Strada LICURG

Licurg e un nume grecesc format din cuvintele licos = lup şi orghe = agitaţie interioară care umflă sufletul, o manieră de-a simţi, de-a gândi şi alte sentimente energice, violenţă, excitarea furiilor cuiva, răzbunare, pedeapsă, blestem. Rădăcina cuvântului vine de la orgao = plin de sevă, cu sângele-n mişcare, fierbând, fecund, fertil. Interpretarea poate ajunge până la orghiaxo = a celebra marile mistere şi orghion = a iniţia în mistere (demonii de greci şi ce făceau ei pe lângă smochinii fără soţ). Din dicţionarul prescurtat A. Bailly. Da, dar cine a fost Licurg cel care l-a sedus într-atât pe primarul cult din Bucureşti încât i-a dat numele unei străzi? Au fost mai mulţi. Strada Licurg poate fi interpretată în funcţie de perioada istorică pe care o parcurg oamenii plimbându-se pe ea:
 
1. Licurg a fost un rege din Sparta, chel, încruntat, cu un singur ochi de lup. În acord cu Oracolul din Delfi - un fel de FMI antic -, Licurg a stabilit noua lege a Băncii Naţionale Spartane: dispariţia monezilor de aur şi argint. Moneda de fier (strămoaşa Cortinei de Fier) a impus egalitate între bogaţi, ascultare pentru săraci, disciplină inoxidabilă. Copiii diformi erau aruncaţi în prăpastie. Cei normali practicau fitnessul militar până la vârsta de 60 de ani. Dormeau pe paie, mergeau desculţi, mâncau puţin, nu citeau, nu scriau, nu aveau orgolii, dorinţe, Humanitas, ICR. Statul spartan avea soldaţi. Orice contact cu poeţii şi străinii era primejdios. Portretul lui Licurg se opreşte la pectorali, aşa că nu ştim dacă era înalt sau scund. Se zice că era al doilea fiu al unui rege. Fratele lui vitreg moare şi soţia acestuia îi promite să ucidă copilul cu care era gravidă dacă o va lua de soţie. Nu-l ucide. Se naşte un băiat, numit Bucuria Poporului. Licurg e exilat în Creta, unde studiază arta poetică. Indolent, decadent, pleacă în Ionia. În Egipt îi vine ideea să propună separarea militarilor de muncitori. În India, întâlneşte gimnosofiştii (filozofi care meditau în pielea goală, cu barba lungă, fără să se-atingă de femei şi de vin - nu în acelaşi timp). Când se-mbolnăveau sau îşi îndeplineau misiunea, îşi aşterneau un pat din tinere ramuri deasupra unui foc. Mureau fumegând. Licurg s-a-ntors în Sparta, chemat de realitatea nudă a patriei sale. Ideologia noii sale Constituţii l-a sedus pe Nietzsche, cel care a ajuns dincolo de bine şi de rău. Au vrut şi alţii să urmeze exemplul lui Licurg. Au ajuns la Târgovişte. Licurg şi-a pierdut un ochi în lupta pentru implementarea educaţiei spartane. Bustul său din marmură se află în US House of Representatives. Sala cu busturi poate fi vizitată între orele 8:30 am şi 4:30 pm, de luni până sâmbătă, cu excepţia Thanksgiving Day, Crăciun, Anul Nou şi Ziua Inaugurării. Turul Capitoliului se face între orele 8:50 am şi 3:20 pm, aceleaşi zile. Nu sunt permise rucsacuri cu dimensiuni mai mari de 14 cm x 13 cm x 4 cm. Atenţie, cad avioane.
 
2. Licurg din Atena a fost un speech writer, democrat, cu nume spartan. Nu se ştie nimic din ce a făcut până la vârsta de 52 de ani. Învăţase de la Platon farmecul dialogului, dar tăcea. În jurul anului 300 î.Hr. intră în viaţa politică împotriva lui Filip al II-lea al Macedoniei. Rezultatul: zeci de procese, ca acuzator public, contra înaltelor trădări, corupţiei, adulterelor, înalţilor cetăţeni-membri ai Consiliului care-şi puneau familia la adăpost în timpul războiului. Acuză şi execută. Sever şi inflexibil. Timp de 12 ani controlează finanţele publice. Construieşte clădiri publice. Amenajează teatrul lui Dionisos. Repară Liceul. Reface flota. Nimeni nu mai ştie cum. Textele lui s-au pierdut.
 
3. Licurg a fost un erou dintr-o poveste din Iliada. Dionisos, într-o toamnă de nepătruns cu mintea, se plimba pe-un deal din Tracia. Soarele era spre apus, iar nimfetele se zbenguiau la malul unei ape. În curând cădea noaptea şi dorinţele lor urmau să se răsucească odată cu părţile trupului zeesc din care erau alcătuite. Dionisos oftă şi beţia tainică îi cuprinse gândurile, inima, simţurile. Adormi. Licurg, stăpânul acelor meleaguri, nu suporta vinul, via, visul. Profită de somnolenţa zeului şi tăie cu un bomfaier coardele de viţă de vie pline de rod. Boabele umflate de zahăr plesniră de furie cu un asemenea zgomot că Dionisos sări dintre frunzele adulte şi pe loc îl prinse de ceafă pe Licurg, cum ai cutezat să tai ce e sfânt, dar-ar dracii-n tine, să tai la fel tot ce-ţi iese-n cale şi iubeşti... - zise Dionisos tunând şi fulgerând. Fiul lui Licurg, avertizat printr-o nălucă de masacrul viilor, alergă prin furtună spre tatăl său. Cuprins de nebunie, Licurg îi tăie urechile, nasul, degetele de la mâini şi de la picioare, luându-le drept vârfuri de lăstari fragezi de vie. Dionisos cunoştea psihologia tracilor şi se gândi că pedeapsa nu e pe măsura faptei. Trimise o nimfetă după cei mai sălbatici cai din istoria antică. Licurg fu ambalat într-un sac şi caii alergară până ce tot trupul i se dezmembră sub soarele de aur al zilei următoare. Pe strada Licurg din Bucureşti nu trece nici un Licurg, trece doar un copac din ce în ce mai strâmb.