Strada CUPIDON

Într-o pictură alegorică a blândului artist florentin Agnolo Bronzino, Cupidon o pupă pe gură pe maică-sa, zeiţa Venus. Ulei pe lemn, erotico-filozofic, plăcut lui Franciscs I, abandonat într-o magazie de Henric al IV-lea, vândut, revândut azi la National Gallery. Venus ascunde mărul în mâna ei cea dreaptă ca de marmură. Cu stânga, parcă din poignet, răsuceşte-o săgeţică. Aripa lui Cupidon are vârful bleu precum mantia satirului Il Piacere. Viclenia e înfăţişată ca o suavă fetiţă cu coada de şarpe. Sub rochiţă. Gelozia, o babă care urlă smulgându-şi părul din cap ca la Acasă TV.
 
Povestea spune că Marte sau a patra planetă din sistemul solar este tatăl lui Cupidon. Rece. Cu cratere. Roşie. A fierului. Cu marţieni verzi. Înfricoşătoare. Acid-sulfurică. Prăfuită ca după lupte grele. Cu tichie boreală, nemărginită de vreun bor. Venus, maică-sa, sau a doua planetă după Soare, stea de aur, a ciobanului, arzătoare, de culoarea lavei, cu rotaţie retrogradă sau în sens indirect - se-nvârte leeent, venusieeent... - iubea violent copilul, pe Marte, dar şi pe Jupiter sau a cincea planetă, cea mai mare din sistem, cu câmp magnetic uriaş şi multe amante (sau sateliţi). Uneori, Venus şi Jupiter se aliniază într-un fel şi parcă-şi râd de noi (ultima dată din Australia). Jupiter, gelosul, o obligă pe Venus să-l abandoneze pe Cupidon. Ea îl ascunde într-o pădure. Animale sălbatice îl hrănesc cu lapte de la un licorn mamă cumsecade, iar băieţelul îşi face arc cu săgeţi, îşi pune coroniţe de trandafiri pe cap, îi cresc aripioare când de azur, când de purpură, o singură dată negre, la Caravaggio, se plimbă prin foc, pe pământ, prin aer sau apă, fără permis de conducere, cântă la liră, se urcă pe lei, se-agaţă de gâtul lebedelor, prinde delfinii de aripioare, are burtică şi cârlionţi, loveşte fulgerător, sub coasta stângă, într-o zi cu soare, în parcuri dezfrunzite, pe zăpadă, nu-i e frig. E gol şi orb. Indienii îi spun Kama, the God of Love, e gras, călare pe-un papagal verde cu cap albastru, cioc şi gheare roşii. Săgeţile sunt decorate cu flori de lotus parfumate. Sau de manga camptosperma. Platon e nehotărât în descrierea lui. Ba zice că e celest, de la sensibil la suprasensibil, de jos în sus, ba că e un mare demon vulgar şi libertin. Nici Sfântul Augustin nu-l condamnă de tot. Dumnezeu poate fi găsit şi pe această cale. A cupidonismului. Freud îl numeşte pulsiune a vieţii, care se opune pulsiunii morţii, începând cu sânul mamei şi terminând sau nu. Francezii îl numesc coup de foudre. Românii, invers. Englezii îi zic Valentine's Day şi tot globul mănâncă inimi de ciocolată cu fundiţe roşii în timp ce din ochi le ţâşnesc săgeţi care, urmând o traiectorie clară, se-nfig în inima Celuilalt, de unde şi love sickness. Chiar şi porumbeii zboară de Valentine's Day în căutarea jumătăţii cu care să se căsătorească. Pentru Nietzsche, Cupidon e regizor de teatru. Unul joacă, şi altul e jucat. În aplauzele Fondului Monetar Internaţional.
 
Denumirile străzilor din Bucureşti sunt date de o comisie formată din specialişti. Cineva propune un nume, ceilalţi ridică două degete sau unul singur, deciziile sunt validate de un consiliu prin vot. Numele străzii din sectorul 5, cea care leagă şoseaua Alexandria de strada Neptun, a fost desemnat prin hotărâre generală să fie Cupidon. Nimic din cele povestite nu ar justifica numele dat. Cupidon. Cu toate că, într-o seară, un individ a fost lovit cu o ţeavă în colţul străzii şi i s-au luat banii din buzunarul de la piept. Cetăţeanul s-a dus să reclame fapta la Poliţie. La o măsuţă, a fost pus să descrie cum s-a întâmplat. A scris, a desenat, a semnat. Un agent i-a cerut să trimită scrisorica recomandat la adresa secţiei unde chiar se afla. De ce? a întrebat individul tumefiat. De aia, i s-a răspuns, în timp ce alţi agenţi l-au scos din clădire cu pumnii şi, înainte de a-l băga cu forţa într-o maşină, l-au mai lovit o dată cu colţul portierei. Din greşeală. Un individ blond i-a zâmbit duios. Gâlma din tâmplă lua forma unei inimioare vineţii. Până la spital i-au crescut şi aripioare. De azur. De purpură. De aur. Negre nu au fost decât la Caravaggio. În acea seară, Venus strălucea pe cerul patriei. Erotico-filozofic. Mai încolo, străzile Vălişoara, Eclipsei, Circulaţiei, Ordinii, Pazei, Tăcerii, Spaţiului, Bobului... fraţii Buzeşti.