Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Geografia lucrurilor


Adrian Sângeorzan

22.06.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Uneori îmi amintesc lucruri
Care nu ştiu dacă sunt ale mele
Cel de acum, ale celui ce-am fost
Sau poate ale celui ce va absolvi şcoala.
Am coşmaruri în care primesc diplome de merit
Ce nu le merit
Dar le accept pentru că îmi pot prinde bine
La vreo trecere neaşteptată de frontieră
Cu vameşi demenţi şi profesori exigenţi
Cu o ţinere de minte neomenească
Şi-o poftă nebună s-o ia mereu de la capăt
Cu acelaşi experiment:
Sună clopoţelul, şarpele iese din copac
Cu un măr în gură
Noi salivăm prosteşte şi muşcăm,
Un vechi reflex cosmic scăpat de sub control.

Te crezi praf liber între stele
Veşnic şi nemuritor
Dar oricând poţi fi chemat înapoi la oaste
La sărit în suliţi
Te scoli, te speli, mănânci, lucrezi, numeri frunze
Din dosul altei ferestre.

*
Dacă torni dragoste la un capăt şi vezi
Că la celălalt se înalţă o altă trăire
Nu te speria.
Când e vorba de suflet vasele comunicante
Funcţionează după alte principii.
E acolo jos o curbă a comunicării
Unde tot ce torni prinde viteză, se încinge,
Creează un vârtej din care poate ieşi orice.
Aşa s-au sufocat multe iubiri,
Au început mii de războaie
Acolo se ascuţeau unghiile vrăjitoarelor,
Lama ghilotinei
Făcută să dea greutate revoluţiilor
Începute din pasiune.
Un vas comunicant nu-i altceva decât şarpele
Dresat să ne seducă, să ne-nşele simţurile
Să ne facă să sărim voioşi pe tobogan.

*
Cine îşi mai aduce aminte de Zamolxis?
Străbunicii îi aduceau cu bucurie jertfe umane.
Înainte de venirea conquistadorilor romani
Cel mai puternic bărbat se arunca
Într-o pădure de suliţi
Şi aşa străpuns urca la cer
Să-i ducă lui Zamolxis poşta
Şi ultimele dorinţe ale dacilor.
Credeau că şi un singur Dumnezeu poate fi prea mult
N-aveau nici imn, nici scris, nici cronicari
Dar aveau aur pentru toţi dentiştii Imperiului Roman,
De moarte nu le era frică.
Dacă erau lăsaţi în pace
Poate c-ar fi ajuns primii agnostici
Trăgând cu săgeţile în cer.

Când a trebuit să mă arunc şi eu în ţepe
Mi-a trecut vrednicia.
Am sărit cu braţele larg deschise
Dar am planat uşor spre vest
Până am trecut Atlanticul
Prefăcându-mă că trec un lac din Retezat.
...

(în perioada 1 aprilie 2018 - 30 iunie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer