Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Alegeri alimentare neinspirate


Marco Pizzuti, traducere de Marina Loghin

13.06.2018
Editura Seneca
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Marco Pizzuti
Alegeri alimentare neinspirate
Editura Seneca, 2018

Traducere din limba italiană de Marina Elena Loghin


Citiţi introducerea acestei cărţi.

*****
Fragment

I. LOBBY ŞI CONTROL AL PIEŢEI ALIMENTARE
Eticheta nu e suficientă

Cu cât trece timpul, cu atât creşte numărul persoanelor care controlează etichetele produselor din supermarketuri. Această atitudine, care până mai acum câţiva ani putea părea bizară, este dovada faptului că raportul de încredere dintre consumator şi producător se deteriorează. Această inversiune de tendinţă este o consecinţă naturală a constantei scăderi a calităţii nutriţionale a produselor alimentare industriale şi a creşterii contextuale a ingredientelor toxice din alimente. Consumatorii încep să înţeleagă că sănătatea noastră depinde în cea mai mare parte de o alimentaţie bună, al cărei nivel calitativ nu mai poate fi măsurat doar pe baza procentelor de calorii, grăsimi, carbohidraţi şi proteine.

Însă nu mai este suficient să citim etichetele, în primul rând pentru că sunt excesiv de sumare (ascund informaţii importante) şi, în al doilea rând, pentru că producătorii înlocuiesc deseori numele substanţelor nedorite cu coduri numerice ori cu sinonime de neînţeles pentru public. Metale grele, OMG-uri (în Uniunea Europeană ingredientele OMG pot să nu fie menţionate pe etichetă dacă există sub pragul de 0,9%), pesticide şi antibiotice sunt numai câteva dintre substanţele periculoase pe care le înghiţim în mod obişnuit odată cu hrana considerată sigură de normele europene, bazate pe criteriul aşa-numitelor "doză zilnică acceptabilă" (DZA) şi "limită reziduală maximă" (LRM). Produsele de origine animală (carne, ouă, lactate şi brânzeturi) care provin de la animale hrănite cu furaje modificate genetic sau îngrijite cu medicamente care conţin sOMG nu au obligaţia etichetării (în Italia aproape toată hrana distribuită animalelor se bazează deja pe produse modificate genetic de import).

Rata crescută de poluare ambientală şi introducerea unor legi din ce în ce mai permisive cu privire la denaturarea integrităţii biologice a alimentelor, împreună cu folosirea masivă a substanţelor chimice toxice care, prin intermediul apei, al pământului, al aerului şi al forării, ajung să contamineze creşterea oricăror forme de viaţă sălbatică cu care vin în contact, au cauzat sporirea exponenţială a incidenţei numărului de patologii umane. Omul se află în vârful lanţului trofic, deci trebuie să se aştepte la efectul de bumerang, respectiv să se trezească cu aceleaşi otrăvuri în farfurie pe care el le-a împrăştiat în ecosistem prin intermediul industriei şi agriculturii. Situaţia s-a deteriorat drastic pe parcursul timpului, fiindcă cele mai moderne procese de producţie industrială recurg la orice fel de element chimic, de tratament, de rafinare, de iradiere (raze X, raze gamma şi fascicule de electroni) şi de manipulare genetică (OMG) pentru prelucrarea hranei.

Cea mai mare parte dintre oamenii de ştiinţă academicieni independenţi, care au avut curajul să demaşte pericolele din junk food produs de chinuitoarea cercetare pentru profit maxim, au trebuit să facă faţă represaliilor puternicului lobby agroalimentar. Unii dintre ei, cum este profesorul Arpad Pusztai (a cărui istorie va fi aprofundată în capitolul 3), şi-au pierdut pe neaşteptate prestigioasele funcţii instituţionale imediat după ce au publicat rezultatele incomode ale cercetărilor lor. Însă nimeni nu pare să sesizeze căluşul ştiinţific pus cercetătorilor şi ziariştilor de investigaţie când dau peste afacerile multinaţionalelor, fiindcă industria preferă să nu îi înfrunte niciodată direct ca să nu fie dată în vileag. Obligaţia de a muşamaliza, de a dezminţi şi discredita orice afirmaţie incomodă pentru multinaţionale este răsplătită pe statul de plată al unor subiecţi (cercetători, experţi, membri ai unor instituţii, ziarişti, asociaţii şi site-uri specializate în dezinformare) care sunt prezentaţi publicului drept "vânători de gogomănii" sau experţi absolut independenţi şi neutri. Cu toate acestea, numărul de consumatori care efectuează achiziţii alimentare din ce în ce mai selective e în continuă creştere şi industria ştie foarte bine cât este de periculos pentru afacerea sa.

