Strada SCUMPIEI

Ambiguităţile limbii române ne lasă cu gura căscată în faţa străzii Scumpiei din sectorul 4. Numele străzii o poate lua razna spre un traseu botanic sau spre o suavă amoreză sau spre atotcuprinzătoarea inflaţie. La faţa locului, însă, dai nas în nas cu un drumuleţ timid din Evul Mediu timpuriu. Ar şerpui şi el, dar bălăriile îi înghit orice cotitură. Ar tresălta la susurul ploii în jgheaburi de canalizare. S-ar înfiora de tocul unei amoreze înfipt într-un asfalt tango. S-ar îmbolnăvi, ar orbi, s-ar topi de înfierbântarea soarelui. Ah, ar contribui la studiul patriotic al răspândirii Scumpiei - the Smoke tree - pe întreg teritoriul UE. Se ştie că Scumpia e o tufă lemnoasă cu flori ce par pufoase, ca un fum în jurul plantei, din care se face o vopsea galbenă. Sau se tăbăcesc pieile. Sau, din scoarţa amestecată cu cârmâz, paţachină şi tirighie rezultă culoarea roşie. Frunzele mestecate dau un cer al gurii negru şi lucios. Dar nu-i nici urmă de tufiş medicinal pe drumuleţul de pământ amar. Oh, un vers?
 
Singurătatea stâlpilor de înaltă tensiune de pe strada Scumpiei e monitorizată de o Dacie 1300 aşezată strategic pe partea ei opusă. Cine-am fost cândva, şi uite ce-am ajuns! Să notez cum se autoelectrocutează tâmpiţii ăştia de stâlpi care nici măcar bec de poziţie nu au. Îşi dau duhul cu curentu-n ei, şi se mai cred şi plopi! Pe bancheta din spate doarme un leu din Indochina. Ce bine de mine! - se visează leul vorbind -, dorm pe pluşul verde, rumeg Adevărul, sunt departe de trafic... Un copil suge nişte ţevi împletite din feriguţe de coada-racului. E plin pe marginea drumului de floricele gălbinatice - de ce le-o fi zicând coada-racului? Le suge, le scuipă şi înfloreşte şi el, tot pe marginea drumului. Ar întreba: oare ce e pizza hut, de scrie cu roşu pe motoreta aia? Pizza Hut e un cerc plin cu ingrediente la alegere. O scumpiţenie postrevoluţionară. Ca şi Teo. Pizza Teo din Parlament. Ah. Oh.