Închipuie-ţi că S. mă pune să îi promit că n-am să mor.
Întotdeauna există ceva dincolo, zice
dincolo de fiecare înfrângere e un câmp cu maci
dincolo de fiecare adevăr strivit sub talpa monstrului e un loc de respiro
dincolo de sălile de aşteptare sunt fântâni, braţe care ridică zmee
dincolo de zgomot e un cântec mocnit care se sincronizează bătăilor inimii
şi tocmai pentru că nimic n-are sens
n-are rost să mori
dincolo de durere e o ceaţă groasă prin care răzbat melodiile microbuzului cu îngheţată
uneori ţâşnesc din ea vulpi sau ciori
să nu îţi fie frică
totul e iluzie, nu pierzi nimic
înţeleg să mori pentru o cauză anume
Închipuie-ţi că pentru S. contează acest dincolo
Mi s-a spus mereu vezi că dincolo de mormanul aceasta de oase e adevărul
dincolo de aceste mâini care se mângâie sau se aplaudă
care se plesnesc între ele până la sânge
e iubirea
Nu te încrede decât în ce e dincolo
tot ce auzi, tot ce vezi e minciună!
De aceea am trăit ca un om fără credinţă
de aceea n-am ştiut ce e speranţa
uram acest dincolo aşa cum urăşti munca silnică
de aceea pentru mine fericirea a fost un cuvânt blestemat
era întotdeauna pe malul de dincolo
prinsă între stinghiile unei realităţi imposibile
într-un ticălos de contrasens
într-un împuţit de contratimp
dar în momentul acela când îmi pui mâna pe ochi
şi îmi sorbi răsuflarea
ca şi cum dincolo de sărutul nostru n-ar mai fi nimic
merită să sper
să exist
atunci totul are sens
când nu mai e nimic
nici dincolo nici dincoace de întunericul
în care ne cufundăm unul în altul
atunci
până şi Dumnezeu devine posibil