Strada BUSOLEI

Era frig acolo, dar pantofiorii pluteau pe trotuar. Vârfurile tocite cu greu reuşeau să nu se desprindă de talpa deja crăpată şi să strige: încotro? Nu le-ar fi auzit, oricum, nimeni. Băieţelul cu antenuţă n-avea chef să se ducă spre casă. Peste şcoala de hipoacuzici cădea liniştea ca o pătură peticită. Un motan negru cu alb sări de pe-un acoperiş drept pe poarta firmei Defense group - pază, protecţie şi monitorizare. În urma lui, un porumbel se prăbuşi la picioarele băieţelului. Fără să-l vadă, pantofiorii călcară pe el, şi ochii porumbelului zburară dintr-odată spre Calea Lactee, undeva, într-o constelaţie pitică.
 
Era cald acolo. Ascunsă-n praful interstelar, o stea de 500 de ori mai strălucitoare decât soarele şi cu 18 milioane de ani mai tânără, portocalie, îi zise: - Hei, tu n-ai văzut că băiatul ăla e şi chior, nu numai surd?
 
- Cu mine vorbeşti? întrebă porumbelul strivit.
 
- Cu cât stelele sunt mai îndepărtate, cu atât ele vorbesc pe-nţelesul ochilor, dar tu habar n-ai ce înseamnă o nebuloasă, zise steaua. - Cine eşti, de te-ncrezi aşa? apucă să mai întrebe porumbelul, şi ochii i se-nchiseră înainte de-a mai auzi vreun răspuns.
 
Motanul interceptă convorbirea dintre stea şi porumbel şi, arcuindu-şi satisfăcut spinarea, zise:
 - Cerul e divizat în 88 de constelaţii şi tu eşti o stea oarecare din constelaţia Busolei.
 
- Eu, o stea oarecare? Eu sunt Alfa Pixidis.
 
- Ete, şi de aia nu mai pot eu să torc!
 
- Câtă obrăznicie, eu sunt una dintre cele mai moderne stele din emisfera sudică, am fost imaginată de-un călugăr care te-ar snopi în bătaie dacă ar auzi ce spui. Se numea La Caille şi i-a scris o scrisoare, despre mine, baronului Humbold, cel care avea nişte mustăţi mai mari ca ale tale. Răsucite. Suntem patru stele în constelaţia Busola...
 
- Ce mincinoasă eşti! Mai rău ca pisicile. Humbold a primit o scrisoare de la un om de ştiinţă despre o busolă adevărată, nu despre stele şi cai verzi pe pereţi. Ia cară-te cu prostiile tale, că şi-aşa nu te vede nimeni, debusolato! Nici nu eşti. Eu stau pe strada Busolei care e.
 
Băieţelul cu antenuţă văzu deodată o stea cum cade. Se-mpiedică. Vârfurile tocite ale pantofiorilor se desprinseră şi zburară spre Calea Moşilor. Antenuţa se făcu bucăţi. Oricum era stricată. Strada Busolei este orientată dinspre est spre vest. Nu are nici nord, nici sud. Vara, la villa Helga vin tineri dinspre vest. Iarna, nu vine nimeni. Nordul şi sudul se rotesc fără România - o ţară plină de motani. Necardinali.