1920. Aproximarea bunicii

1920. Aproximarea bunicii
stă într-un mănunchi de ierburi: se usucă sub ea. şi hainele se usucă pe ea. să-ţi pui dorinţe când arunci ceva în apă. rugina uneşte fierul sub apă. nimeni nu trece, zgomotul rafalelor de apă.
membranele fiecărui organ rup din cele alăturate. haitele de sălbăticiuni sparg zorii. mirosul de piele uscată în tandem cu agitaţia de apă.
bătaia apei. întind ghearele şi apucă organismele care saltă. palele morii de vânt bat. axul transmite mişcarea. alimentarea continuă în partea superioară a morii. în partea de jos apar făina şi tărâţele.
aer cinetic, aer mecanic. energia unei bătrâne pe marginea apei.

trosnet. când părul se izbeşte de păr
în fotografia din 1940, femeia avea alături un cărucior. în acesta, o fetiţă ţinea în braţe un cal de lemn. coama lui era formată din 3.172 de fire aspre de păr. la fiecare legănare a şeii, un fir trosnea.
poza a fost făcută când coama era un element sigur pentru liniştea infantului. în caz contrar, fetiţa şi-ar fi supt unghiile până când acestea trosneau. făceau un şanţ ridicat pe mijloc, iar formaţiunea cornoasă ar fi rămas aşa pe veci. degetele ei ar fi avut gheare pe dinapoi la vârsta adultă, nişte diformităţi nenecesare.

clipire. imprevizibilul unei figuri devenite asimetrice
axa pe care doi ochi care par de aproape sau de departe simetrici, este perturbată. când se loveşte din palme, frica o face pe fetiţă să îşi închidă pleoapele. se produce atât de rapid, încât nici păpuşile cu ochi de plastic nu o pot imita. îşi apasă des suprafaţa pleoapelor, până devine vineţie. simpla privire a cuiva devine dureroasă, provocându-i spasme. muşchii traşi în toate părţile fac ochii să se zbată câteva secunde.

(în perioada 1 aprilie 2018 - 30 iunie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)