Cine face cercetarea ştiinţifică a produselor destinate pieţei alimentare?

În imaginarul colectiv, fiecare nou ingredient alimentar, produs OMG sau pesticid destinat agriculturii, înainte de a fi aprobat drept sigur pentru distribuirea în comerţ, este supus examinării atente a unor oameni de ştiinţă imparţiali, care nu au nicio legătură economică cu întreprinderile producătoare. În schimb, în realitate se întâmplă exact invers, având în vedere că atât americana FDA (Food and Drug Administration), cât şi europeana EFSA (European Food Safety Authority), agenţiile publice de control, se limitează să primească documentaţia ştiinţifică de siguranţă furnizată chiar de industria alimentară producătoare. Acest lucru înseamnă practic că marile multinaţionale sunt cele care plătesc salariile cercetătorilor "neutri" care trebuie să ateste siguranţa produselor lor şi ne putem da seama cu uşurinţă cat de "imparţiale şi obiective" sunt, de fapt, aceste studii de verificare comisionate direct de industrie.

Într-o epocă în care piaţa dictează legea parlamentelor, nimeni nu se mai poate preface că nu ştie nimic despre puterea de influenţă reală exercitată de multinaţionale asupra oricărui sector care le interesează. Lipsa prevederilor legislative cu privire la instrumente de control corespunzătoare asupra produselor de autorizat pentru introducerea în comerţ comportă riscuri grave pentru sănătatea publică şi pentru ambient. Cât de concrete sunt aceste riscuri a demonstrat comportamentul industriei din ultimele decenii, o istorie pe care marile trusturi media şi manualele şcolare nu au povestit-o niciodată.

Conduita scandaloasă a industriei

Sistemul actual de certificare ştiinţifică a siguranţei alimentelor a supravieţuit practic neschimbat tuturor scandalurilor grave (vârful aisbergului) care i-au demonstrat, de mulţi ani deja, totala lipsă de posibilitate de a te încrede în el. Adevărul despre cum industria îşi poate procura cu uşurinţă toată documentaţia necesară pentru a primi autorizaţia de vânzare a produselor toxice a ieşit la iveală în America, în îndepărtatul an 1976. În timpul unui control, inspectorii au descoperit felul în care cercetătorii finanţaţi de multinaţionale reuşiseră să ateste ca sigure zeci de pesticide (dintre care unele destinate produselor alimentare) şi de notoriii PCB (bifenil policloruraţi) brevetate de Monsanto, substanţe foarte toxice şi poluante cu multiple întrebuinţări industriale (pesticide, vopseluri, lipiciuri, izolatori electrici etc.). Căutând amănunţit în arhivele laboratoarelor private ale Industrial Bio-Test Labs din Northbrooks, întreprinderea care condusese studiile comisionate de Monsanto (lider mondial în producţia de pesticide şi de OMG, un gigant în industria de seminţe), au descoperit tot felul de neregularităţi. Toată munca de cercetare incriminată se făcuse sub supravegherea lui Paul Wright (un toxicolog provenit din aceeaşi Monsanto), iar zeci de studii prezentau falsificări difuze şi grave lipsuri ori imprecizii care permiteau ascunderea reală a toxicităţii produselor odată cu numărul enorm de cobai morţi în timpul testelor.

În 1977, la un an după ce a izbucnit scandalul, producţia de PCB a fost definitiv interzisă în SUA, însă în timpul investigaţiilor au ieşit la iveală şi responsabilităţile organelor publice de control. De exemplu, FDA descoperise niveluri foarte ridicate de PCB în apa şi peştii din Choccolocco Creek, în Alabama (unde se găseau sediile stabilimentelor PCB), dar nu luase niciun fel de măsuri. Populaţia locală continuase să pescuiască liniştită, în timp ce Joe Crockett, directorul tehnic al organului public pentru aprovizionarea cu apă a statului Alabama, se înţelesese cu directorii de la Monsanto ca să păstreze secrete datele cu privire la poluare.

