Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Pentru cine bat străzile

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Strada BISERICA ENEI


Valeria Sitaru

06.10.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Strada Biserica Enei poartă numele unei biserici care nu mai există. Se povesteşte că, din întâmplare, o macara a căzut chiar peste turla bisericii în timpul cutremurului din 1977. Negustorul Atanasie Theodor a pus "lemnul" de temelie în 1611. Biserica a fost apoi reclădită din piatră şi cărămidă de către Safta, cumnata Maricăi Doamna, soţia lui Constantin Brâncoveanu. Unul dintre preoţii care au slujit în biserica Enei a fost tatăl lui Nicolae Filimon, cel care a scris Ciocoii vechi şi noi. Nicolae Iorga povesteşte că lângă această biserică se afla o casă boierească. Răducanu şi Veneţiana Văcărescu au vândut-o lui Mihai Bărbătescu. Iată inventarul făcut de Iorga: "grajd, cuhnie, şopron, casă de jos, casă mai mică, poartă bună, puţ în curte, curte de uluci, grădină asemenea cu casele de sus, toate îngrijite, cu paturi, cu laviţe şi cu păticele, macaturi cu uşi la toate casele, căptuşite cu ferestre de o steclă pe toate casele, încuietori la toate casele, asemenea şi beciurile..." etc. Iorga vorbea mult şi scria şi mai mult. Nu pomeneşte, însă, de ce biserica poartă numele Enei.
 
În locul Facultăţii de Arhitectură era grădina lui Stavri. Acesta credem că era diminutivul unui grec. Cum ar fi Băse, Stolo, Gigi etc. Stavri a cumpărat o parte din grădina generalului Herescu şi în 1866 a transformat-o în "grădină de vară", care funcţiona şi pe timp de iarnă, cu aceeaşi denumire. În acele vremuri, vara era răcoroasă, şi iarna călduroasă. Totul depindea de punctul de "căldură" al spaţiului folosit. În grădina lui Stavri se jucau comedii, făceau tumbe clovnii celebri ai Europei. Despre trupele francofone ale vremii a scris Claymore alias Bacalbaşa în Carnetul de High Life. Distracţia vară-iarnă a durat cam 30 de ani. În 1900 proprietatea a fost cumpărată de o societate germană. Prin ferestrele de cristal ale "casei de sus", razele moi ale înserării reflectau în oglinzile sălii Liedertafel trei chipuri de bărbaţi eleganţi: Titu Maiorescu la vioară, Grigore Munteanu la pian, şi G.I. Antonescu la violoncel. Foiţa de aur a stucaturilor vibra de emoţie. Tot în această sală, marele dansator Willy dădea lecţii de dans, contra plată, unui High Life uitat.
 
Străduţa Biserica Enei lunecă spre Biserica Dintr-o zi. Aceasta poartă hramul Sf. Nicolae. Zidită în 1702 din porunca Maricăi Doamna, incendiată în 1825, refăcută în 1927 de Stolnicul Stan, a intrat din nou în reparaţii în 2006. Sprijinul vine de la BNR, BCR şi alţi sponsori întru credinţă şi iertarea păcatelor. O lume nouă trece, intră şi iese grăbită din Casinoul Princess, reprezentanţa Orange, Banc Post, California Nutri Center, Quick Design. Doar Căminul Artei şi Fondul Plastic rezistă cu mândrie patriotică acestor nume faimoase din XXI Century. Un lord Francis Bacon local coboară dintr-o limuzină neagră. Taie o linie dreaptă, cu privirea, în aerul dintre Casino Princess şi Biserica Dintr-o zi. Fatalist şi singuratic, se îndreaptă spre blocul Dunărea de azi, reflectând asupra dezvoltării cunoaşterii umane: "Ştiinţa nu-i altceva decât imaginea adevărului, a realităţii." O necunoscută din reclama lenjeriei Triumph "pentru trup, pentru suflet" îi rupe memoria şi celebra frază a lui sir Bacon se sparge de asfalt. Un stol de pescăruşi întunecă cerul străzii Biserica Enei. Deasupra lor, cerul înstelat. Şi luna.
 

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer