am compus-o din lapte de cocos şi budincă de trandafiri. Legănată apoi în hamacul prins în palmierul din faţa vilei, încă simţind puternica aromă a budincii, am revenit, pentru a câta oară?, la "cum să păstrăm simboluri romantice din tinereţea noastră"? Timp mirific şi naiv, al trandafirului furat, pentru iubită, din ramura întinsă peste gard. Prin faţă îmi defilau, regali în frăgezimea petalelor de mătase / catifea, şi trandafirii purtând nume, ales de horticultori obsedaţi de parfum, formă şi culoare, din grădinile bătrânului nostru continent. M-au trezit două egrete care, în apusul în jerbă deasupra apelor, cinau elegant peşti aventurieri. Sau sinucigaşi din moment ce se zbenguiau sub prădătorul cioc atât de aproape de ţărm.

Şi noaptea cădea drapată-n neguri orbitor risipite de strălucirea stelelor. Iar în oglinda de întuneric a apei haotic-fosforescent dansau luminiţe, de care nu stelele ar fi vinovate. Am aflat mai apoi că luminiţele jucăuşe reflectă strălucirea unor plante sau vieţuitoare din adâncuri. Feerie nocturnă! Continuată de o partidă de pescuit în larg. Unde nu am prins niciun peştişor. Nu m-a împiedicat spectacolul lunii oglindită argintiu în jur. Dar nu mai aruncasem vreodată o undiţă.

În zori, întorcându-mă spre vilă prin mijlocul aşezării, văd femei surâzătoare ritmic măturând strada. Nu ştiu criteriile care acţionează repartiţia muncii aici, dar majoritatea bărbaţilor, exceptându-i pe angajaţii fabricii de ton, pe pescari, stau pălăvrăgind întruna. Ca sătenii români sau cei greci, deprinşi cu birtul. Numai cu o deosebire. Esenţială: în Maldive, consumul de alcool e interzis cu desăvârşire, undă verde primind doar turiştii în baruri de hotel. Neîngăduite sunt şi gesturile obscene sau ofensatoare, ca şi limbajul agresiv, localnicii arborând o ospitalitate fără de cusur. Şi interdicţiile se ţin lanţ. Nu ai voie să porţi veşminte sumare sau elegante, modestia fiind la mare preţ. Interzis cu desăvârşire accesul câinilor pe insule, el se acordă pisicilor, dar numai în condiţiile unui paşaport proaspăt vizat, însoţit de dovada vaccinurilor obligatorii.

Maldive, ţinuturi paradisiace cu oameni împăcaţi cu ei şi cu viaţa, mereu zâmbitori. Dar teamă îmi este că seninătatea lor inocentă s-ar încrunta dacă ar şti că, în magnificul lor arhipelag, se ascunde cea mai mare insulă de gunoi din lume. Asta e! Nici Paradisul nu mai este ce-a fost.

P.S.: Un detaliu lămuritor: ştampila cărţilor poştale de mai sus e din Iaşi! Dar de când e visarea un păcat? (literar desigur) Nemuritorul Jules Verne a coborât la 20.000 de leghe sub mări? A călătorit cumva spre centrul pământului? După ce-şi bea cafeaua cu lapte în pariziana sa locuinţă, înarmat cu o prealabilă şi riguroasă documentare prin biblioteci, prin reviste de ştiinţă, se pierdea în necuprinsul lumii. Bântuit fiind, ca atâţia dintre noi, de farmecul călătoriei, de descoperirea perlatului necunoscut. Aşa că am procedat ca eroina lui Edward Lear: "Era o domnişoară-n Filipine / Cu idei excesiv de marine. / Ea se urcă-ntr-un stejar / Marea s-o scruteze, dar / Nu plecă nicicând din Filipine."