Unde se duc piticii după ce se îneacă în ibric

Când a fost în burta lui maică-sa, dădea des din picioare. Fără un motiv anume, doar pentru că aşa îi venea. Din stadiul de fetus a simţit nevoia să sară ca o minge de ping-pong, dintr-o parte în alta, să ţipe, să cânte cucu-riguuuu, fireşte, să joace şotron şi îi venea să facă roata ţiganului, deşi pe atunci era doar un ghemotoc diform de carne. Ghemotoacele diforme de carne nu ştiu ce înseamnă roata ţiganului, şi chiar dacă ar ştii, mare brânză, tot n-ar fi în stare să se rotească, să-şi lipească palmele de asfalt, să-şi ridice picioarele în aer, şi-n tot acest timp să le cadă ciuful peste ochi şi să audă un vâjâit în urechi. Pe la trei ani plângea când maica-sa îi spunea poezia cu piticul ce s-a înecat în ibric, pe la trei ani şi jumătate a început să se întrebe cum adică, de ce făcea baie în ibric, de ce nu în oala de supă, de ce n-a înotat, de ce s-a înecat, de ce era mic, de ce era pitic, de ce nu l-a scos cineva. Şi de ce vai, vai ce păcat, că piticul s-a înecat. De ce era păcat? Apa din ibric era rece sau caldă? De ce nu era caldă? De ce culoare era ibricul? De ce nu era roşu? De ce ea n-a văzut niciodată pitici? Sunt ca ăia din desenele animate cu ştrumfi, sau ca ăia din Albă ca Zăpada? Şi ea de ce n-are voie să se uite la elefănţelul colegului de la grădiniţă? Şi ea de ce n-are elefănţel cu trompă sub fustiţă? Unde se duc piticii după ce de îneacă în ibrice? De ce n-are voie să zică grijania măsii, că bunicul are. Unde se duc pisicile călcate de maşini? Ea de ce nu încape într-un ibric? Are şi ea maţe în burtă, la fel ca şi pisica?

În ziua când nu i-a mai venit să alerge după câini şi vrăbii a îmbătrânit. Tot atunci a devenit femeie. Peste câţiva ani va muri.