Într-o comunicare adresată serviciului sanitar public, Monsanto declarase că nu ştiuse nimic despre pericolele legate de PCB, în timp ce chiar documentele sale interne le asociaseră cu boli ale ficatului, cu probleme ale pielii şi chiar cu moartea lucrătorilor care luaseră contact în mai mare măsură cu aceste produse. Tocmai din această cauză, responsabilul medical de la Monsanto ajunsese să le interzică angajaţilor să mănânce în incinta întreprinderii, motivând decizia cu faptul că PCB erau "compuşi destul de toxici pentru ingestie şi inhalare". Monsanto ştia şi că mulţi dintre clienţii ei foloseau PCB pe suprafaţa internă a containerelor de apă potabilă, a silozurilor şi a grânarelor destinate animalelor de crescătorie (contaminând astfel laptele vacilor hrănite din aceste depozite)şi a piscinelor. În plus, un milion de livre de PCB erau folosite anual pentru desenarea marcajelor stradale, iar într-o notă de la Monsanto se puteau citi următoarele: "Ştim cu certitudine că, prin erodare şi scurgere, totul ajunge în mediul înconjurător". Cu toate acestea, Monsanto nu a avizat niciodată consumatorul despre pericolele pentru sănătate, căci, după cum a scris un purtător de cuvânt al întreprinderii într-un document din 1970: "Nu ne putem permite să pierdem nici măcar un singur dolar din afacere".

În 2002 Monsanto a fost condamnată pentru că a provocat deliberat un dezastru ambiental în orăşelul Anniston (Alabama), unde mulţi oameni au murit de cancer şi de alte patologii foarte grave tocmai din cauza intoxicării cu PCB. În motivarea sentinţei se poate citi: "Comportamentul Monsanto a depăşit toate limitele decenţei, demonstrându-se crudă şi intolerabilă pentru o societate civilă". La o lună de la sentinţă, Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA), care se remarcase prin inerţia ei faţă de Monsanto, a anunţat că semnase un acord cu Soluţia (societatea care producea PCB sub licenţă Monsanto) pentru decontaminarea zonei. Era vorba însă despre un acord în favoarea multinaţionalei, care l-a alarmat şi pe senatorul de Alabama, Richard Shelby, un membru al comitetului însărcinat cu supravegherea agenţiilor guvernamentale. Astfel s-a descoperit că Linda Fischer, numărul doi la EPA, era o fostă directoare de la Monsanto!

În 2007, ziarul britanic The Guardian a revelat că, între anii 1965 şi 1972, cea mai mare multinaţională de otrăvuri s-a comportat ca la Anniston (poate chiar mai rău) în multe locuri din Marea Britanie. După cum susţine un raport guvernamental, în afară de PCB, Monsanto a mai şi poluat grav mediul cu alte 66 de produse toxice care conţin notoriul Agent Portocaliu şi dioxină.

Prejudiciul ireversibil provocat de Monsanto mediului, lanţului alimentar şi sănătăţii publice din toată lumea nu se reduce numai la micul oraş din Alabama. Cel care susţine afirmaţia cu probe de laborator la îndemână este profesorul David Carpenter de la Universitatea Albany: "Cu toţii avem în corp PCB, inclusiv urşii polari şi pinguinii. În trecut, debarasarea de PCB se făcea în câteva depozite de deşeuri, însă, pe măsură ce a trecut timpul, au ajuns în aer şi în apă, practic peste tot. De-acum toată planeta este contaminată cu PCB. Numeroase boli sunt cauzate de PCB; una pe care o cunoaştem cu toţii este cancerul. PCB reduc funcţiile tiroidei, perturbă hormonii sexuali, iar femeile contaminate cu această substanţă aduc pe lume copii cu coeficient de inteligenţă scăzut". PCB au fost produşi în asemenea cantitate şi pentru un număr atât de mare de domenii de utilizare (de la adezivi la uleiuri pentru tratarea metalelor) încât acum este mult prea dificil să fie evitată contaminarea. Un studiu italian din 2006 a stabilit că, în prezent, moleculele de PCB se găsesc în apa, în aerul şi în pământul tuturor ţărilor industrializate din lume şi că principala sursă de expunere a omului (90%) reprezintă alimentele, mai ales laptele, untul, ouăle şi peştele. PCB se acumulează mai ales în ţesutul adipos (30-70%, dar rezidual şi în piele, în ficat, în muşchi şi în sistemul nervos).

După întâmplările grave din 1976 cărora le-a urmat istorica sentinţă de la Anniston cu privire la PCB, industria nu numai că nu şi-a schimbat atitudinea rapace, dar, mai mult decât atât, şi-a perfecţionat tehnicile de manipulare ştiinţifică pentru a putea continua să vândă produse toxice.

Ştiinţa privată a industriei

Studiile-gunoi (junk science, n.r.) comisionate de lobby-ul agroalimentar pentru susţinerea propriilor produse au devenit regula de bază şi reuşesc cu uşurinţă să fie publicate în cele mai autorizate publicaţii ştiinţifice mondiale. Un fapt care le permite multinaţionalelor fără scrupule să contrazică eficient ceea ce s-a descoperit în urma cercetărilor ştiinţifice ale institutelor academice independente. De exemplu, în 2005 a fost publicat un studiu condus de doctorul Aaron Blair, din care a reieşit o legătură între expunerea crescută a agricultorilor la pesticide şi o creştere a incidenţei unor patologii specifice. În relatarea finală, Blair a declarat: "Agricultorii prezintă un risc apreciabil mai mare de cancer la buze, piele (melanom), creier, prostată, stomac sau sistem limfatic [...] Excesul de risc observat la agricultori cu privire la diferite tipuri de tumori specifice este în contrast cu un risc scăzut pentru mare parte dintre tumori şi boli nontumorale, ceea ce ne face să credem că expunerile profesionale au rolul lor". Monsanto a reacţionat la această relatare ştiinţifică împotriva produselor ei finanţând cercetări noi sub îndrumarea lui John Acquavella, care, contrar celor declarate de Aaron Blair, a dezminţit orice creştere de risc la categoriile profesionale cele mai expuse la pesticide.

"Trucul" ce a permis să se obţină rezultate încurajatoare pentru agricultori şi consumatori (majoritatea produselor agricole, carnea, lactatele şi chiar peştele prezintă reziduuri de pesticide) poate fi rezumat sintetic în scrisoarea trimisă de Samuel Milham (epidemiolog renumit din Washington) la Journal of Epidemiology tocmai ca să conteste inadecvarea sistemului statistic utilizat de colegul său John Acquavella: "De ce (John Acquavella, n.a.) a pus la un loc crescători de vite şi agricultori care nu sunt supuşi la aceleaşi tipuri de expuneri şi nu prezintă acelaşi tip de mortalitate din cauza cancerului? A amesteca studii atât de diferite alterează calculul riscului relativ. Cred că există o asemenea eterogenitate în expunerile agricultorilor încât acest tip de jumătăţi de analiză nu fac decât să creeze confuzie pe tema tumorilor agricole. În schimb, ce ar fi indispensabil este o clasificare mult mai rafinată a expunerilor". Termenul "agricultor" cuprinde activităţi extrem de diverse, cum ar fi cultivatori de cereale şi crescători de vite, deci este evident că expunerea la pesticide este radical diferită. Aaron Blair a explicat pe urmă că, dacă un studiu axat pe pesticide pune laolaltă categorii agricole care au niveluri de expunere foarte diverse, îşi pierde în totalitate valoarea ştiinţifică: "În măsura în care agricultorii au toţi expuneri diferite, combinarea diverselor niveluri de expunere va contribui la diluarea efectelor expunerilor ridicate şi la glisarea evaluării riscului spre un rezultat nul".

Aceste "detalii tehnice" pot fi parte dintr-o discuţie între oameni de ştiinţă fără nicio relevanţă practică, însă în realitate au repercusiuni concrete uriaşe asupra vieţii lucrătorilor din respectivul sector şi asupra cetăţenilor care consumă zilnic produse alimentare industriale. E de ajuns să amintim că, tocmai datorită acestui sistem de finanţare de cercetări ştiinţifice ad-hoc, puternica industrie a tutunului a reuşit să susţină zeci de ani inofensivitatea ţigărilor. Comportamentul mistificator al marilor grupuri de lobby industriale (nu numai din sectorul agroalimentar) faţă de consumator şi de instituţiile publice de control a fost întotdeauna cel pe care îl regăsim rezumat în ce scrie un director de la Brown & Williamson Tobacco Corporation într-un document de întreprindere secret: "Produsul nostru reprezintă dubiul, în măsura în care constituie cel mai bun mijloc de contrastare a «faptelor» existente în capul publicului. Este şi mijlocul de a crea controverse. [...] Dacă în eforturile noastre în favoarea ţigării reuşim să ne baricadăm în spatele unor fapte bine documentate, putem domina controversa. De aceea recomandăm încurajarea cercetării". Asta înseamnă că, de fiecare dată când un studiu confirma pericolele tutunului, industria oferea milioane de dolari universităţilor şi cercetătorilor lor pentru realizarea unui alt studiu cu rezultat prestabilit.

***
Notă: Autorul acestei cărţi, Marco Pizzuti, va veni în România pentru a discuta cu publicul despre cum putem face alegeri alimentare inspirate.

Programul evenimentelor:
Bucureşti: joi, 21 iunie 2018, ora 19, Seneca Anticafe (detalii pe evenimentul de Facebook)
Tulcea (în cadrul Festivalului Pelicam): sâmbătă, 23 iunie 2018, ora 13.30, Casa Avramide

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii prealabile la [email protected].
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer